"Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului şi toată oştirea lor, prin suflarea gurii lui. " Psalmii 33:6 Cu trei mii de ani în urmă au fost oameni care au priceput mult mai mult lumea, decât o pricep pseudo-oamenii de știință de astăzi! Fără să cunoască cosmologie, sau geologie, psalmiștii au lăudat pe Domnul pentru felul cum El conduce universul! Pentru psalmiști nu era problemă cine a creat universul, căci ei nu s-au îndoit de loc de faptul că Dumnezeu a creat cerul și pământul. Ei au înțeles că puterea Cuvântului Lui Dumnezeu a fost suficientă pentru a aduce totul la existență! Tot ce există a fost făcut prin suflarea gurii Lui. Dumnezeu a spus să fie și toate au luat ființă! Cuvântul Lui Dumnezeu nu s-a schimbat! Puterea ce-a avut-o Cuvântul Lui Dumnezeu atunci când a creat cerul și pământul, o are și acum! Fiecare credincios care se apropie de Cuvântul Lui Dumnezeu trebuie să-și dea seama că ceea ce citește nu este istoria lumii, ci este Cuvântul Lui Dumnezeu! Cuvântul oamenilor are influență și poate face mult bine și mult rău, dar numai Cuvântul Lui Dumnezeu poate face din nimic să vină la ființă tot universul. Ce important și ce magnific este Cuvântul Lui Dumnezeu! Cuvântul Lui Dumnezeu ne naște din nou. Cuvântul Lui Dumnezeu vindecă pe cel bolnav! Cuvântul Lui Dumnezeu ne crește spiritual. Cuvântul Lui Dumnezeu păzește atât pe tânăr cât și pe bătrân de păcat! De ce este oare Cuvântul lui Dumnezeu așa de neglijat în generația noastră? Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înțelepciune să strângem Cuvântul Lui în inimă în fiecare zi ca să nu păcătuim împotriva Lui. (Meditatie de B.Cocar)
0 Comments
Leviticul 11:45 "Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt. " De nenumărate ori Dumnezeu a cerut poporului Israel să fie sfânt. Singurul motiv pe care Dumnezeu l-a dat, a fost faptul că El este sfânt. Domnul Isus a spus în Matei 5:48, „Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Apostolul Pavel a scris în 1 Corinteni 1:30, „Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.” Dacă ne-am îmbrăcat în Hristos, atunci sfințenia Lui a devenit sfințenia noastră. Noi niciodată nu am fi ajuns sfinți, dar slavă Domnului Isus că ne-a dat sfințenia Lui. Apostolul Petru a scris în 1 Petru 1:13-18, „De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” Domnul a dat un preț așa de mare pentru a ne face copiii Lui, de ce oare unii pocăiți nici nu vor să audă de sfințenie? A fi sfânt înseamnă să fii cu frica Lui Dumnezeu. Atunci te ferești de orice se pare rău, și te lipești tare de bine, așa cum a scris Apostolul Pavel în Romani 12:9-12, „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.” Nu este nimic complicat sau greu de împlinit. Viața de sfințenie este viața normală a omului născut din nou. Să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să trăim vieți de sfințenie în fiecare zi. (de Beniamin Cocar) Nu există nicio îndatorire a religiei care să fie atât de neglijată ca rugăciunea în taină. Trăim zile în care abundă profesarea religioasă. Acum există mai multe locuri de închinare publică decât erau înainte. Sunt mai mulţi oameni care le frecventează decât au fost vreodată de când Anglia este o naţiune. Totuşi, în ciuda acestei religii publice, cred că există o neglijare enormă a rugăciunii în taină. Nu aş fi spus acest lucru cu câţiva ani în urmă. Odată credeam, în ignoranţa mea, că majoritatea oamenilor îşi spun rugăciunile şi mulţi oameni se roagă. Am ajuns să gândesc diferit. Am ajuns la concluzia că majoritatea creştinilor practicanţi nu se roagă deloc. Ştiu că această afirmaţie sună foarte şocant şi că îi va uimi pe mulţi. Dar eu sunt convins că rugăciunea este unul dintre acele lucruri care sunt considerate a fi un „lucru de la sine înţeles” şi, ca multe lucruri de la sine înţeles, este ruşinos de neglijată. Este „treaba tuturor”; şi, după cum se întâmplă adesea în asemenea cazuri, este o treabă înfăptuită de foarte puţini. Este una dintre acele lucrări personale dintre Dumnezeu şi sufletele noastre pe care niciun ochi nu o poate vedea şi, de aceea, este unul dintre lucrurile pentru care există tot felul de ispite ca să le treci cu vederea şi să le laşi nefăcute. Cred că mii de oameni nu spun niciodată nici măcar un cuvânt de rugăciune. Ei mănâncă, beau, dorm, se trezesc, se duc la lucrul lor, se întorc acasă, respiră aerul lui Dumnezeu, privesc soarele lui Dumnezeu, umblă pe pământul lui Dumnezeu, se bucură de îndurările lui Dumnezeu, au trupuri muritoare şi judecata şi eternitatea stau înaintea lor. Dar niciodată nu îi vorbesc Iui Dumnezeu. Trăiesc ca animalele care pier; se comportă ca nişte creaturi fără suflet; nu au să-I adreseze niciun cuvânt Celui din a Cărui gură vor primi într-o zi sentinţa eternă. Cât de îngrozitor este lucrul acesta! Dar dacă tainele oamenilor ar fi cunoscute, cât de comun ar fi! Cred că există zeci de mii de oameni ale căror rugăciuni nu sunt nimic altceva decât o simplă formalitate – o serie de cuvinte repetate pe de rost, fără să se gândească la înţelesul lor. Unii spun în grabă câteva propoziţii pe care le-au învăţat la grădiniţă când erau copii. Alţii se mulţumesc să repete Crezul, uitând că nu este nicio cerere în acesta. Alţii adaugă şi Rugăciunea domnească, dar fără nici cea mai mică dorinţă ca rugăminţile ei solemne să primească răspuns. Mulţi, chiar şi dintre aceia care folosesc forme bune, îşi murmură rugăciunile după ce s-au întins în pat sau trec rapid prin ele în timp ce se spală sau se îmbracă dimineaţa. Oamenii pot să creadă ce vor, însă pot fi siguri că înaintea lui Dumnezeu aceasta nu este rugăciune. Cuvintele spuse fără inimă sunt la fel de inutile pentru sufletele noastre ca bătutul tobelor de către sărmanii păgâni înaintea idolilor lor. Acolo unde nu este inimă, poate fi o lucrare a buzelor sau o lucrare a limbii, dar nu este ceva pe care Dumnezeu să-l asculte – nu este rugăciune. Nu am niciun dubiu că Saul a spus multe rugăciuni lungi înainte ca Domnul să-l întâmpine pe drumul către Damasc. Dar numai atunci când inima lui a fost zdrobită, Domnul a spus: „se roagă!” Surprinde acest lucru pe vreun cititor? Ascultaţi-mă şi veţi vedea că nu vorbesc aşa fără motiv. Vi se pare că afirmaţiile mele sunt extravagante şi nejustificate? Oferiţi-mi atenţia voastră şi vă voi arăta în curând că vă spun numai adevărul. Aţi uitat că nu este ceva natural ca cineva să se roage? Mintea firească este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu. Dorinţa inimii omului este să se depărteze de Dumnezeu şi să nu aibă nimic de-a face cu El. Sentimentul lui faţă de El nu este de dragoste, ci de frică. Atunci, de ce s-ar ruga un om dacă nu are niciun simţ real al păcatului, niciun simţ real al lipsurilor spirituale, nicio credinţă fermă în lucrurile nevăzute, nicio dorinţă după sfinţenie şi cer? Despre toate aceste lucruri, marea majoritate a oamenilor nu cunosc şi nu simt nimic. Mulţimea merge pe calea cea largă. Nu pot să trec cu vederea lucrul acesta. Prin urmare – spun cu îndrăzneală – cred că puţini oameni se roagă. Aţi uitat că nu e la modă să te rogi? Este unul dintre lucrurile pe care multora le-ar fi ruşine să le facă. Sunt sute de oameni care ar face orice altceva numai să nu mărturisească public că au obiceiul să se roage. Sunt mii de oameni care, dacă sunt constrânşi de circumstanţe să doarmă în aceeaşi cameră cu un străin, s-ar culca fără să se roage. Să călăreşti bine, să ţinteşti bine, să te îmbraci bine, să mergi la baluri, la concerte, la teatru, să fii cunoscut drept inteligent şi plăcut – toate aceste sunt la modă, dar nu să te rogi. Nu pot să trec cu vederea acest lucru. Nu pot să cred că un obicei de care multora pare să le fie ruşine să-l practice este comun. Cred că puţini oameni se roagă. Aţi uitat ce fel de vieţi duc cei mai mulţi? Putem oare să presupunem că oamenii se roagă împotriva păcatului zi şi noapte, când îi vedem afundându-se direct în el? Putem oare să presupunem că se roagă împotriva lumii când ei sunt în întregime absorbiţi şi captivaţi de căutările ei? Putem oare să credem că Îi cer într-adevăr har lui Dumnezeu ca să-L slujească, când ei nu arată nici măcar cea mai mică dorinţă de a-L sluji? Oh, nu! E limpede ca lumina zilei că marea majoritate a oamenilor fie nu Îi cer nimic lui Dumnezeu, fie nu vorbesc serios atunci când îi cer ceva – ceea ce înseamnă acelaşi lucru. Rugăciunea şi păcatul nu vor trăi niciodată împreună în aceeaşi inimă. Rugăciunea va mistui păcatul sau păcatul va sugruma rugăciunea. Nu pot să trec cu vederea acest lucru. Mă uit la vieţile oamenilor. Cred că puţini sunt aceia care se roagă. Aţi uitat de felul în care mor mulţi? Cât de mulţi, atunci când se apropie de moarte, par să fie complet străini de Dumnezeu! Nu numai că sunt jalnic ignoranţi cu privire la Evanghelia Lui, dar le lipseşte în mod jalnic puterea de a-I vorbi lui Dumnezeu. Există o stânjeneală, o timiditate, o noutate, o neîndemânare în strădaniile lor de a se apropia de El. Par să facă ceva nou. Arată de parcă ar vrea să fie prezentaţi lui Dumnezeu, de parcă nu au mai vorbit niciodată înainte cu El. Îmi aduc aminte că am auzit de o doamnă care era nerăbdătoare ca pastorul să vină să o viziteze în timpul bolii ei finale. Dorea ca el să se roage cu ea. A întrebat-o pentru ce să se roage. Nu ştia şi nu putea spune. Era absolut incapabilă să numească lucrul pe care vroia ca el să i-L ceară lui Dumnezeu pentru sufletul ei. Tot ceea ce părea că vroia era forma rugăciunilor pastorului. Pot să înţeleg destul de bine lucrul acesta. Paturile de moarte sunt mari destăinuitori de secrete. Nu pot să trec cu vederea ceea ce am văzut în oamenii bolnavi şi aflaţi pe moarte. Şi lucrul acesta mă face să cred că puţini se roagă. Acest articol a fost preluat de aici si este Fragment din lucrarea O chemare la rugăciune, J.C. Ryle, Editura Perla Suferinţei, Suceava, 2011, traducere Eliza Leonaş. Să nu-şi închipuie creştinul care ocupă o poziţie înaltă şi bine văzută în lume că Dumnezeu l-a pus într-un asemenea post ca să fie scutit de suferinţele de care toţi copiii lui Dumnezeu au parte. Situaţia ta nu este uşoară, ci mai degrabă una în care lupta este şi mai înfocată. Nici cea mai de jos şi mai neînsemnată funcţie, nici cea mai înaltă şi mai în văzul tuturor nu te scuteşte de „multe necazuri” prin care orice luptător creştin trebuie să treacă în drumul său spre slavă. De ce să nu dorim chiar lucrul acesta? Nu trebuie oare ca aurul să fie curăţit prin foc? Când se face un pod peste un râu, inginerul nu pretinde să nu se treacă niciodată peste pod cu greutăţi mari, ci mai de grabă zice: „Veniţi cu cele mai grele trenuri, încărcaţi podul cum voiţi; eu ştiu că el va ţine orice greutate”. Domnul încearcă pe cei neprihăniţi, fiindcă i-a făcut dintr-o stofă care ţine la probă şi fiindcă ştie că prin puterea Duhului Sfânt, care-i întăreşte şi-i sprijină, ei nu numai că rămân tari şi statornici, dar sunt mai mult decât biruitori în toate încercările. Tocmai de aceea El încearcă pe ai Săi cu suferinţe şi necazuri. O, de v-ar fi aceasta spre mângâiere vouă care, poate, vă aflaţi în necaz şi în durere! Înţelepciunea Domnului se poate vedea în faptul că, din cele mai mici şi mai neînsemnate întâmplări, El face să iasă binecuvântări foarte mari. În faţa întâmplărilor însemnate şi plăcute, adeseori auzim pe oameni zicând: „Ce binecuvântare!”. Oamenii tac însă când este vorba de lucruri care par mai puţin însemnate sau chiar neplăcute. Totuşi, este bine să ştim că locul măceşului, ca şi scaunul de domnie al unui împărat sunt rânduite de Dumnezeu a Cărui purtare de grijă se întinde tot aşa de bine asupra musculiţei de pe frunza de trandafir, ca şi asupra marşului unei armate. Toate lucrurile, atât cele mici cât şi cele mari, sunt rânduite de Domnul, care stă pe scaunul Său de domnie în ceruri şi a cărui împărăţie este peste tot. Istoria de care ne ocupăm este o dovadă despre acest lucru. (…) Este lămurit că hotărârea lui Dumnezeu se împlineşte chiar dacă, în acelaşi timp, oamenii sunt slobozi să facă ceea ce voiesc. Haman lucra cum voia; Ahaşveroş făcea ce-i plăcea; Mardoheu se purta după îndemnurile inimii lui; Estera la fel. Nu se vedea nicio intervenţie, nici o mărginire. Tocmai de aceea păcatul nu este trecut cu vederea, iar răspunderea pentru păcat este întreagă asupra celui vinovat. Fiecare lucrează cum vrea, la fel şi Dumnezeu lucrează cum vrea. „Asta eu n-o pricep” zici tu; trebuie să mărturisesc că nici eu n-o pricep. Sunt mulţi oameni care îşi închipuie că pricep toate, eu însă gândesc că astfel de oameni au păreri prea înalte despre ei înşişi. Gândurile lui Dumnezeu sunt infinit prea înalte despre ei înşişi. Gândurile lui Dumnezeu sunt infinit mai înalte şi mai adânci decât capacitatea noastră de înţelegere. Istoria Esterei ne mai arată şi că se pot face minuni, fără să fie însoţite numaidecât de arătări uimitoare. Dacă Dumnezeu, oprind pentru un timp o cunoscută lege a firii, săvârşeşte ceva minunat, oricine este uimit şi recunoaşte în aceasta degetul lui Dumnezeu; în ziua de astăzi însă ni se strigă: „Unde este Dumnezeul vostru? El nu mai schimbă legile firii!” Ei bine, eu văd mâna lui Dumnezeu în istoria lui Faraon şi mărturisesc, în acelaşi timp, că nu mai puţin limpede, ba chiar într-o lumină şi mai măreaţă, o văd şi în istoria lui Haman. Spun cu tot respectul faţă de Numele sfânt al lui Dumnezeu că, pentru atingerea unui scop oarecare, este ceva minunat dar dur să fie oprite roatele firii şi ridicate, măcar pentru puţin timp, legile ei înţelepte şi vrednice de admiraţie. Prin aceasta se arată, negreşit, puterea Lui, dar nu tot aşa de limpede imuabilitatea Lui. Dacă, dimpotrivă, Domnul lasă ca toate să-şi urmeze cursul lor obişnuit, dacă lasă frâu liber judecăţii şi gândirii, ambiţiei şi patimii, şi totuşi îşi atinge scopurile Sale, atunci este de două ori minunat. O, de s-ar mângâia orice copil al lui Dumnezeu cu gândul că avem un conducător şi un Păzitor, care este aşa de aproape de scaunul ceresc de domnie! Orice iudeu din Susa va fi fost vesel ştiind că împărăteasa era o evreică. Noi ne bucurăm că Mântuitorul nostru, Omul Iubirii, Cel Răstignit, este înălţat la dreapta Tatălui. Cât de bine sunt ocrotiţi toţi cei ce sunt ai Lui! Căci „şi dacă păcătuieşte cineva, avem un mijlocitor la Tatăl, pe Isus Hristos cel neprihănit” (1 Ioan 2:1). Este acolo Cineva —„singurul născut, Fiul care este în sânul Tatălui” (1 Ioan 1:18) — care mijloceşte pentru noi. De aceea, fiţi mângâiaţi, sufletul să vi se odihnească în Dumnezeu şi aşteptaţi-L cu răbdare, căci mai degrabă vor trece pământul şi cerul decât să piară aceia care se încred în Domnul. (Fragmente din volumul lui Charles H. Spurgeon – A Good Start. A Book for Young Men and Young Women.Volumul a fost tradus în limba română de Teodor Popescu, având titlul Fiţi tari în Domnul. O carte pentru toţi, îndeosebi pentru tineret, şi a apărut la Tipografia Cartea de Aur, fiind republicat de Editura Stephanus.) „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10) Cineva poate spune că trăieşte cu adevărat doar după ce a fost născut din nou. Dumnezeu, prin Duhul Său, l-a înviat şi acum el trăieşte pentru Dumnezeu prin Isus Hristos. Trăieşte o viaţă pe care lumea nu o cunoaşte – o viaţă „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. Dumnezeu se îngrijeşte de suflet în mod constant, iar ca răspuns, sufletul se îndreaptă către Dumnezeu. Harul se revarsă asupra inimii şi, în schimb, rugăciunea şi lauda se înalţă către cer. Sufletul este susţinut în viaţă prin comuniunea cu Dumnezeu şi prin părtăşia cu Tatăl şi Fiul. Copilul lui Dumnezeu creşte până ajunge la deplina plinătate a lui Hristos (vezi Efeseni 4:13). Aşadar, naşterea din nou este acea schimbare măreaţă pe care o face Dumnezeu în suflet, când îl adduce la viaţă, ridicându-l din păcatul care duce la moarte, la neprihănirea care duce la viaţă. Este schimbarea care are loc în suflet când acesta este reînnoit cu ajutorul atotputerniciei Duhului lui Dumnezeu, în Hristos Isus, după chipul lui Dumnezeu, în neprihănire şi sfinţenie (vezi Efeseni 4:24). Dragostea de lume este înlocuită cu dragostea de Dumnezeu; mândria cu smerenia; patima cu blândeţea; ura, invidia, răutatea cu dragostea sinceră şi caldă pentru toţi. Cu alte cuvinte, este schimbarea prin care gândurile pământeşti, senzuale şi rele sunt înlocuite cu gândul lui Hristos Isus. Aceasta este natura naşterii din nou: „Aşa este cu oricine este născut din Duhul.” (Din Renew My Heart, Daily Wisdom from the Writings of John Wesley) În Evanghelii este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă după cum este scris: «Cel neprihănit va trăi prin credinţă» (Romani1:17) Din acest verset surprindem două aspecte importante: (1) Neprihănirea se capătă de la Dumnezeu prin credinţă şi (2) Această neprihănire dezvoltă credinţa. Aceste două idei ne conduc la următoarea afirmaţie: nu poţi spune că ai credinţă dacă nu ai implicit o viaţă neprihănită, după cum nu poţi avea o viaţă neprihănită fără credinţă. Mulţi oameni se înşeală când îşi mărturisesc credinţa lor, deoarece o neagă prin faptele lor, trăind o viaţă nelegiuită. Fiecare din noi ar trebui să verificăm dacă mai suntem în credinţă privind la viaţa noastră confruntându-ne cu principiile din Cuvântul lui Dumnezeu. Calea credinţei este văzută adesea ca fiind parte din viaţa de după momentul convertirii şi până la moarte. Aceasta este perspectiva cea mai simplistă dacă nu iei în considerare gradul de apropiere de Domnul, aspect deloc neglijabil. Calea credinţei înseamnă să-L cunoşti pe Dumnezeu tot mai mult în fiecare zi din umblarea ta cu El. Fără credinţă, este cu neputinţă să ne apropiem de Dumnezeu. Creştinul poate trăi prin credinţă o viaţă neprihănită. Astfel, orice circumstanţă a vieţii nu îl va doborî din neprihănirea, bucuria şi perseverenţa sa. După cum prin cele cinci simţuri putem percepe lumea vizibilă, şi tot ce ţine de aceasta, la fel credinţa este „simţul” care percepe lumea invizibilă şi tot ce ţine de ea. „Noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd, pentru că ce se vede este trecător, pe când ce nu se vede este veşnic.” (2 Corinteni 4:18) Credinţa reglementează viaţa creştinilor. Am întâlnit atât de multe persoane care caută o “viaţă spirituală mai profundă,” pe când ei de fapt au nevoie atât de disperată să descopere calea crucii lui Hristos într-o zdrobire autentică a inimii din cauza păcatelor lor. Ei caută să ocolească lucrarea de convingere de păcat făcută de Duhul Sfânt; de aceea, ei ratează ţinta cu totul! Dă-mi voie să îţi spun din adâncul inimii, cu toată compasiunea de care pot da dovadă: nu există scurtături pentru a găsi viaţa veşnică! Atunci când eşti confruntat cu păcatele tale, trebuie să te pocăieşti. Duhul trebuie să îţi deschidă inima în aşa fel încât, prin Cuvântul lui Dumnezeu, să ajungi să îţi conştientizezi situaţia ta pierdută, ruinată şi păcătoasă. Ştiu că nu îţi place să auzi asta, pentru că iubeşti păcatul. Mândria ta nu îţi va permite să recunoşti că eşti un ipocrit păcătos, un păcătos care merită iadul, şi chiar să te consideri cel mai mare dintre păcătoşi! Dar aminteşte-ţi că nu ai altă cale de scăpare, altfel vei pieri! Încearcă orice altă cale vrei, curăţă-ţi partea exterioară, lustruieşte la ea cât vrei, du-te la biserică, roagă-te, predică, mărturiseşte, încearcă să ai sentimente şi experienţe religioase cât mai grozave. Dar toate acestea nu te vor ajuta la nimic, dacă fundamentul vieţii tale pretins creştină nu este pus pe pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus Hristos. Să ne întoarcem la cuvintele Domnului nostru din Luca 13:5: “Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” Nu există o cale care să ocolească pocăinţa! Va trebui să vezi acest adevăr: dacă nu te pocăieşti, nu există mântuire pentru tine în Hristos. Trebuie să experimentezi acea schimbare radicală a minţii şi inimii, care să conducă apoi la o schimbare completă a vieţii tale! Aceste cuvinte din Luca 13 nu sunt cuvintele mele, ci sunt cuvintele Aceluia care vorbeşte din ceruri. Trebuie să Îl auzi, altfel vei muri în păcatele tale (Evrei 12:25). Te mai întreb odată: ai stat tu vreodată înaintea lui Dumnezeu ca şi David, implorând mila Lui şi mărturisindu-ţi păcatele? Dacă eşti străin de această experienţă a sufletului, oricare ar fi pretenţia ta de credincios sau performanţele pe care le clamezi, indiferent cât de deosebită este părerea ta sau ce ar putea crede alţii despre tine, Dumnezeu spune că eşti încă mort în păcatele tale! Dar dacă, prin harul lui Dumnezeu, Cuvântul Lui a poposit în inima ta şi a ridicat vălul ignoranţei tale astfel ca să te vezi cum Dumnezeu te-a văzut dintotdeauna, atunci ştiu că Îl vei implora să aibă milă de tine. Vei striga după Hristos cel de pe Calvar să vină şi să te mântuiască, să te cureţe de păcat prin sângele Lui preţios şi răscumpărător. Vei striga după El ca să te îmbrace în roba neprihănirii Sale perfecte, astfel ca să fii capabil să stai nevătămat înaintea lui Dumnezeu cel sfânt. Apoi vei preţui pe Hristos cel crucificat. Apoi vei abandona toate păcatele şi vei fi găsit în El, îmbrăcat numai în neprihănirea Lui. Aceasta este calea prin care Dumnezeu cheamă păcătoşii la mântuirea în Hristos. Prin Duhul şi Cuvântul Său, El lucrează în inimile lor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa faţă de Domnul Isus Hristos. Te întreb iarăşi: a lucrat Dumnezeu vreodată astfel în inima ta? Sau eşti cumva străin de convingerea de păcat pe care o aduce Duhul Sfânt şi de pocăinţa şi credinţa date de Dumnezeu? (L.R.S.) Nu există nici o cauză pentru care să ne temem că cererile celor neprihăniţi nu vor fi auzite, sau că suspinele şi lacrimile lor vor scăpa atenţiei lui Dumnezeu, pentru că El ştie gândurile şi intenţiile inimii. Nu există niciun pericol ca un anume sfânt să fie trecut cu vederea printre de solicitanţi care zilnic şi la fiecare ceas îşi prezintă cererile lor variate, pentru că o Minte infinită este la fel de capabilă să acorde aceeaşi atenţie la milioane ca şi când un singur individ ar fi căutat atenţia sa. Lipsa limbajului corespunzător, inabilitatea de a exprima cele mai adânci dorinţe ale sufletului, nu va periclita rugăciunile noastre, pentru că „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65:24). Cunoştinţa infinită a lui Dumnezeu ar trebui să ne umple de uimire. Cât de sus este înălţat Domnul deasupra celui mai înţelept om! Nici unul dintre noi nu ştie ce ar putea aduce o zi, dar tot viitorul este deschis privirii Lui omnisciente. Infinita cunoştinţă a lui Dumnezeu ar trebui să ne umple cu veneraţie sfântă. Nimic din ceea ce facem, spunem, sau chiar gândim, nu scapă cunoaşterii Aceluia cu care avem de-a face: „Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni” (Prov. 15:3). Ce frâu ar fi acest lucru pentru noi, dacă am medita mai frecvent asupra lui! În loc să acţionăm nesăbuit, ar trebui să spunem împreună cu Agar, „Tu eşti Dumnezeul care mă vede!” (Geneza 16:13). Înţelegerea cunoştinţei infinite a lui Dumnezeu ar trebui să-l umple pe creştin cu adorare. Întreaga mea viaţă a stat deschisă pentru El încă de la început. El a văzut mai dinainte fiecare cădere a mea, fiecare păcat, fiecare alunecare înapoi; totuşi, cu toate acestea, Şi-a fixat inima Lui asupra mea. O, cum ar trebui ca realizarea acestor lucruri să mă plece înaintea Lui în admiraţie şi laudă! Totuşi cât de puţin medităm noi asupra aceste perfecţiuni Divine! Să fie aşa pentru că doar gândindu-ne la ea ne umplem de nelinişte Arthur W. Pink Efeseni 4:17-24 I.ROLUL MINȚII ÎN MODUL DE VIAȚĂ. Mintea este responsabilă pentru sentimentele, atitudinile și acțiunile noastre. Modul în care acționăm în diferitele domenii ale vieții este legat de modul în care gândim. Omul este așa cum gândește. În Proverbe 23:7 citim că omul este asa cum gândește! Ce gândești și cum gândești, determină cine ești sau cine vei deveni. Hristos a subliniat importanța minții în convertire. Când El a spus: “Pocăiți-vă (metanoia) și credeti în Evanghelie!”, El a spus de fapt “Schimbați-vă gândirea (mentalitatea) și credeți în Evanghelie!” Înainte de convertire: În Efeseni 2:2,3 apostolul Pavel spune că: trăiam după mersul lumii acesteia faceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre. Iar în Romani 1:28-31, apostolul Pavel spune că: trăiam în conformitate cu propria noastră cunoaștere, mintea noastra era separată de gândirea lui Dumnezeu, aveam o minte coruptă de păcat, straină de viata lui Dumnezeu. După convertire: În 2Corinteni 4:6 ni se spune că: Dumnezeu ridică vălul de pe ochii spirituali; Lumina lui Dumnezeu penetrează mintea întunecată; Dintr-odata începi să înțelegi lucrurile lui Dumnezeu. II. PROCESUL ÎNNOIRII MINȚII! Înnoirea minții este un proces care durează toata viața. Obiceiurile rele nu se schimbă instantaneu. Când sunt născut din nou, nu primesc o minte cu un coeficient de inteligență dublu. În Romani 12:2 descoperim două lucruri importante: - Prin înnoirea minții suntem scoși de sub influiența modelului de gândire lumesc. Foarte mulți creștini au adoptat un stil de viata legalist, bazat pe o gândire legalistă. Legalismul se ocupă de înfățișarea exterioară, nu de minte! Exemplu: Modul în care te îmbraci, până la un anumit punct, reflectă trecutul tău – ce fel de om ești și cum gândești. Când te întorci la Dumnezeu, nu trebuie să te conformezi modului în care se îmbracă creștinii, ci modului de gândire creștin. Schimbarea stilului de îmbrăcăminte trebuie să fie rodul unei minți schimbate. Moda contemporană este impulsionată de sex. Când mintea este înnoită, se schimbă perspectiva asupra sexualității și implicit modul în care se îmbracă cineva. - O minte înnoită ne asigură o călăuzire clara. Mulți creștini se chinuiesc și sunt confuzi în domeniul călăuzirii. Deoarece n-au fost preocupați de înnoirea modului de gândire, au ajuns să nu mai discearnă direcția în care îi conduce Dumnezeu ajungând astfel să ia multe decizii greșite. III. DINAMICA ÎNNOIRII MINȚII! Dumnezeu ne poate elibera de obiceiurile rele într-o clipă; dar pentru a rămâne liberi, avem nevoie de o minte înnoită în mod constant. Să învățăm să gândim biblic. Asta înseamnă că trebuie să încep să gândesc la fel ca Dumnezeu, iar această gandire o găsesc în Biblie. Orice fel de eliberare trebuie să fie însoțită de învățătură bună. Altfel ne vom lupta în zadar și foarte repede vom abandona lupta. 2Corinteni 10:3-5 “Măcar că trăim în firea pământească, totuși nu ne luptăm călăuziți de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm argumentele mintii și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”. Putem aduce gândurile noastre sub controlul lui Hristos astfel: a. Prin studiu biblic personal, căutând să cunoaștem modul de gândire al lui Dumnezeu; b. Studiind Biblia împreună cu alții – gândirea biblică nu se dezvoltă izolat de alții. Să cerem ajutor prin rugăciune înaintea lui Dumnezeu. În cele din urmă avem de a face cu o lupta spirituală, în care Diavolul va cauta să zădărnicească orice plan de înnoire a minții. În Efeseni 1si 3 avem două rugăciuni care au ca subiect central cunoașterea lui Dumnezeu. Cu ce scop?: Ca să ajungem “plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”. Să depistăm și să surpăm întăriturile rele ale minții. Vorbind despre lupta noastra cu diavolul (2Cor.10:3-5), Pavel foloseste termenul “întăritura” pentru a ne descrie: - orice gândire care se înalță deasupra cunoștinței lui Dumnezeu; - orice colecție de gânduri în acord cu voia diavolului; - orice mentalitate care-i ofera diavolului un loc de influiența, un loc întărit, unde duhurile rele se pot ascunde pentru a apară interesele diavolului în viața unei persoane. Să semănăm sămânța bună într-un pământ desțelenit. Ieremia 4:3 “căci așa vorbește Domnul: Desțeleniți-vă un ogor nou, și nu semănați între spini!” Întăriturile spirituale din mintea noastră sunt asemenea unui pământ ințelenit – un pământ tare, plin de buruieni, de spini și de pietre. Într-un astfel de pământ, nici o plantă nu se poate dezvolta. Isaia 5:2 “a săpat pământul, l-a curățat de pietre, și a sădit în el vițele cele mai alese”. Nu semănați între spini – este muncă în zadar. Spinii sufocă sămânța bună (grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor, poftele). Eliminați pietrele – aruncați peste bord orice mentalitate care nu-i ancorată în Scriptură. Săpați adânc pentru a elimina rădăcinile – nu faceți “lucru de suprafață”. Semănați doar sămânță bună – fară compromisuri. Dumnezeu să ne ajute să ne lăsăm transformați de El! Amin! "Oricând începe Dumnezeu ceva, avem garanția că va termina. Nimic nu I se va pune în cale ca să nu-Și împlinească scopul în această lume și în viața noastră. Când Dumnezeu începe, El isprăvește și nimeni nu-L poate împiedica. Desigur, pot apărea întârzieri, dar țineți minte că Dumnezeu este stăpân și peste întârzieri ca și peste înaintare. Dacă Domnul nu vă face să vă simțiți așa cum vreți să fiți acum, continuați să credeți și să vă încredeți în credincioșia lui Dumnezeu. Va veni. Dumnezeu este credincios." ~ A.W. Tozer Deși legătura dintre rugăciune și post nu este explicată în mod specific în Scriptură, un fir comun care le leagă pe cele două pare să treacă prin toate situațiile rugăciunii și ale postului înregistrate în Biblie. În Vechiul Testament se pare că postul împreună cu rugăciunea au de a face cu un simțământ al nevoii și al dependenței și/sau al unei neajutorări disperate în fața unei calamități concrete sau anticipate. Rugăciunea și postul sunt combinate în Vechiul Testament în timpuri de jale, pocăință și/sau nevoie spirituală adâncă. Primul capitol din Neemia îl descrie pe Neemia rugându-se și postind, datorită adâncii sale mâhniri la auzirea veștii că Ierusalimul fusese pustiit. Multele sale zile de rugăciune au fost caracterizate de lacrimi, post, mărturisire în numele poporului său și cereri de milă către Dumnezeu. Atât de intensă a fost revărsarea preocupărilor sale, încât este aproape de neconceput că a putut să „ia o pauză” în mijlocul unei astfel de rugăciuni pentru a mânca și a bea. Pustiirea care s-a abătut asupra Ierusalimului l-a determinat pe Daniel să adopte o postură similară: „Și mi-am întors fața spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă.” (Daniel 9.3). Asemeni lui Neemia, Daniel a postit și s-a rugat ca Dumnezeu să aibă milă de popor, spunând: „Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile și orânduirile Tale.” (v.5). În câteva situații în Vechiul Testament postul este legat de rugăciunea de mijlocire. David s-a rugat și a postit pentru copilul său bolnav (2 Samuel 12.16), vărsând lacrimi în fața Domnului în mijlocire serioasă (v.21-22). Estera l-a îndemnat pe Mardoheu și pe evrei să postească pentru ea în timp ce a planificat să apară în fața soțului ei, regele (Estera 4. 16). În mod clar, postul și rugăciunea sunt strâns legate. Sunt situații de rugăciune și post în Noul Testament, dar ele nu sunt legate de pocăință sau de mărturisire. Prorocița Ana „nu se depărta de Templu și zi și noapte Îi slujea lui Dumnezeu cu post și cu rugăciuni.” (Luca 2.37). La vârsta de 84 de ani, rugăciunea și postul erau parte din slujba sa pentru Domnul în Templul Său, în timp ce Îl aștepta pe Salvatorul promis al lui Israel. De asemenea, în Noul Testament biserica din Antiohia postea în contexul închinării lor, când Duhul Sfânt le-a vorbit despre delegarea lui Saul și a lui Barnaba în lucrarea Domnului. În acel moment ei s-au rugat și au postit, și-au pus mâinile peste cei doi bărbați și i-au trimis în lucrare. Astfel, vedem aceste exemple de rugăciune și post ca și componente ale închinării aduse Domnului și ale căutării bunăvoinței Sale. Totuși, niciunde nu există vreo indicație că este mai probabil ca Domnul să răspundă la rugăciuni dacă sunt însoțite de post. Mai degrabă, postul împreună cu rugăciunea par să arate sinceritatea celor care se roagă și natura critică a situațiilor în care se află. Un lucru este clar: teologia postului este o teologie a priorităților, în care credincioșilor le este dată oportunitatea de a se exprima într-o dedicare concentrată și intensă Domnului și preocupărilor vieții spirituale. Această devoțiune va fi exprimată prin abținerea pentru o perioadă scurtă de la lucruri normale și bune cum sunt mâncatul și consumul de lichide, pentru a se bucura de un timp de comuniune neîntreruptă cu Tatăl. „Intrarea slobodă în Locul Preasfânt, prin sângele lui Isus” (Evrei 10.19), fie că postim, fie că nu, este una dintre cele mai încântătoare părți ale „lucrului mai bun” care este al nostru în Hristos. Rugăciunea și postul nu trebuie să fie o povară sau o datorie, ci mai degrabă o sărbătorire a bunătății și milei lui Dumnezeu față de copiii Săi. Sursa aici "Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima." Ieremia 29:11-13 https://youtu.be/FXvz9n17TFg Noi nu cădem de oboseală nu pentru că nu ne-am osteni în lucrarea ce ne-a fost încredințată de Domnul, ci pentru că lucrarea oricare ar fi aceasta, în familie, în biserică, în societate este o slujbă a Duhului Sfânt. În timp ce facem lucrarea pentru Dumnezeu, Duhul Sfânt lucrează în noi și astfel noi înșine suntem lucrarea Lui (Efeseni 2:10 și 2 Corinteni 3:17-18). Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală. Dacă lucrarea de transformare și înnoire a inimilor ar fi lucrarea noastră, ne-am prăbuși de oboseală sub povară. Lucrarea este a Lui! Noi punem doar sămânța și udăm ogorul, dar Cel ce face să crească este Dumnezeu. De aceea, „Să nu obosim în facerea binelui căci, la vremea potrivită vom secera dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9). Căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de osteneala dragostei voastre și de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos! (1Tesaloniceni 1:3). Preaiubiți frați (și surori), fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului,căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică. (1Corinteni 15:58) Încrederea, pasiunea și determinarea de a-L sluji pe Domnul Isus să ne inspire în anul care vine! Vă dorim un an plin de pace și binecuvântare! (adaptat dupa V.Talos) |
Duminică: ora 16:00 o după-amiază de închinare: Serviciu divin: Laudă și închinare. Rugăciune și Cuvânt. Miercuri: ora 21:30 Rugăciunea de acasă: Fiecare ne oprim din activitatea noastră și ne facem timp să ne rugăm în același gând cu frații și surorile noastre! Joi: Ora 19:00 - Seara de studiu din Scriptură cu ajutorul site-ului meet.google.com ! Sâmbăta: În sezonul cald ne întâlnim la grădină pentru a ne putea bucura și de aerul curat și de spațiul de joacă disponibil. Pentru detalii luați legătura cu pastorul bisericii. Adresa aici Adresa: Poststrasse 3, Leverkusen, 51377 AuthorBiserica Baptistă Golgota din Leverkusen, Îl iubește pe Dumnezeu, Sfanta Treime, din toata inima, I se închină Lui în Duh și Adevar, și dorește să traiască în sfințenie și credință, în prețuire și ascultare de Cuvântul Revelat (mantuitorul Isus Hristos, Logos-ul întrupat, și Biblia - Cuvântul Revelat), prin puterea Duhului Sfant și sub autoritatea lui Dumnezeu Tatăl. Dorește să-i slujească cu dedicare și compasiune pe toți oamenii construind o comunitate a prețuirii, a progresului și a ajutorării, a credinței și a dragostei, vestind Evanghelia Mântuitorului Isus Hristos în toată lumea și așteptând cu bucurie revenirea Lui în glorie. Scopul bisericii noastre este de a ne închina lui Dumnezeu în unitate și de a creşte tot mai mult în asemănarea noastră cu Hristos! Arhive
June 2020
Categorii
All
|