Dacă anii vieții tale ți s-au dus prea în zadar,
orice amintiri si gânduri o să-ți aibă gust amar. Orice rând o să-ți grăiască despre-un adevăr știut care-ar fi putut da roade, dar din lene l-ai pierdut. Orice loc o să-ți aducă inimii învinuiri de-un cuvânt călcat credinței, de-un păcat unei iubiri. Orice cale o să-ți strige vină-n Ziua de Apoi, c-ai putut s-o duci spre slavă, dar ai dus-o spre noroi. Orice dar primit din ceruri, orișice vesmânt purtat, orice rod luat - va spune că ți-a fost nemeritat. - O, când anii vieții tale sunt așa de parcă nu-s, cu ce-i duci - și ce răsplată crezi să afli la Isus? (Traian Dorz)
0 Comments
“…Priveşte-ţi urma paşilor în vale,…” Ieremia 2:23 Consider o mare provocare aceste întrebări:,,Ce las în urma mea prin trecerea fiecărei zile din viaţă? Ce fel de glas prinde trecutul meu? Tabloul vieţii luminează în dreptul meu sau conturează doar o pată negricioasă?” La inceput de an, oamenii privesc cu un mare avânt spre viitor, plănuind, visând şi închegând cele mai strălucite idei şi dorinţe pentru noul an. După ce aşează în mâna lui Dumnezeu toate aceste “izvodiri” rostite sau adânc săpate în suflet, pornesc încrezători spre necunoscut. Ceea ce se uită de regulă, e tocmai harta necesară pentru călătorie. Aceasta se obţine doar descoperind o valoare inestimabilă – valoarea privirii în urmă. Şi cum poate fii descoperită această valoare? Constă într-o incursiune minuţioasă în trecut, iar redefinirea standardelor şi poziţiei tale ca şi creştin, călător pe drumul către cer este pasul cel mai important. Acum, un alt tablou se conturează, însă de această dată, cât se poate de real. Zburând peste miile de ani, în prim plan apare poporul Israel. O voce puternică, dar cu ecou trist rosteşte: “Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai…” Ieremia 2:2. E prea adâncă bezna în dreptul acestui popor. Dâra de lumină lăsată odată în urma lor, a fost ştearsă de o umbră groasă de întuneric. Din cea mai minunată şi roditoare vie, a ajuns doar o coardă de viţă sălbatică. Prin profetul înlăcrimat, Dumnezeu declară că au părăsit “Izvorul apelor vii, si si-au sapat puturi crăpate, care nu ţin apă”(Ieremia 2:13). O clipă de neveghere a adus o robie îndelungată prin prăpăstiile adanci ale lumii intinate. Și totuși, Domnul Dumnezeu le spune:,,Mi-aduc aminte încă..” Nu, cu siguranţă nu i-a uitat. Alege sa le vorbeasca: ,,Așa vorbeşte Domnul: ,,Ce nelegiuire au găsit parinții voștri în Mine, de s-au depărtat de Mine, și au mers după nimicuri și au ajuns ei înșiși de nimic?” (Ieremia 2:5) După mustrări usturătoare, Domnul Dumnezeu, ca un Tată iubitor, le oferă încă o şansă ”Priveste-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce ai făcut…”(2:23) Astăzi, ca un ecou cu sunet grav, glasul Domnului mai răsună încă odată pentru fiecare: ”Privește-ți urma pașilor în vale…” Avem încă o şansă să ne revizuim viaţa. Privind în urmă, ia-L pe Dumnezeu alături de tine în această călătorie. Fă popasuri îndelungate, mai ales în locurile unde paşii tăi au călcat prin văi adânci… Mergi cu seninătate şi prin cele mai înfundate străzi din viaţa ta. Desprăfuieşte cele mai ascunse dosare din biblioteca sufletului tău şi verifică fiecare drum ce l-ai schimbat fară să te sfătuieşti cu Dumnezeu. Întoarce-te cu toată inima spre Domnul şi apoi lasă-L pe El să facă ordine. Nu-ţi fie frică de ireversibilitatea timpului, nici chiar de umbre sau pete întunecate nu te teme. Priveşte doar în urmă cu sinceritate, cântăreşte fiecare moment al călătoriei tale, iar apoi acceptă să fii lutul din mâna Olarului. Vei fii modelat după standardele Lui şi astfel tabloul va căpătă o strălucire aparte. Doar privind în urmă, dai piept cu realitatea, cu tine însuţi. Poţi cântări astfel impactul adus prin lumina ta sau prin petele care afundă lumea în mocirla păcatului. Şansa ţi-a fost dată “Priveşte-ţi urma paşilor…”şi cântăreşte bine ce ai fost, lumină sau umbră?; indicator spre cer sau spre pierzare? (A.V.) "Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu! Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii! " Psalmii 84:1-2,10
Vă invităm să participați la serviciile de închinare ale bisericii noastre pentru următoarea perioadă:
Scopul întâlnirilor noastre este glorificarea lui Dumnezeu și edificarea fiecărui credincios în Hristos. Vă aștemtam cu toată dragostea și Dumnezeu să vă binecuvinteze! -- Contact: Adresa: Im Hederichsfeld 64, 51379, Leverkusen tel: Anca Lucian: 01721525488 http://www.bisericaleverkusen.de/blog Pentru naţiunile pământului care cunosc istoria lui Isus Hristos, Crăciunul este fără îndoială cea mai frumoasă perioadă a anului. Deşi sărbătorirea naşterii Mântuitorului are loc în toiul iernii când în multe părţi ale pământului, râurile sunt îngheţate, iar peisajele sunt reci şi mohorâte, totuşi există frumuseţe în perioada Crăciunului – nu frumuseţea delicată a florilor de primăvară, nici farmecul tăcut al verii în plină floare, nici harurile triste şi dulci ale culorilor de toamnă. Este un alt fel de frumuseţe, mai bogată, mai adâncă, mai înălţătoare, acea frumuseţe pe care cugetările la dragoste şi la îndurare o aduc înaintea minţii omului. Deşi suntem profund conştienţi de abuzurile care au luat naştere în jurul acestei sărbători, totuşi nu vrem să predăm duşmanului această Zi de Crăciun străveche şi iubită. Chiar dacă emoţiile pure pe care le simte toată lumea de Crăciun sunt mult prea trecătoare în majoritatea inimilor, totuşi ele sunt ceva ce o rasă pierdută şi decăzută ar trebui să aducă drept tribut, chiar şi numai pentru o singură zi, înaintea acelor calităţi ale minţii – dragostea şi mila, şi jertfa, şi o viaţă sacrificată pentru duşmani. Atâta timp cât oamenii sunt capabili să se ridice măcar temporar la asemenea înălţimi, există speranţă că încă nu şi-au pierdut prin păcat ziua lor de har. O inimă capabilă să admire şi să fie atinsă de istoria naşterii în iesle încă nu este abandonată, oricât de păcătoasă ar fi. Încă există speranţă în pocăinţă! Crăciunul va veni şi va trece şi anul acesta, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul veacurilor, şi, după câteva momente în care am simţit bunătate, cei ce aparţin acestei lumi reci şi dure vor continua să ucidă, să urască şi să inventeze moduri prin care să se păcălească şi să se învingă unii pe alţii. Lucrurile nu sunt cu nimic mai bune, vor spune cinicii, cu nimic mai bune decât înainte. Toată chestiunea este un mit copilăresc. Ştim ce cred ei şi ştim ce vor spune. Iar Dumnezeu ştie că realitatea pare să le sprijine ideile. Dar sfârşitul încă nu a venit. Lumea încă nu L-a văzut pentru ultima oară pe copilul Hristos. Faptul că încă există în inimile umane decăzute suficiente urme de dorinţă spirituală care să stârnească în ei un scurt omagiu atunci când se spune frumoasa şi pura istorie a Crăciunului este de ajuns să răspundem acuzaţiei cinicului. Oamenii care pot dori să fie buni, chiar şi pentru o zi, pot deveni buni când dorinţa lor devine suficient de puternică. Şi toate acestea nu constituie doar pură teorie. În fiecare an mii de oameni descoperă că dorinţa lor după mântuire şi sfinţenie devine prea acută ca să o mai suporte şi se întorc spre Cel care S-a născut în iesle ca să moară pe o cruce. Atunci, frumuseţea trecătoare reprezentată de Crăciun pătrunde în inimile lor pentru a locui acolo pentru totdeauna. Căci cine este cel ce oferă o asemenea frumuseţe istoriei de Crăciun? Nimeni altul decât Domnul Isus, Cel care este numai farmec. (A.W. Tozer ) M-am gândit că ar putea fi de ajutor și încurajator pentru tați sau mame singure, oricine simte o responsabilitate specială în timpul Adventului sau a sărbătorii Nașterii Domnului să facă lucrurile speciale pentru familie. Îngerul a venit la păstori și le-a spus: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul." Vreau să aveți aceste două fraze în mintea voastră pentru acest sezon: Veste bună. Mare bucurie... Veste bună. Mare bucurie! Puneți aceasta ca un banner peste familia voastră. 1. Veste Încearcă să arăți familiei tale faptul că creștinismul înseamnă veste. De multe ori ne gândim că e doctrină, teologie, ascultare, Biserică. Uităm acest factor uimitor, vestea. Este o veste! Dai drumul la știri seara. Ce înseamnă asta? Vrei să știi ce se întâmplă chiar acum. Ce se întâmplă? Pentru că aceasta ar putea să facă o diferență în viața ta. Vești rele sau vești bune. Deci cum ar suna niște vești bune? O piață falimentată a ajuns la 500 de puncte. Sau că s-a găsit în sfârșit pacea pentru Orientul Mijlociu. Sau un tratament pentru cancer. Imaginați-vă că cineva ar anunța că nimeni nu va mai trebui să moară de cancer pentru că au găsit o soluție și este ieftină și disponibilă pentru toți. Asta ne-ar scoate afară în stradă bucuroși, nu-i așa? Deci știm ce înseamnă o veste bună! Îngerul a spus, "Vă aduc o veste bună!" Evanghelia este, de fapt, o veste. Așadar, trebuie să ne străduim să ne ajutăm copiii să înțeleagă că are o calitate de veste. Nu este doar un lucru care trebuie învățat, are în sine o veste. Iar dacă aceasta nu va avea sens pentru ei, înseamnă că trebuie să îi învățăm anumite lucruri și toate învățăturile să întărească această veste. De exemplu, "Eu sunt un păcătos, tatăl tău este un păcătos. Tu ești un păcătos. Suntem rebeli, egoiști și există un Dumnezeu sfânt și drept. Noi toți suntem condamnați și legați pentru distrugere, nu există nicio speranță pentru viața veșnică. Doar un viitor trist pentru toți. Dar apare îngerul și spune, "Nu! Nu! Iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie! Vi S-a născut un Mântuitor! Vi S-a născut un Mântuitor! A murit, a înviat, a fost născut dintr-o fecioară. A avut o viață perfectă, o moarte perfectă, o înviere perfectă. Nu va trebui să mori și să mergi în Iad, nu trebuie să fii sub mânia lui Dumnezeu, sub puterea păcatului, nu trebuie să fii victima lui Satan. Ai un viitor înaintea ta care va fi fericit la infinit dacă Îl vei crede." Deci, în primul rând faceți-l să fie o veste. 2. Un timp de mare bucurie Faceți ceva în acest sezon, o dată pe săptămână sau în fiecare zi dacă puteți, un moment special de mare bucurie. Mâncare specială, jocuri speciale, povești speciale pe care le-ați putea spune. Deci, în al doilea rând, faceți să fie un timp de mare bucurie. » Veste bună, mare bucurie. « 3. Folosiți metoda duhovnicească Și în ultimul lucru pe care l-aș spune, depășiți metodologia lumii prin a arăta că Isus este de zece mii de ori mai generos și de mii de ori mai fericit decât Moș Crăciun. În cultura noastră, Moș Crăciun a devenit o încercare de a face Nașterea Domnului mai fericită pentru copii. Și este un înlocuitor trist și o distragere tristă. Deci, treceți dincolo de metodele lumii. Taților, mamelor, oricine este responsabil de un grup de oameni pentru care vreți să faceți acest sezon special, asigurați-vă că va fi precum o veste. Asigurați-vă că timpul lor va fi unul de bucurie specială și mare. Și depășiți lumea cu metodele ei. Arătați-le că Isus este de zece mii de ori mai bun, fericit și generos. Și știu că acest lucru va cere ceva planificare. Nimic semnificativ nu se întâmplă fără chibzuire. V-aș sfătui să planificați începând de astăzi. Poate pentru 15 minute să fiți singuri, să vă rugați, să luați un pix și o foaie și să notați câteva idei pe care să le faceți cu familia voastră. Mă rog pentru voi și cu voi! Autor: John Piper Sursa aici Luca 1:26-38 În luna a şasea după ce i s-a arătat lui Zaharia (sau după ce Elisabeta a rămas însărcinată), Gabriel a reapărut – de data aceasta arătându-se unei fecioare pe nume Maria care locuia în cetatea Nazaret, în districtul Galileea. Maria era logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, descendent din spiţa lui David, care moştenea drepturile legale la tronul lui David, cu toate că era doar un tâmplar. În vremea aceea, spre deosebire de epoca noastră, logodna avea forţă de contract, neputând fi desfăcută decât printr-un decret legal, similar divorţului. Îngerul s-a adresat Mariei cu cuvintele: „Bucură-te, tu, căreia ţi s-a făcut mare har“, care ai fost mult privilegiată de Domnul. Două lucruri se desprind de aici: (1) Îngerul nu s-a închinat Mariei, după cum nu s-a rugat ei şi (2) el nu a spus că ea este „plină de har“, ci că i s-a făcut mult har. Maria a fost, pe bună dreptate, tulburată de acest salut, întrebându-se ce-o fi însemnând. Îngerul i-a liniştit temerile, spunându-i apoi că Dumnezeu a ales-o să fie mama îndelung aşteptatului Mesia. Observaţi două adevăruri importante care sunt consfinţite în vestirea îngerului: Adevărata umanitate a lui Mesia – vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu. Dumnezeirea Lui şi misiunea Lui de Mântuitor – căruia Îi vei pune numele Isus (care înseamnă Iehova Salvatorul). Măreţia care-L va caracteriza în toate – El va fi mare, atât ca persoană, cât şi ca lucrare. Identitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu – şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt. Dreptul Său la tronul lui David – Domnul, Dumnezeu Îi va da tronul tatălui Său David. Asta stabilea că El este Mesia. Împărăţia Sa veşnică şi universală – El va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împă răţia Lui nu va avea sfârşit. Întrebarea Mariei: „Cum se va face acest lucru?“ a relevat uimirea, mai degrabă decât îndoiala ei. Cum avea să nască ea un copil, când nu avusese raporturi cu nici un bărbat? Deşi îngerul nu se exprimă exact cu cuvintele acestea, răspunsul la întrebarea Mariei este: naşterea din fecioară. Avea să fie un miracol de la Duhul Sfânt. El Se va coborî peste ea şi puterea lui Dumnezeu o va umbri. La întrebarea Mariei, „Cum?“, exprimând neputinţa ei omenească de a înţelege, Dumnezeu răspunde cu „Duhul Sfânt“: „De aceea, Sfântul care Se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu“. Aici avem declaraţia sublimă a întrupării. Fiul Mariei avea să fie Dumnezeu, manifestat în trup omenesc. Cuvintele sunt prea sărace pentru a putea pătrunde taina nespus de mare în care e învăluit acest adevăr. Îngerul a înştiinţat-o atunci pe Maria că ruda ei, Elisabeta, era gravidă în luna a şasea – ea, care fusese stearpă. Acest miracol avea darul de a o asigura pe Maria că nimic nu este cu neputinţă la Dumnezeu. În cadrul unui gest de sublimă supunere, Maria s-a predat Domnului, lăsându-L pe El să împlinească planurile Sale minunate. Apoi îngerul a plecat de la ea. (După: W. MacDonald ,,Comentariul biblic al credinciosului - Noul Testament - Ediţia a treia.) „Dacă Domnul Îşi retrage puterea, credinciosul devine la fel de slab ca oricare alt om şi se scufundă ca o piatră pe fundul unui lac sub propria-i greutate. Cunoştinţele sale pot fi comparate cu ferestrele unei case, care transmit lumina, dar nu o pot reţine. Fără comunicare continuă şi împrospătată de la Duhul harului, el este incapabil să reziste celor mai mărunte ispite, să îndure cele mai firave încercări, nu este în stare să împlinească nici cea mai neînsemnată slujire într-o modalitate acceptabilă, sau chiar să îşi formeze în minte un gând bun. El ştie aceasta, şi totuşi uită acest adevăr atât de des. Dar Domnul îi aminteşte acest lucru frecvent, retrăgându-Şi acel ajutor fără de care credinciosul nu poate face nimic. Atunci el se simte cine este cu adevărat, şi atunci vede cu uşurinţă ce contradicţie este între cunoştinţele lui şi practica lui. Experimentarea repetată a acestei lucrări a Domnului prin care îi arată slăbiciunea îl învaţă progresiv unde se află sursa tăriei lui; anume că nu este în nimic din ceea ce el a obţinut până în prezent sau în ceea ce el poate spune că îi aparţine, ci în harul, puterea şi credincioşia Mântuitorului lui. El învaţă astfel să se bizuie mai puţin pe înţelepciunea lui, să se ruşineze mai des de cele mai grozave din eforturile sale, să se scârbească mai mult de sine în sac şi în cenuşă, şi să dea slavă numai lui Dumnezeu.” (John Newton) Iacov 1:1-11 Înțelepciunea este mai prețioasă decât bogățiile. A ști să deosebești binele de rău, adevărul de minciună, a ști să-ți trăiești viața în așa fel încât să fii plăcut lui Dumnezeu și să nu ai regrete la sfârșit necesită multă înțelepciune. Pentru a trece prin încercări cu atitudinea potrivită, văzând în ele mâna bună a lui Dumnezeu care ne șlefuiește și ne face tot mai asemănători Domnului Nostru Isus Hristos, este iarăși nevoie de înțelepciune. Înțelepciunea implică un set de atitudini după voia lui Dumnezeu, atitudini ce trebuie urmărite și cultivate în viața noastră (Iacov 3:13,17,18). Iacov admite faptul că înțelepciunea aceasta uneori ne poate lipsi. Se pare că nu prea ne naștem cu ea. Este ceva ce putem și trebuie să cerem de la Dumnezeu. Oamenii ne pot da sfaturi bune, păreri întemeiate, perspective ample, dar Dumnezeu ne poate deschide ochii, oferindu-ne revelația Sa. El ne poate face să pricepem și să primim perspectiva Sa asupra încercării și vieții în general, perspectivă care ne face înțelepți. Instrumentul cel mai des folosit de Dumnezeu pentru aceasta este Sfânta Scriptură (2 Timotei 3:14-17). Îmi amintesc că uneori, la școală, nu înțelegeam ceva și-mi era rușine să întreb. Îmi era frică că voi fi ridiculizat sau umilit, pentru că încă nu am „prins” „înțelepciunea” pe care ceilalți aparent o aveau. Vestea bună este, că înaintea lui Dumnezeu, nu trebuie să ne fie frică sau rușine. El promite că dă înțelepciunea tuturor, cu mână largă și fără mustrare. Deci înțelepciunea nu este doar pentru unii, ci este oferită tuturor. Ne este dată cu generozitate, fără a fi mustrați că încă nu o avem. Dumnezeu se bucură să-și vadă copiii crescând și maturizându-se în asemănarea cu Hristos. -Ești conștient că îți lipsește înțelepciunea în anumite domenii ale vieții tale? Care sunt acestea? În ce mod lipsa înțelepciunii te împiedică să-L arăți pe Hristos? "Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis. " Ioan 13:16 Unul din motivele pentru care Dumnezeu l-a ales pe loan Botezătorul drept premergătorul lui Isus este pentru că el a fost smerit. El este prezentat simplu ca “glasul celui ce strigă în pustie” (Marcu 1:3). Fără anunţuri pretenţioase sau titluri pompoase. Mulţi sfinţi notabili au venit înainte de loan, dar Domnul Isus a spus: “dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decât loan Botezătorul” (Matei 11:11). loan nu a avut planuri ascunse sau un eu umflat; mesajul său a fost: “Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez” (loan 3:30). John Barnett spune: “Mândria este păcatul competiţiei cu Dumnezeu … ea te face încrezător în tine, egocentric, amăgit de sine, încrezător în sine, conştient de propria-ţi valoare, auto-suficient, auto-satisfăcut, concentrat pe sine, condus de sine. Te face nedemn de încredere, pentru că nimeni nu-ţi poate spune ce să faci. Nedemn de iubit, pentru că nu vrei să te sacrifici pentru alţii … ineducabil, pentru că nimeni nu te poate corecta … competitiv, pentru că vei încerca mereu să-i depăşeşti pe ceilalţi. Smerenia înseamnă să nu trebuiască să fii întrebat totdeauna, să nu ţi se aducă aminte mereu şi să nu fii recunoscut mereu … îţi trăieşti viaţa căutând mijloace de a sluji”. Cineva l-a întrebat pe Hudson Taylor: “Sunteţi conştient de modul în care Dumnezeu va făcut să prosperaţi în misiunea din China? Mă îndoiesc că cineva a avut o onoare mai mare”. Taylor a răspuns: “Nu văd lucrurile aşa. Cred că Dumnezeu a căutat pe cineva care să fie suficient de mic şi de slab pentru a-l folosi pentru ca toată slava să fie a Lui… şi m-a găsit pe mine”. Concluzie: “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5:5). Aşadar, fii smerit! ,,Când credința prinde rădăcini în suflet, ea este numai ca un bob de muștar. Copiii nu se nasc cu statura de uriași. La început sunt sugari; și așa cum ei sunt copilași în har, tot așa experiențele lor în har sunt încă în copilărie. Credința este asemenea unui copilaș, atunci când Dumnezeu o oferă; sau ca să folosim un alt tablou, ea nu este un foc, ci o scânteie, o scânteie care pare să se stingă, dar care cu toate acestea este ațâțată și menținută vie, până când izbucnește în flăcări luminoase, da, până când se aprinde ca jarul îngrozitor al cuptorului încins al lui Nebucadnețar.”(C.H. Spurgeon) "Domnul nu-i leapădă pe aceia pe care îi iubeşte, căci e scris: ”Fiindcă îi iubea pe ai Săi, i-a iubit până la capăt”. Dragostea Mântuitorului nostru faţă de ai Săi este prea adâncă pentru a putea să fie altfel. El ne-a ales din veşnicie şi ne va iubi pentru întreaga veşnicie; ne-a iubit chiar până la moarte şi putem fi siguri că dragostea Lui nu va înceta niciodată. Cinstea Sa este în aşa fel angajată în mântuirea credinciosului, încât El nu-l poate lepăda, aşa cum nu îşi leapădă propria Sa haină de împărat al slavei. Nu. Nu! Hristos, capul, nu se desparte niciodată de mădularele Sale; ca Soţ, El nu o va alunga niciodată pe soţia Sa - Biserica răscumpărată cu sângele Său. V-aţi crezut vreodată lepădaţi? Cum aţi putut gândi atât de rău despre Domnul, care e logodnicul sufletului vostru? Alungaţi de acum înainte astfel de temeri şi nu le îngăduiţi iar să intre în sufletul vostru. ”Domnul n-a lepădat pe poporul Său, pe care-l cunoştea” (Rom 11.2). ”El urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2.16)." (C. Spurgeon) Astăzi de la ora 21:30, cu ajutorul Domnului ne vom unim cu toții în rugăcine. Fiecare acolo unde se află, își face liniște în suflet și ne rugăm! Ne rugăm pentru cauzele fiecăruia dar și pentru lucrarea din Biserica noastra! (subiectele de rugaciune sunt pe grup) Cina Domnului reprezintă o experienţă sufletească tulburătoare şi emoţionantă datorită semnficaţiilor adânci pe care le comportă. Cina Domnului sau Cina cea de Taină a avut loc în perioada sărbătorii Paştilor, imediat înaintea morţii Domnului Hristos, astfel încât El a instituit mai mult decât un ceremonial pe care a cerut să îl respectăm şi noi, fiind cea mai înaltă expresie de închinare creştină. Scopul acesteia este acela de a ne aminti în sufletele noastre de moartea şi învierea Domnului Isus Hristos şi să privim în viitor la întoarcerea Sa în glorie. Un element important pe care apostolul Pavel l-a menţionat şi care nu se găseşte în Evanghelii este acela că “oridecâteori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El” (11:26). Aceasta stabileşte limita de timp în ceea ce priveşte această celebrare – până la venirea Domnului. Iată cum învăţăm modul cum Domnul Isus Hristos a utilizat două dintre cele mai fragile lucruri ca simbol pentru trupul şi sângele Său, în vederea celebrării morţii Sale. El a spus că pâinea vorbeşte despre trupul Său care urma să fie frânt – nu era vorba despre frângerea oaselor, ci despre o frângere care Îl făcea greu de recunoscut (Psalmul 22:12-17, Isaia 53:4-7). Vinul vorbeşte despre sângele Său, indicând moartea pe care El urma să o experimenteze în curând. El, Fiul perfect al lui Dumnezeu, a împlinit nenumăratele profeţii din Vechiul Testament care anunţau un Răscumpărător (Geneza 3:15, Psalmul 22, Isaia 53 etc.). Atunci când El a spus “să faceţi aceasta în amintirea Mea”, a indicat faptul că era vorba despre o celebrare care trebuie continuată în viitor. De asemenea, El a arătat că Paştele cerea moartea unui miel şi a arătat înainte către Mielul lui Dumnezeu care avea să ia păcatele lumii asupra Lui, lucru care astăzi este deja împlinit. Noul Legământ a împlinit acest lucru când Isus Hristos, Mielul Paştilor (1 Corinteni 5:7) a fost sacrificat (Evrei 8:8-13). Astfel, nu a mai fost nevoie de continuarea sistemului de jertfe din Vechiul Testament (Evrei 9:25-28). Principalul motiv pentru care nu tratăm păcatul cu tărie și fermitate este pentru că îi subestimăm gravitatea – în fața lui Dumnezeu, față de Dumnezeu, față de noi, față de cei cu care avem părtășie, față de biserică, față de necredincioși. Păcatul nostru ne fură bucuria; păcatul nostru ne distruge părtășia cu Dumnezeu; păcatul nostru ne diminuează rodnicia; păcatul nostru ne lipsește de pace; păcatul nostru ne face slujirea nefolositoare; păcatul nostru ne micșorează eficacitatea în evanghelizare; păcatul nostru ne stânjenește rugăciunile; păcatul nostru atrage pedeapsa lui Dumnezeu. Avem nevoie să înțelegem seriozitatea păcatului nostru. El afectează, în primul rând și mai întâi de toate, relația noastră cu Domnul. Iată cuvintele lui Dumnezeu adresate poporului Său care se complăcea în păcat și neascultare: Isaia 1:15 Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; și oricât de mult v-ați ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge! 16 Spălați-vă deci și curățați-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul! 17 Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă! Citind aceste cuvine vedem și înțelegem cât de mult urăște Dumnezeu păcatul și cât de mult afectează păcatul nostru relația cu El. Nu subestima gravitatea păcatului, nu spune: „Nu este chiar așa de grav. E doar o greșeală. Toți creștinii mai și greșesc.” Nu privi păcatul cu superficialitate. Păcatul reprezintă ceva dezgustător pentru Dumnezeu, un act de o aroganță inexprimabilă în cuvinte, prin care omul îndrăznește să-și pună voia sa proprie împotriva voii suverane a lui Dumnezeu. După ce îl vindecă pe bolnavul de la scăldătoarea Betesda, Domnul Isus îi spune: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5:14). Este un avertisment, o amenințare în cuvintele Mântuitorului. Păcatul atrage disciplinarea lui Dumnezeu. Ne plac promisiunile Sale, ne place să vorbim despre dragostea Sa, dar nu și despre disciplinare. Însă Domnul Isus a fost foarte categoric în avertismentul pe care l-a dat acestui om. Lupta împotriva poftei (sau a lăcomiei, a fricii sau a păcatelor limbii) este o luptă a credinței. Altfel, fără credință, bazându-ne pe încrederea în forțele proprii, rezultatul este legalism. Cât de mulți credincioși de astăzi înțeleg că, de fapt, credința nu înseamnă doar a crede că Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre. Credința înseamnă și a fi deplin încredințat că, practic, calea Lui este mai bună decât păcatul. Voia Lui este mai înțeleaptă. Ajutorul Lui este mai sigur. Promisiunile Lui sunt mai prețioase și răsplata Lui mai satisfăcătoare. Credința începe cu o privire înapoi la cruce, dar trăiește cu o privire înainte la promisiuni.” Avraam a fost „întărit prin CREDINŢA lui... deplin încredințat că Dumnezeu ce FĂGĂDUIEȘTE, poate să și împlinească” (Rom. 4:20). „Credința este încrederea neclintită în lucrurile NĂDĂJDUITE” (Evrei 11:1). Atunci când credința deține poziția de control în inima mea, eu sunt împlinit în Hristos și cu promisiunile Lui. Aceasta-i ceea ce Isus a dorit să spună când a afirmat, „Cine CREDE în Mine nu va ÎNSETA NICIODATĂ” (Ioan 6:35). Dacă setea mea după bucurie, semnificație și pasiune este satisfăcută de prezența și de promisiunile lui Hristos, puterea păcatului este distrusă. Lupta credinței este lupta de a rămâne împlinit cu Dumnezeu. „Prin credință Moise... a abandonat plăcerile de o clipă ale păcatului... avea ochii pironiți spre răsplătire” (Evrei 11:24-26). Credința nu este mulțumită cu „plăcerile trecătoare”. Este intens dornică după bucurie. Iar Cuvântul lui Dumnezeu spune, „Înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice la dreapta Ta” (Ps. 16:11). Așadar, credința nu va fi abătută spre păcat. Ea nu va renunța atât de ușor în căutarea ei după bucuria maximă. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni înceasul în care nu vă gândiţi. (Matei 24:44). Un rege avea un bufon vestit. Odată, ca să-şi bată joc de el, l-a chemat, i-a dat un baston şi i-a spus: „Ţine-l şi poartă-l peste tot cu tine, pînă voi găsi altul mai nebun ca tine căruia să i-l poţi da”. Nu peste mult timp, regele s-a îmbolnăvit, şi pentru că medicii i-au spus că nu mai este nicio speranţă, a chemat bufonul, ca măcar să moară în veselie şi nu în necaz. Bufonul, cînd l-a văzut dus pe gânduri, l-a întrebat: „Ce e cu maiestatea sa regele?” „În curând o să plec într-o călătorie lungă”. „Şi eşti pregătit pentru o asemenea călătorie lungă şi importantă despre care vorbeşti?”. „Lucrul cel mai tragic e că nu sunt deloc pregătit!”. „Atunci ţine bastonul acesta, maiestate. Am găsit nu un om mai nebun ca mine, ci cel mai nebun om din lume!”. Scriptura ne prezintă două modalități de a fi gata: a) Fecioarele pregătite să intre cu El la nuntă; după ele poarta a fost închisă (Matei 25:10). Toți cei care sunt ai lui Hristos „sunt gata”. Ei au crezut în El, au fost spălați de păcatele lor, sunt acceptați de Dumnezeu (Efeseni 1:1), iar Duhul lui Hristos locuieşte în ei (Romani 8.9) – toate acestea fără vreun merit din partea lor. Ei Îi mulțumesc Tatălui pentru că „i-a învrednicit să aibă parte de moştenirea sfinţilor în lumină”. b) Apostolul Pavel spune: „Sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură... m-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă aşteaptă cununa dreptății, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept; şi nu numai mie, ci şi tuturor celor care vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4.6-8). Pavel era gata nu numai pentru că era mântuit – el ştia aceasta de mulți ani – ci pentru că slujirea şi mărturia lui erau de aşa natură, încât avea siguranţa că în „ziua aceea” va primi răsplata pregătită de Domnul său. Orice credincios are acum, în Persoana Domnului Isus răstignit şi glorificat la drepta lui Dumnezeu, „biletul”, adică o probă incontestabilă că toată călătoria i-a fost plătită. Dar, dacă este adevărat că „oricine crede este iertat prin El” (Fapte 13:39) şi că, „pe aceia pe care i-a socotit drepți, i-a şi proslăvit” (Romani 8:30), totuşi nu toți credincioşii vor primi în acea zi aceeaşi răsplată, ci „Fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui” (1 Corinteni 3:8). Eşti tu pregătit în ambele sensuri? Ai siguranţa mântuirii? Îl slujeşti pe Domnul cu pasiune? Într-o zi, marele vestitor al Evangheliei John Wesley a fost întrebat de cineva: „Domnule Wesley, cum v-aţi folosi ultimele ore de viaţă dacă aţi şti că mîine veţi muri?” Foarte liniştit, el a răspuns: „Le-aş folosi întocmai cum am hotărît astăzi: Astă-seară aş predica la Glocester, apoi m-aş duce călare la Tewksburry, unde aş predica după prînz, iar seara aş avea tot acolo o adunare mai mică, mai intimă; după adunare m-aş duce la fratele Martin, unde cred că voi fi găzduit şi unde după cină voi mai sta de vorbă cu familia lui, iar după aceea ne vom ruga împreună ca de obicei, apoi mă voi retrage în camera care îmi va fi pusă la dispoziţie ca să mă odihnesc; mă voi încredinţa iarăşi Tatălui meu ceresc, mă voi culca, şi în sfîrşit mă voi trezi în glorie!” Dar tu? Ești tu gata? Ești pregătit? Vă invităm la o seară specială de laudă și închinare cu Ionuț și Adela Crăciun, la Biserica Baptistă Golgota din Leverkusen
*26 noiembrie 2016, ora 18:00 *Adresa: Im Hederichsfeld 64, 51379, Leverkusen Va fi o seară deosebită. Lauda noastră e doar pentru Împăratul! Vino și tu! Nu uitați să vă invitați și prietenii! Credinciosul este menit să fie asemenea lui Dumnezeu și a lui Hristos, Domnul. Nu doar că este diferit de alții, nu doar devine mai bun decât alții… Creștinul autentic este menit să fie asemenea lui Dumnezeu. El are mandatul de a manifesta în această lume crudă, ceva din trăsăturile lui Dumnezeu. Nu doar să fie diferit de alții, ci să trăiască după modelul lui Isus Hristos! În situația în care vreau să știu cu certitudine dacă sunt creștin autentic sau nu, ar trebui să-mi pun urmatoarea întrebare: Există în mine acel ceva care nu poate fi explicat în termeni naturali? Există acel ceva specific și unic în viața mea, ceva ce nu poate fi întâlnit la niciun necredincios? Pentru mulți oameni, creștinul este un om care crede în Dumnezeu, care are o conduită morala bună, este sincer, etc.. Există oameni care ÎL resping pe Hristos – care cred în Dumnezeu, au o etică strictă, sunt corecți și sinceri. Exista mulți oameni asemenea lui Ghandi care, fără îndoială cred în Dumnezeu și cu greu vei găsi ceva de criticat în viețile lor; dar cu toate acestea nu sunt creștini – urmașii lui Isus Hristos! Ce anume face din creștin o persoană unică? a. Perspectiva lui despre păcat! Creștinul s-a văzut pe sine păcătos, complet neajutorat și condamnat, vinovat înaintea lui Dumnezeu și fără să poata avea vreo pretenție la dragostea lui Dumnezeu. Apoi a înțeles ceva despre harul fără plată al lui Dumnezeu în Isus Hristos. b. O perspectivă complet nouă asupra vieții în această lume! El ajunge la înțelegerea că această viață nu este decât antecamera adevăratei vieți și că el însuși este un călător pe pământ, în trecere spre eternitate. Această perspectivă schimbă totul! c. Ce este un creștin autentic? Este un om care a devenit copil al lui Dumnezeu și se află într-o relație unică cu Dumnezeu. Dumnezeu i-a devenit Tată! Pentru omul firesc El este doar Dumnezeu, NU și Tată! d. Dacă Dumnezeu este și Tatăl tău, lucrul acesta se va vedea! Nu te poți eschiva! Nu poți fi ca alții, ci vei fi tot mai mult asemenea lui Hristos. ***Este ceva deosebit în viața ta? Nu te-ntreb dacă trăiești o viață bună, morală, corectă. Nu te-ntreb dacă îți spui zilnic rugăciunile sau dacă mergi regulat la biserică. Există oameni care fac toate acestea și totuși nu sunt creștini. ***Exista acel “ceva” din Dumnezeu care te face să semeni cu El, cu Hristos Domnul? Iata TESTUL!!! Semnele descendenței tale spirituale nu pot fi ascunse, dacă există! Şi noi trebuie să trăim o viaţă de biruitori, dar această viaţă o putem trăi numai primindu-L pe Domnul şi darurile biruinţei, pe care ni le-a câştigat El prin Jertfa Crucii de pe Golgota. Prin Jertfa Crucii de pe Golgota, Satana a fost înfrânt definitiv. Biruinţa Domnului a fost o biruinţă definitivă. Însă, biruinţa Crucii de pe Golgota, pentru noi n-are nici un preţ, dacă nu-L primim pe Isus Biruitorul, Care ne aduce darul biruinţei. Sunt atâţia creştini care n-au nici o putere asupra ispitelor, pentru că nu L-au primit cu adevărat pe Isus Mântuitorul şi darurile Lui pe care le împarte Duhul Sfânt. Biruinţa noastră atârnă de primirea Domnului, atârnă de întrebarea: L-am primit noi cu adevărat pe Domnul şi darurile Lui, ori nu? „Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta.” (Deut.1:21) „Priveşte; există o moştenire a harului pe care ar trebui să îndrăzneşti s-o capeţi ca să fie a ta. Tot ceea ce a căpătat un credincios, oricine poate căpăta. Tu poţi să fii tare în credinţă, să ai o dragoste fierbinte, să ai spor în lucrare; nimic nu te împiedică să ai parte de toate acestea; dar pentru aceasta vino şi primeşte harul Său. Cea mai dulce experienţă şi harul cel mai preţios sunt şi pentru tine, ca şi pentru oricare dintre fraţii tăi. Domnul pune înaintea ta astăzi toate aceste bunuri şi nimeni nu poate să-ţi tăgăduiască dreptul tău la ele; vino dar şi ia-le pentru tine. Înaintea ta este de asemenea şi lumea, care trebuie câştigată pentru Isus. Nici un ţinut, nici un loc nu poate să rămână nesupus lui. Acest cartier şi această ulicioară întunecoasă care sunt înaintea casei noastre nu sunt pentru a zadarnici strădaniile noastre, ci pentru a le încuraja. Să îndrăznim şi să mergem înainte şi vom câştiga pentru Isus sufletele, întunecate şi inimile împietrite. Să nu lăsăm să piară niciun suflet din cauză că noi nu am avea destulă credinţa în Isus sau în Evanghelie, ca să punem mâna pe toată ţara. Niciun loc nu este prea întunecos, nicio fiinţă prea degradată ca să nu poată fi cuprinsă în puterea harului. La o parte cu frica; prin credinţă să mergem şi să cucerim.” Sfinţirea înseamnă o permanentă înnoire în conformitate cu chipul lui Dumnezeu revelat în Hristos; imaginea (eikon) perfectă a lui Dumnezeu. Biblia spune că noi „suntem schimbaţi în acealaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18). Iată de ce, afirmă apostolul Pavel, noi nu cădem de oboseală. Pentru că avem slujba aceasta, a desăvârşirii celor mântuiţi, nu prin puterea noastră sau prin prezentarea opiniilor noastre, ci, prin înălţarea lui Isus Hristos în predicarea şi mărturisirea noastră. În măsura în care Dumnezeu luminează propriile noastre inimi, suntem în stare „să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.” (2 Corinteni 4:6). „Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos. Iată la ce lucrez eu.” (Coloseni1:28-29). Lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt este un proces de o viaţă întreagă, prin ascultare de îndemnurile şi călăuzirea Lui: „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Biblia ne învaţă că nu există scurtături spre desăvârşire prin experienţe excepţionale, care să ne ridice pe un platou al spiritualităţii fără păcat. Cu cât ne apropiem mai mult de Lumină, cu atât recunoaştem nevoia noastră de continuă curăţire şi dependenţă de călăuzirea Duhului (1 Ioan 1:1—10). Când David a trimis spioni în Ierusalim în anul 1000 î.Hr., acesta era o fortăreaţă interzisă, locuită de un vechi duşman, care a declarat: „Să nu intri aici, căci şi orbii şi ologii ţi se vor împotrivi!” (2 Sam. 5:6). Era acesta sfârşitul povestirii? Nu! Nici vorbă de aşa ceva. Era doar începutul! Zidurile erau înalte, duşmanul neîmblânzit, iar vocile intimidau. „Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului... S-a aşezat în cetăţuia pe care a numit-o cetatea lui David.” Asta înseamnă că s-a întors roata! David era tot mai mare şi Domnul, Dumnezeul oştirilor era cu el. Care este fortăreaţa ta? Care sunt zidurile care te înconjoară? Este acel domeniu în care satan este destul de puternic pentru a te înfrunta? Limba ascuţită? Atitudinea de judecată? Stima de sine scăzută? Bătălia pierdută cu un obicei încăpăţânat? Bârfa? Critica la adresa celor din jurul tău? Mândria? Lăudăroşenia? Prestigiul? Eşti cel mai bun şi alţii nu văd? Şi exemplele pot continua... Duşmanul spune: „Eşti blocat. Nu vei scăpa niciodată.” Fortăreţele şi zidurile nu înseamnă nimic pentru Dumnezeu. El va face pentru tine ceea ce a făcut odinioară pentru David doar dacă te laşi la îndemâna Domnului şi călăuzit de Cuvântul Lui. Doar dacă El, Dumnezeu domneşte în inima ta şi doar dacă tu ai avut o întâlnire reală cu Dumnezeu. În caz contrar, ai pierdut bătălia şi diavolul se va bucura. Există două principii importante pe care, dacă le aplici în viaţa ta, cu siguranţă vei avea izbândă în încercările de a dărâma zidurile de probleme prin care treci, şi anume: Primul principiu este: există două voci care concurează mereu pentru a-ţi capta atenţia. Una spune: „Poţi s-o faci, nu te da bătut! Poţi să ai biruinţă! Poţi să câştigi!” Cealaltă spune: „E inutil. Nu vei reuşi niciodată. Dă-te bătut, lasă armele jos, ai pierdut, eşti învins.” Fă asemenea lui David şi practică auzul selectiv. Roagă-L pe Domnul să te ajute să auzi numai ce trebuie şi ce este sănătos pentru mintea şi sufletul tău. Bruiază vocile care vor să-ţi distrugă fortăreaţa şi fii receptiv la Cuvântul care este viaţă pentru sufletul tău. În loc să dialoghezi cu diavolul, spune ce a spus Isus: „Înapoia Mea, Satano” (Matei 16:23) şi vei vedea cum vei primi biruinţa care va aduce pace şi armonie sufletului tău. Al doilea principiu este: priveşte prin ochii credinţei. Acolo unde alţii au văzut ziduri, David a văzut mai mult decât acele ziduri. El a văzut dincolo de acele ziduri, a văzut biruinţa pe care Domnul i-a pregătit-o. Ceilalţi s-au concentrat asupra problemelor, în timp ce el s-a uitat la posibilităţile pe care Domnul i le dădea pentru a cuceri cetăţuia Sionului. Şi fiindcă a făcut ceea ce nimeni nu se aştepta, a realizat ceea ce nimeni nu şi-a închipuit şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi tu poţi face la fel. Roagă-L pe Domnul să te ajute în faţa zidurilor şi a problemelor mari, a intemperiilor şi valurilor mari cu care te confrunţi în viaţa ta, să poţi vedea adevărat cu ochii credinţei rezolvările pe care Domnul ţi le dă. Doamne ajuta! O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil și l-a întrebat daca nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente. I-a explicat cu glas ușor că soțul ei era foarte bolnav și că nu putea munci, și că aveau și sapte copii, care trebuiau hrăniți. Băcanul, a privit-o de sus și i-a cerut să părăsească imediat magazinul său. ... Având însa în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: - Vă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea. Băcanul însa îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său. Lânga tejghea se mai afla încă un client, care a auzit discuția dintre cei doi. Clientul făcu câțiva pași înainte și îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice are această femeie nevoie pentru familia sa. Băcanul răspunse parca în sila: - Ai o listă cu cumpărăturile de care ai nevoie? Femeia a răspuns: - Da, domnule. - Bine, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar și eu o să-ți dau marfa de aceeași greutate cu lista dumitale. Femeia, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geanta și scoase o bucățica de hârtie pe care scrise ceva în grabă. Apoi puse cu grija bilețelul pe cântar, cu privirea tot aplecată. Ochii băcanului și ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia. Băcanul, privind la cântar, s-a întors ușor către client și îi spuse mormăind: - Nu-mi vine să cred! Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente. Cântarul tot nu se echilibra, așa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încaput nimic. Băcanul ședea privind cu dezgust. În fine, smulse bucățica de hârtie de pe cântar, și o privi cu mare uimire. Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci era o rugăciune, care spunea asa: “Iubite Doamne, Tu îmi cunoști nevoile, așa că eu le pun în mâinile Tale.” Băcanul îi dădu femeii alimentele și privea în continuare tăcut, înmărmurit. Femeia îi mulțumi și plecă din magazin. Numai Dumnezeu știe ce greutate are o rugăciune. „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12:2) Nicio privire pe acest pământ nu este aşa de folositoare ca privirea credinţei unui păcătos spre Mântuitorul. Toate celelalte priviri ne ruinează, ne dezamăgesc. În istorisirea biblică a celor petrecute pe Golgota, citim că poporul „stătea acolo şi privea”. Acei oameni au avut cea mai mare ocazie să primească binecuvântarea iertării divine, ei priveau cum se făcea ispăşirea păcătelor, dar se pare că au rămas simpli spectatori. Trăim în mijlocul unei creştinătăţi care priveşte cu indiferenţă la un chip făcut de mâna omului, fără să cugete că Mântuitorul aşteaptă de la ei o privire a credinţei. Este trist ca în faţa celei mai mari lumini care vine din jertfa de la Golgota să rămânem în noaptea păcatului. Să nu ne lăsăm înşelaţi: adevărul este unul singur, viaţa noastră fără Mântuitorul este o insultă în faţa lui Dumnezeu. Sângele lui Hristos a curs pentru iertarea păcatelor noastre. Să ne îndreptăm privirea credinţei spre El, numai aşa vom fi salvaţi din păcat şi moarte. (Sursa: Sămânţa bună, 2012) Psalmii 1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori! Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui! El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestejesc: tot ce incepe, duce la bun sfarsit. Nu tot asa este cu cei rai: ci ei sunt ca pleava pe care o spulbera vantul. De aceea cei rai nu pot tine capul sus in ziua judecatii, nici pacatosii in adunarea celor neprihaniti. Caci Domnul cunoaste calea celor neprihaniti, dar calea pacatosilor duce la pieire. Relaţiile dintre oameni se realizează, se dezvoltă şi se întreţin prin comunicare de calitate, aceasta fiind secretul cunoaşterii, al colabărării şi al convieţuirii. În capitolul cinci al epistolei adresate Bisericii din Efes, în contextul sfaturilor pentru familie, apostolul afirmă: ,,Vorbiţi între voi..." Ce a vrut apostolul să spună? I.VORBIŢI, NU TĂCEŢI - Nevoia comunicării Printre marile nevoi ale omului sunt următoarele: 1. Nevoia de a comunica 2. Nevoia de a fi înţeles 3. Nevoia de semnificaţie 4. Nevoia de a fi valorizat 5. Nevoia de a influenţa 6. Nevoia de intimitate 7. Nevoia de afecţiune Deşi comunicarea este indispensabilă într-o relaţie, ea este foarte complexă şi uneori dificilă: 1. Doar 10% din comunicare se realizează prin cuvinte. 2. Aproximativ 30% se realizează prin tonul vocii. 3. În jur de 30% se realizează prin expresia feţei. 4. Aproape 30% se realizează prin expresia corpului. II. VORBIŢI, NU VĂ CERTAŢI - Calitatea comunicării Calitatea comunicării este determinată de caracterul persoanelor implicate. Una dintre dificultăţi este şi faptul că soţul comunică idei, timp în care soţia comunică stări sufleteşti. Evaluând comunicarea din punct de vedere al căldurii sufleteşti, statisticie spun următoarele: 1. Doar 7% din afectivitatea comunicării se transmite prin cuvinte. 2. Aproape 38% se transmite prin tonul vocii. 3. În jur de 55% se transmite prin expresia feţei şi a corpului. Mesajul verbal transmite cel mai puţin, în timp ce limbajul nonverbal/gestual transmite cel mai mult. Comunicare nu înseamnă doar ce spunem, ci în mod special cum spunem şi foarte mulţi oameni nu ţin cont de acest mare amănunt. III. VORBIŢI ÎNTRE VOI, NU ÎNTRE ALŢII – Contextul comunicării O mare parte a comunicării din familie are caracter privat, de aceea discuţiile personale nu trebuie purtate în spaţiul public. Atunci când comunicarea se referă la atenţionare, avertizare sau corectare, este interzis să fie făcută în prezenţa oricăror altor persoane. Aşa se explică faptul că binecuvântarea comunicării se poate transforma în blestemul conflictului. Excelenţa vieţii, caracterului şi relaţiilor unui om este exprimată prin calitatea comunicării lui. Pastor Luigi Miţoi "Tu cercetezi pământul şi-i dai belşug, îl umpli de bogăţii şi de râuri dumnezeieşti, pline cu apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească: îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia şi-i binecuvântezi răsadul. Încununezi anul cu bunătăţile Tale şi paşii Tăi varsă belşugul. " Psalmii 65:9-11 „Ziua Mulţumirii” Este cel de al treilea an în care Biserica Gogota din Leverkusen sărbătorește îndurările Domnului revărsate peste noi în aceste vremuri. Scopul acestei sărbători este de a privi la bunătăţile lui Dumnezeu, care s-au înoit în fiecare dimineaţă, revărsând peste noi binecuvântări alese. În acest an dorim să mulţumim Părintelui Ceresc pentru toate lucrurile, dar nu oricum, ci cu o inimă mulţumitoare. „Mulţumesc” este un cuvânt frumos, deosebit, însă rostit din ce în ce mai rar. În acest context vrem să învăţăm să fim nu numai mulţumiţi, ci şi mulţumitori. Sfânta Scriptura ne învaţă să aducem înaintea lui Dumnezeu „rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii”(1 Timotei 2:1), de aceea dorim să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile (familie, biserică, şcoală, autorităţi, comunitate, bucurii şi necazuri) rugându-ne ca Cel care este Atotputernic să-şi reverse mila, harul şi binecuvântarea Sa peste noi, iar mântuirea realizată de Domnul Isus la Golgota să inunde inimile multora. Vino și tu! Nu uitați să vă invitați și prietenii! Duminică, 30 octombrie 2016, ora 16:00 |
Duminică: ora 16:00 o după-amiază de închinare: Serviciu divin: Laudă și închinare. Rugăciune și Cuvânt. Miercuri: ora 21:30 Rugăciunea de acasă: Fiecare ne oprim din activitatea noastră și ne facem timp să ne rugăm în același gând cu frații și surorile noastre! Joi: Ora 19:00 - Seara de studiu din Scriptură cu ajutorul site-ului meet.google.com ! Sâmbăta: În sezonul cald ne întâlnim la grădină pentru a ne putea bucura și de aerul curat și de spațiul de joacă disponibil. Pentru detalii luați legătura cu pastorul bisericii. Adresa aici Adresa: Poststrasse 3, Leverkusen, 51377 AuthorBiserica Baptistă Golgota din Leverkusen, Îl iubește pe Dumnezeu, Sfanta Treime, din toata inima, I se închină Lui în Duh și Adevar, și dorește să traiască în sfințenie și credință, în prețuire și ascultare de Cuvântul Revelat (mantuitorul Isus Hristos, Logos-ul întrupat, și Biblia - Cuvântul Revelat), prin puterea Duhului Sfant și sub autoritatea lui Dumnezeu Tatăl. Dorește să-i slujească cu dedicare și compasiune pe toți oamenii construind o comunitate a prețuirii, a progresului și a ajutorării, a credinței și a dragostei, vestind Evanghelia Mântuitorului Isus Hristos în toată lumea și așteptând cu bucurie revenirea Lui în glorie. Scopul bisericii noastre este de a ne închina lui Dumnezeu în unitate și de a creşte tot mai mult în asemănarea noastră cu Hristos! Arhive
June 2020
Categorii
All
|