Când David a trimis spioni în Ierusalim în anul 1000 î.Hr., acesta era o fortăreaţă interzisă, locuită de un vechi duşman, care a declarat: „Să nu intri aici, căci şi orbii şi ologii ţi se vor împotrivi!” (2 Sam. 5:6). Era acesta sfârşitul povestirii? Nu! Nici vorbă de aşa ceva. Era doar începutul! Zidurile erau înalte, duşmanul neîmblânzit, iar vocile intimidau. „Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului... S-a aşezat în cetăţuia pe care a numit-o cetatea lui David.” Asta înseamnă că s-a întors roata! David era tot mai mare şi Domnul, Dumnezeul oştirilor era cu el. Care este fortăreaţa ta? Care sunt zidurile care te înconjoară? Este acel domeniu în care satan este destul de puternic pentru a te înfrunta? Limba ascuţită? Atitudinea de judecată? Stima de sine scăzută? Bătălia pierdută cu un obicei încăpăţânat? Bârfa? Critica la adresa celor din jurul tău? Mândria? Lăudăroşenia? Prestigiul? Eşti cel mai bun şi alţii nu văd? Şi exemplele pot continua... Duşmanul spune: „Eşti blocat. Nu vei scăpa niciodată.” Fortăreţele şi zidurile nu înseamnă nimic pentru Dumnezeu. El va face pentru tine ceea ce a făcut odinioară pentru David doar dacă te laşi la îndemâna Domnului şi călăuzit de Cuvântul Lui. Doar dacă El, Dumnezeu domneşte în inima ta şi doar dacă tu ai avut o întâlnire reală cu Dumnezeu. În caz contrar, ai pierdut bătălia şi diavolul se va bucura. Există două principii importante pe care, dacă le aplici în viaţa ta, cu siguranţă vei avea izbândă în încercările de a dărâma zidurile de probleme prin care treci, şi anume: Primul principiu este: există două voci care concurează mereu pentru a-ţi capta atenţia. Una spune: „Poţi s-o faci, nu te da bătut! Poţi să ai biruinţă! Poţi să câştigi!” Cealaltă spune: „E inutil. Nu vei reuşi niciodată. Dă-te bătut, lasă armele jos, ai pierdut, eşti învins.” Fă asemenea lui David şi practică auzul selectiv. Roagă-L pe Domnul să te ajute să auzi numai ce trebuie şi ce este sănătos pentru mintea şi sufletul tău. Bruiază vocile care vor să-ţi distrugă fortăreaţa şi fii receptiv la Cuvântul care este viaţă pentru sufletul tău. În loc să dialoghezi cu diavolul, spune ce a spus Isus: „Înapoia Mea, Satano” (Matei 16:23) şi vei vedea cum vei primi biruinţa care va aduce pace şi armonie sufletului tău. Al doilea principiu este: priveşte prin ochii credinţei. Acolo unde alţii au văzut ziduri, David a văzut mai mult decât acele ziduri. El a văzut dincolo de acele ziduri, a văzut biruinţa pe care Domnul i-a pregătit-o. Ceilalţi s-au concentrat asupra problemelor, în timp ce el s-a uitat la posibilităţile pe care Domnul i le dădea pentru a cuceri cetăţuia Sionului. Şi fiindcă a făcut ceea ce nimeni nu se aştepta, a realizat ceea ce nimeni nu şi-a închipuit şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi tu poţi face la fel. Roagă-L pe Domnul să te ajute în faţa zidurilor şi a problemelor mari, a intemperiilor şi valurilor mari cu care te confrunţi în viaţa ta, să poţi vedea adevărat cu ochii credinţei rezolvările pe care Domnul ţi le dă. Doamne ajuta!
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Duminică: ora 16:00 o după-amiază de închinare: Serviciu divin: Laudă și închinare. Rugăciune și Cuvânt. Miercuri: ora 21:30 Rugăciunea de acasă: Fiecare ne oprim din activitatea noastră și ne facem timp să ne rugăm în același gând cu frații și surorile noastre! Joi: Ora 19:00 - Seara de studiu din Scriptură cu ajutorul site-ului meet.google.com ! Sâmbăta: În sezonul cald ne întâlnim la grădină pentru a ne putea bucura și de aerul curat și de spațiul de joacă disponibil. Pentru detalii luați legătura cu pastorul bisericii. Adresa aici Adresa: Poststrasse 3, Leverkusen, 51377 AuthorBiserica Baptistă Golgota din Leverkusen, Îl iubește pe Dumnezeu, Sfanta Treime, din toata inima, I se închină Lui în Duh și Adevar, și dorește să traiască în sfințenie și credință, în prețuire și ascultare de Cuvântul Revelat (mantuitorul Isus Hristos, Logos-ul întrupat, și Biblia - Cuvântul Revelat), prin puterea Duhului Sfant și sub autoritatea lui Dumnezeu Tatăl. Dorește să-i slujească cu dedicare și compasiune pe toți oamenii construind o comunitate a prețuirii, a progresului și a ajutorării, a credinței și a dragostei, vestind Evanghelia Mântuitorului Isus Hristos în toată lumea și așteptând cu bucurie revenirea Lui în glorie. Scopul bisericii noastre este de a ne închina lui Dumnezeu în unitate și de a creşte tot mai mult în asemănarea noastră cu Hristos! Arhive
June 2020
Categorii
All
|