Cred că majoritatea staţi în aceste zile şi evaluaţi anul care se încheie. Poate ați plâns după cineva drag pe care l-ați pierdut, poate v-ați bucurat de realizările care le-ați reușit în anul deja trecut. Cel mai important pentru cei care încă nu ați stat să evaluați, să vă luați un timp în care să vă gândiți la domeniile din viața voastră, la greșelile pe care le-ați făcut, la regretele pe care le aveți pentru anul care a trecut, la binecuvântările și bucuriile de care ați avut parte. E important să vă luați angajamente noi, care pot fi măsurabile și pot fi evaluate la sfârșit de an. Scrieți-le pe o coală de hârtie, pe calculator sau pe mobil! După o lună de zile revedeți ceea ce ați scris și vedeți pe unde sunteți cu aceste angajamente. Există pericolul de a ne motiva cu niște versete scoase din context: “Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nicio juruinţă decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti” (Eclesiastul 5:4-5) și să nu facem planuri de a ne apropia de Dumnezeu. Angajamentele nu sunt juruințe și planurile pe care le faceți, să le faceți împreună cu Dumnezeu. Un astfel de angajament poate să vă apropie de Dumnezeu, să vă ajute să fiți mai disciplinați și să aveți o viață de biruință. Un exemplu personal, unul din angajamentele mele e să recitesc Biblia în anul 2017. Pentru cei care nu ați evaluat încă anul 2016, scriitorul creştin A.W. Tozer propune o evaluare pe 7 domenii: 1. Domeniul dorinţelor – ce îţi doreşti mai mult decât orice pe lumea aceasta? 2. Domeniul gândirii – la ce te gândeşti cel mai mult? 3. Domeniul finanţelor – Pe ce cheltuieşti cei mai mulţi bani? 4. Domeniul timpului – Cum îţi petreci timpul liber? Şi în ce investeşti cel mai mult timp? 5. Domeniul companiei – Cu cine petreci cel mai mult timp, în ce companii? 6. Domeniul admiraţiei – Pe cine şi ce admiri cel mai mult? 7. Domeniul umorului – La ce fel de glume râzi? De asemenea, tot Tozer ne dă 7 definiții ale omului spiritual cu care ar trebui să ne comparăm: 1. Un om spiritual vrea mai degrabă să fie sfânt decât fericit. 2. Un om spiritual este preocupat mai mult de promovarea onoarei lui Dumnezeu decât de a lui însuşi. Un astfel de om se roagă: „Sfinţească-se Numele Tău” şi adaugă liniştit „indiferent cât m-ar costa pe mine.” 3. Un om spiritual vrea să-şi poarte crucea. Crucea este acel extra necaz care vine peste noi ca rezultat al ascultării de Hristos. Crucea nu ne este impusă, noi o luăm voluntar, de bună voie, cunoscând prea bine consecinţele. 4. Un om spiritual evaluează totul din punctul de vedere al lui Dumnezeu. 5. Un om spritual preferă mai degrabă să moară bine (frumos) decât să trăiască rău (urât). 6. Un om spiritual doreşte să-i vadă pe alţii avansând pe cheltuiala lui. El vrea să-i vadă pe alţi creştini mai sus decât el şi este bucuros când ei sunt avansaţi, iar el este trecut cu vederea (greu lucru!). 7. Un om spiritual judecă lucrurile din perspectiva eternităţii, nu din cea a efemerităţii. Dumnezeu să ne ajute să ne evaluăm corect viața și să ne dorim mult mai mult pentru Domnul în anul care vine dcât pentru noi. El, Dumnezeu să fie înălțat în viețile noastre mai mult ca orice. "Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste! 2 Ioan 1:3 Vă dorim un an nou plin de binecuvântări!
0 Comments
Dacă anii vieții tale ți s-au dus prea în zadar,
orice amintiri si gânduri o să-ți aibă gust amar. Orice rând o să-ți grăiască despre-un adevăr știut care-ar fi putut da roade, dar din lene l-ai pierdut. Orice loc o să-ți aducă inimii învinuiri de-un cuvânt călcat credinței, de-un păcat unei iubiri. Orice cale o să-ți strige vină-n Ziua de Apoi, c-ai putut s-o duci spre slavă, dar ai dus-o spre noroi. Orice dar primit din ceruri, orișice vesmânt purtat, orice rod luat - va spune că ți-a fost nemeritat. - O, când anii vieții tale sunt așa de parcă nu-s, cu ce-i duci - și ce răsplată crezi să afli la Isus? (Traian Dorz) “…Priveşte-ţi urma paşilor în vale,…” Ieremia 2:23 Consider o mare provocare aceste întrebări:,,Ce las în urma mea prin trecerea fiecărei zile din viaţă? Ce fel de glas prinde trecutul meu? Tabloul vieţii luminează în dreptul meu sau conturează doar o pată negricioasă?” La inceput de an, oamenii privesc cu un mare avânt spre viitor, plănuind, visând şi închegând cele mai strălucite idei şi dorinţe pentru noul an. După ce aşează în mâna lui Dumnezeu toate aceste “izvodiri” rostite sau adânc săpate în suflet, pornesc încrezători spre necunoscut. Ceea ce se uită de regulă, e tocmai harta necesară pentru călătorie. Aceasta se obţine doar descoperind o valoare inestimabilă – valoarea privirii în urmă. Şi cum poate fii descoperită această valoare? Constă într-o incursiune minuţioasă în trecut, iar redefinirea standardelor şi poziţiei tale ca şi creştin, călător pe drumul către cer este pasul cel mai important. Acum, un alt tablou se conturează, însă de această dată, cât se poate de real. Zburând peste miile de ani, în prim plan apare poporul Israel. O voce puternică, dar cu ecou trist rosteşte: “Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai…” Ieremia 2:2. E prea adâncă bezna în dreptul acestui popor. Dâra de lumină lăsată odată în urma lor, a fost ştearsă de o umbră groasă de întuneric. Din cea mai minunată şi roditoare vie, a ajuns doar o coardă de viţă sălbatică. Prin profetul înlăcrimat, Dumnezeu declară că au părăsit “Izvorul apelor vii, si si-au sapat puturi crăpate, care nu ţin apă”(Ieremia 2:13). O clipă de neveghere a adus o robie îndelungată prin prăpăstiile adanci ale lumii intinate. Și totuși, Domnul Dumnezeu le spune:,,Mi-aduc aminte încă..” Nu, cu siguranţă nu i-a uitat. Alege sa le vorbeasca: ,,Așa vorbeşte Domnul: ,,Ce nelegiuire au găsit parinții voștri în Mine, de s-au depărtat de Mine, și au mers după nimicuri și au ajuns ei înșiși de nimic?” (Ieremia 2:5) După mustrări usturătoare, Domnul Dumnezeu, ca un Tată iubitor, le oferă încă o şansă ”Priveste-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce ai făcut…”(2:23) Astăzi, ca un ecou cu sunet grav, glasul Domnului mai răsună încă odată pentru fiecare: ”Privește-ți urma pașilor în vale…” Avem încă o şansă să ne revizuim viaţa. Privind în urmă, ia-L pe Dumnezeu alături de tine în această călătorie. Fă popasuri îndelungate, mai ales în locurile unde paşii tăi au călcat prin văi adânci… Mergi cu seninătate şi prin cele mai înfundate străzi din viaţa ta. Desprăfuieşte cele mai ascunse dosare din biblioteca sufletului tău şi verifică fiecare drum ce l-ai schimbat fară să te sfătuieşti cu Dumnezeu. Întoarce-te cu toată inima spre Domnul şi apoi lasă-L pe El să facă ordine. Nu-ţi fie frică de ireversibilitatea timpului, nici chiar de umbre sau pete întunecate nu te teme. Priveşte doar în urmă cu sinceritate, cântăreşte fiecare moment al călătoriei tale, iar apoi acceptă să fii lutul din mâna Olarului. Vei fii modelat după standardele Lui şi astfel tabloul va căpătă o strălucire aparte. Doar privind în urmă, dai piept cu realitatea, cu tine însuţi. Poţi cântări astfel impactul adus prin lumina ta sau prin petele care afundă lumea în mocirla păcatului. Şansa ţi-a fost dată “Priveşte-ţi urma paşilor…”şi cântăreşte bine ce ai fost, lumină sau umbră?; indicator spre cer sau spre pierzare? (A.V.) "Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu! Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii! " Psalmii 84:1-2,10
Vă invităm să participați la serviciile de închinare ale bisericii noastre pentru următoarea perioadă:
Scopul întâlnirilor noastre este glorificarea lui Dumnezeu și edificarea fiecărui credincios în Hristos. Vă aștemtam cu toată dragostea și Dumnezeu să vă binecuvinteze! -- Contact: Adresa: Im Hederichsfeld 64, 51379, Leverkusen tel: Anca Lucian: 01721525488 http://www.bisericaleverkusen.de/blog Pentru naţiunile pământului care cunosc istoria lui Isus Hristos, Crăciunul este fără îndoială cea mai frumoasă perioadă a anului. Deşi sărbătorirea naşterii Mântuitorului are loc în toiul iernii când în multe părţi ale pământului, râurile sunt îngheţate, iar peisajele sunt reci şi mohorâte, totuşi există frumuseţe în perioada Crăciunului – nu frumuseţea delicată a florilor de primăvară, nici farmecul tăcut al verii în plină floare, nici harurile triste şi dulci ale culorilor de toamnă. Este un alt fel de frumuseţe, mai bogată, mai adâncă, mai înălţătoare, acea frumuseţe pe care cugetările la dragoste şi la îndurare o aduc înaintea minţii omului. Deşi suntem profund conştienţi de abuzurile care au luat naştere în jurul acestei sărbători, totuşi nu vrem să predăm duşmanului această Zi de Crăciun străveche şi iubită. Chiar dacă emoţiile pure pe care le simte toată lumea de Crăciun sunt mult prea trecătoare în majoritatea inimilor, totuşi ele sunt ceva ce o rasă pierdută şi decăzută ar trebui să aducă drept tribut, chiar şi numai pentru o singură zi, înaintea acelor calităţi ale minţii – dragostea şi mila, şi jertfa, şi o viaţă sacrificată pentru duşmani. Atâta timp cât oamenii sunt capabili să se ridice măcar temporar la asemenea înălţimi, există speranţă că încă nu şi-au pierdut prin păcat ziua lor de har. O inimă capabilă să admire şi să fie atinsă de istoria naşterii în iesle încă nu este abandonată, oricât de păcătoasă ar fi. Încă există speranţă în pocăinţă! Crăciunul va veni şi va trece şi anul acesta, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul veacurilor, şi, după câteva momente în care am simţit bunătate, cei ce aparţin acestei lumi reci şi dure vor continua să ucidă, să urască şi să inventeze moduri prin care să se păcălească şi să se învingă unii pe alţii. Lucrurile nu sunt cu nimic mai bune, vor spune cinicii, cu nimic mai bune decât înainte. Toată chestiunea este un mit copilăresc. Ştim ce cred ei şi ştim ce vor spune. Iar Dumnezeu ştie că realitatea pare să le sprijine ideile. Dar sfârşitul încă nu a venit. Lumea încă nu L-a văzut pentru ultima oară pe copilul Hristos. Faptul că încă există în inimile umane decăzute suficiente urme de dorinţă spirituală care să stârnească în ei un scurt omagiu atunci când se spune frumoasa şi pura istorie a Crăciunului este de ajuns să răspundem acuzaţiei cinicului. Oamenii care pot dori să fie buni, chiar şi pentru o zi, pot deveni buni când dorinţa lor devine suficient de puternică. Şi toate acestea nu constituie doar pură teorie. În fiecare an mii de oameni descoperă că dorinţa lor după mântuire şi sfinţenie devine prea acută ca să o mai suporte şi se întorc spre Cel care S-a născut în iesle ca să moară pe o cruce. Atunci, frumuseţea trecătoare reprezentată de Crăciun pătrunde în inimile lor pentru a locui acolo pentru totdeauna. Căci cine este cel ce oferă o asemenea frumuseţe istoriei de Crăciun? Nimeni altul decât Domnul Isus, Cel care este numai farmec. (A.W. Tozer ) M-am gândit că ar putea fi de ajutor și încurajator pentru tați sau mame singure, oricine simte o responsabilitate specială în timpul Adventului sau a sărbătorii Nașterii Domnului să facă lucrurile speciale pentru familie. Îngerul a venit la păstori și le-a spus: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul." Vreau să aveți aceste două fraze în mintea voastră pentru acest sezon: Veste bună. Mare bucurie... Veste bună. Mare bucurie! Puneți aceasta ca un banner peste familia voastră. 1. Veste Încearcă să arăți familiei tale faptul că creștinismul înseamnă veste. De multe ori ne gândim că e doctrină, teologie, ascultare, Biserică. Uităm acest factor uimitor, vestea. Este o veste! Dai drumul la știri seara. Ce înseamnă asta? Vrei să știi ce se întâmplă chiar acum. Ce se întâmplă? Pentru că aceasta ar putea să facă o diferență în viața ta. Vești rele sau vești bune. Deci cum ar suna niște vești bune? O piață falimentată a ajuns la 500 de puncte. Sau că s-a găsit în sfârșit pacea pentru Orientul Mijlociu. Sau un tratament pentru cancer. Imaginați-vă că cineva ar anunța că nimeni nu va mai trebui să moară de cancer pentru că au găsit o soluție și este ieftină și disponibilă pentru toți. Asta ne-ar scoate afară în stradă bucuroși, nu-i așa? Deci știm ce înseamnă o veste bună! Îngerul a spus, "Vă aduc o veste bună!" Evanghelia este, de fapt, o veste. Așadar, trebuie să ne străduim să ne ajutăm copiii să înțeleagă că are o calitate de veste. Nu este doar un lucru care trebuie învățat, are în sine o veste. Iar dacă aceasta nu va avea sens pentru ei, înseamnă că trebuie să îi învățăm anumite lucruri și toate învățăturile să întărească această veste. De exemplu, "Eu sunt un păcătos, tatăl tău este un păcătos. Tu ești un păcătos. Suntem rebeli, egoiști și există un Dumnezeu sfânt și drept. Noi toți suntem condamnați și legați pentru distrugere, nu există nicio speranță pentru viața veșnică. Doar un viitor trist pentru toți. Dar apare îngerul și spune, "Nu! Nu! Iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie! Vi S-a născut un Mântuitor! Vi S-a născut un Mântuitor! A murit, a înviat, a fost născut dintr-o fecioară. A avut o viață perfectă, o moarte perfectă, o înviere perfectă. Nu va trebui să mori și să mergi în Iad, nu trebuie să fii sub mânia lui Dumnezeu, sub puterea păcatului, nu trebuie să fii victima lui Satan. Ai un viitor înaintea ta care va fi fericit la infinit dacă Îl vei crede." Deci, în primul rând faceți-l să fie o veste. 2. Un timp de mare bucurie Faceți ceva în acest sezon, o dată pe săptămână sau în fiecare zi dacă puteți, un moment special de mare bucurie. Mâncare specială, jocuri speciale, povești speciale pe care le-ați putea spune. Deci, în al doilea rând, faceți să fie un timp de mare bucurie. » Veste bună, mare bucurie. « 3. Folosiți metoda duhovnicească Și în ultimul lucru pe care l-aș spune, depășiți metodologia lumii prin a arăta că Isus este de zece mii de ori mai generos și de mii de ori mai fericit decât Moș Crăciun. În cultura noastră, Moș Crăciun a devenit o încercare de a face Nașterea Domnului mai fericită pentru copii. Și este un înlocuitor trist și o distragere tristă. Deci, treceți dincolo de metodele lumii. Taților, mamelor, oricine este responsabil de un grup de oameni pentru care vreți să faceți acest sezon special, asigurați-vă că va fi precum o veste. Asigurați-vă că timpul lor va fi unul de bucurie specială și mare. Și depășiți lumea cu metodele ei. Arătați-le că Isus este de zece mii de ori mai bun, fericit și generos. Și știu că acest lucru va cere ceva planificare. Nimic semnificativ nu se întâmplă fără chibzuire. V-aș sfătui să planificați începând de astăzi. Poate pentru 15 minute să fiți singuri, să vă rugați, să luați un pix și o foaie și să notați câteva idei pe care să le faceți cu familia voastră. Mă rog pentru voi și cu voi! Autor: John Piper Sursa aici Luca 1:26-38 În luna a şasea după ce i s-a arătat lui Zaharia (sau după ce Elisabeta a rămas însărcinată), Gabriel a reapărut – de data aceasta arătându-se unei fecioare pe nume Maria care locuia în cetatea Nazaret, în districtul Galileea. Maria era logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, descendent din spiţa lui David, care moştenea drepturile legale la tronul lui David, cu toate că era doar un tâmplar. În vremea aceea, spre deosebire de epoca noastră, logodna avea forţă de contract, neputând fi desfăcută decât printr-un decret legal, similar divorţului. Îngerul s-a adresat Mariei cu cuvintele: „Bucură-te, tu, căreia ţi s-a făcut mare har“, care ai fost mult privilegiată de Domnul. Două lucruri se desprind de aici: (1) Îngerul nu s-a închinat Mariei, după cum nu s-a rugat ei şi (2) el nu a spus că ea este „plină de har“, ci că i s-a făcut mult har. Maria a fost, pe bună dreptate, tulburată de acest salut, întrebându-se ce-o fi însemnând. Îngerul i-a liniştit temerile, spunându-i apoi că Dumnezeu a ales-o să fie mama îndelung aşteptatului Mesia. Observaţi două adevăruri importante care sunt consfinţite în vestirea îngerului: Adevărata umanitate a lui Mesia – vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu. Dumnezeirea Lui şi misiunea Lui de Mântuitor – căruia Îi vei pune numele Isus (care înseamnă Iehova Salvatorul). Măreţia care-L va caracteriza în toate – El va fi mare, atât ca persoană, cât şi ca lucrare. Identitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu – şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt. Dreptul Său la tronul lui David – Domnul, Dumnezeu Îi va da tronul tatălui Său David. Asta stabilea că El este Mesia. Împărăţia Sa veşnică şi universală – El va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împă răţia Lui nu va avea sfârşit. Întrebarea Mariei: „Cum se va face acest lucru?“ a relevat uimirea, mai degrabă decât îndoiala ei. Cum avea să nască ea un copil, când nu avusese raporturi cu nici un bărbat? Deşi îngerul nu se exprimă exact cu cuvintele acestea, răspunsul la întrebarea Mariei este: naşterea din fecioară. Avea să fie un miracol de la Duhul Sfânt. El Se va coborî peste ea şi puterea lui Dumnezeu o va umbri. La întrebarea Mariei, „Cum?“, exprimând neputinţa ei omenească de a înţelege, Dumnezeu răspunde cu „Duhul Sfânt“: „De aceea, Sfântul care Se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu“. Aici avem declaraţia sublimă a întrupării. Fiul Mariei avea să fie Dumnezeu, manifestat în trup omenesc. Cuvintele sunt prea sărace pentru a putea pătrunde taina nespus de mare în care e învăluit acest adevăr. Îngerul a înştiinţat-o atunci pe Maria că ruda ei, Elisabeta, era gravidă în luna a şasea – ea, care fusese stearpă. Acest miracol avea darul de a o asigura pe Maria că nimic nu este cu neputinţă la Dumnezeu. În cadrul unui gest de sublimă supunere, Maria s-a predat Domnului, lăsându-L pe El să împlinească planurile Sale minunate. Apoi îngerul a plecat de la ea. (După: W. MacDonald ,,Comentariul biblic al credinciosului - Noul Testament - Ediţia a treia.) „Dacă Domnul Îşi retrage puterea, credinciosul devine la fel de slab ca oricare alt om şi se scufundă ca o piatră pe fundul unui lac sub propria-i greutate. Cunoştinţele sale pot fi comparate cu ferestrele unei case, care transmit lumina, dar nu o pot reţine. Fără comunicare continuă şi împrospătată de la Duhul harului, el este incapabil să reziste celor mai mărunte ispite, să îndure cele mai firave încercări, nu este în stare să împlinească nici cea mai neînsemnată slujire într-o modalitate acceptabilă, sau chiar să îşi formeze în minte un gând bun. El ştie aceasta, şi totuşi uită acest adevăr atât de des. Dar Domnul îi aminteşte acest lucru frecvent, retrăgându-Şi acel ajutor fără de care credinciosul nu poate face nimic. Atunci el se simte cine este cu adevărat, şi atunci vede cu uşurinţă ce contradicţie este între cunoştinţele lui şi practica lui. Experimentarea repetată a acestei lucrări a Domnului prin care îi arată slăbiciunea îl învaţă progresiv unde se află sursa tăriei lui; anume că nu este în nimic din ceea ce el a obţinut până în prezent sau în ceea ce el poate spune că îi aparţine, ci în harul, puterea şi credincioşia Mântuitorului lui. El învaţă astfel să se bizuie mai puţin pe înţelepciunea lui, să se ruşineze mai des de cele mai grozave din eforturile sale, să se scârbească mai mult de sine în sac şi în cenuşă, şi să dea slavă numai lui Dumnezeu.” (John Newton) Iacov 1:1-11 Înțelepciunea este mai prețioasă decât bogățiile. A ști să deosebești binele de rău, adevărul de minciună, a ști să-ți trăiești viața în așa fel încât să fii plăcut lui Dumnezeu și să nu ai regrete la sfârșit necesită multă înțelepciune. Pentru a trece prin încercări cu atitudinea potrivită, văzând în ele mâna bună a lui Dumnezeu care ne șlefuiește și ne face tot mai asemănători Domnului Nostru Isus Hristos, este iarăși nevoie de înțelepciune. Înțelepciunea implică un set de atitudini după voia lui Dumnezeu, atitudini ce trebuie urmărite și cultivate în viața noastră (Iacov 3:13,17,18). Iacov admite faptul că înțelepciunea aceasta uneori ne poate lipsi. Se pare că nu prea ne naștem cu ea. Este ceva ce putem și trebuie să cerem de la Dumnezeu. Oamenii ne pot da sfaturi bune, păreri întemeiate, perspective ample, dar Dumnezeu ne poate deschide ochii, oferindu-ne revelația Sa. El ne poate face să pricepem și să primim perspectiva Sa asupra încercării și vieții în general, perspectivă care ne face înțelepți. Instrumentul cel mai des folosit de Dumnezeu pentru aceasta este Sfânta Scriptură (2 Timotei 3:14-17). Îmi amintesc că uneori, la școală, nu înțelegeam ceva și-mi era rușine să întreb. Îmi era frică că voi fi ridiculizat sau umilit, pentru că încă nu am „prins” „înțelepciunea” pe care ceilalți aparent o aveau. Vestea bună este, că înaintea lui Dumnezeu, nu trebuie să ne fie frică sau rușine. El promite că dă înțelepciunea tuturor, cu mână largă și fără mustrare. Deci înțelepciunea nu este doar pentru unii, ci este oferită tuturor. Ne este dată cu generozitate, fără a fi mustrați că încă nu o avem. Dumnezeu se bucură să-și vadă copiii crescând și maturizându-se în asemănarea cu Hristos. -Ești conștient că îți lipsește înțelepciunea în anumite domenii ale vieții tale? Care sunt acestea? În ce mod lipsa înțelepciunii te împiedică să-L arăți pe Hristos? "Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis. " Ioan 13:16 Unul din motivele pentru care Dumnezeu l-a ales pe loan Botezătorul drept premergătorul lui Isus este pentru că el a fost smerit. El este prezentat simplu ca “glasul celui ce strigă în pustie” (Marcu 1:3). Fără anunţuri pretenţioase sau titluri pompoase. Mulţi sfinţi notabili au venit înainte de loan, dar Domnul Isus a spus: “dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decât loan Botezătorul” (Matei 11:11). loan nu a avut planuri ascunse sau un eu umflat; mesajul său a fost: “Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez” (loan 3:30). John Barnett spune: “Mândria este păcatul competiţiei cu Dumnezeu … ea te face încrezător în tine, egocentric, amăgit de sine, încrezător în sine, conştient de propria-ţi valoare, auto-suficient, auto-satisfăcut, concentrat pe sine, condus de sine. Te face nedemn de încredere, pentru că nimeni nu-ţi poate spune ce să faci. Nedemn de iubit, pentru că nu vrei să te sacrifici pentru alţii … ineducabil, pentru că nimeni nu te poate corecta … competitiv, pentru că vei încerca mereu să-i depăşeşti pe ceilalţi. Smerenia înseamnă să nu trebuiască să fii întrebat totdeauna, să nu ţi se aducă aminte mereu şi să nu fii recunoscut mereu … îţi trăieşti viaţa căutând mijloace de a sluji”. Cineva l-a întrebat pe Hudson Taylor: “Sunteţi conştient de modul în care Dumnezeu va făcut să prosperaţi în misiunea din China? Mă îndoiesc că cineva a avut o onoare mai mare”. Taylor a răspuns: “Nu văd lucrurile aşa. Cred că Dumnezeu a căutat pe cineva care să fie suficient de mic şi de slab pentru a-l folosi pentru ca toată slava să fie a Lui… şi m-a găsit pe mine”. Concluzie: “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5:5). Aşadar, fii smerit! ,,Când credința prinde rădăcini în suflet, ea este numai ca un bob de muștar. Copiii nu se nasc cu statura de uriași. La început sunt sugari; și așa cum ei sunt copilași în har, tot așa experiențele lor în har sunt încă în copilărie. Credința este asemenea unui copilaș, atunci când Dumnezeu o oferă; sau ca să folosim un alt tablou, ea nu este un foc, ci o scânteie, o scânteie care pare să se stingă, dar care cu toate acestea este ațâțată și menținută vie, până când izbucnește în flăcări luminoase, da, până când se aprinde ca jarul îngrozitor al cuptorului încins al lui Nebucadnețar.”(C.H. Spurgeon) "Domnul nu-i leapădă pe aceia pe care îi iubeşte, căci e scris: ”Fiindcă îi iubea pe ai Săi, i-a iubit până la capăt”. Dragostea Mântuitorului nostru faţă de ai Săi este prea adâncă pentru a putea să fie altfel. El ne-a ales din veşnicie şi ne va iubi pentru întreaga veşnicie; ne-a iubit chiar până la moarte şi putem fi siguri că dragostea Lui nu va înceta niciodată. Cinstea Sa este în aşa fel angajată în mântuirea credinciosului, încât El nu-l poate lepăda, aşa cum nu îşi leapădă propria Sa haină de împărat al slavei. Nu. Nu! Hristos, capul, nu se desparte niciodată de mădularele Sale; ca Soţ, El nu o va alunga niciodată pe soţia Sa - Biserica răscumpărată cu sângele Său. V-aţi crezut vreodată lepădaţi? Cum aţi putut gândi atât de rău despre Domnul, care e logodnicul sufletului vostru? Alungaţi de acum înainte astfel de temeri şi nu le îngăduiţi iar să intre în sufletul vostru. ”Domnul n-a lepădat pe poporul Său, pe care-l cunoştea” (Rom 11.2). ”El urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2.16)." (C. Spurgeon) Astăzi de la ora 21:30, cu ajutorul Domnului ne vom unim cu toții în rugăcine. Fiecare acolo unde se află, își face liniște în suflet și ne rugăm! Ne rugăm pentru cauzele fiecăruia dar și pentru lucrarea din Biserica noastra! (subiectele de rugaciune sunt pe grup) Cina Domnului reprezintă o experienţă sufletească tulburătoare şi emoţionantă datorită semnficaţiilor adânci pe care le comportă. Cina Domnului sau Cina cea de Taină a avut loc în perioada sărbătorii Paştilor, imediat înaintea morţii Domnului Hristos, astfel încât El a instituit mai mult decât un ceremonial pe care a cerut să îl respectăm şi noi, fiind cea mai înaltă expresie de închinare creştină. Scopul acesteia este acela de a ne aminti în sufletele noastre de moartea şi învierea Domnului Isus Hristos şi să privim în viitor la întoarcerea Sa în glorie. Un element important pe care apostolul Pavel l-a menţionat şi care nu se găseşte în Evanghelii este acela că “oridecâteori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El” (11:26). Aceasta stabileşte limita de timp în ceea ce priveşte această celebrare – până la venirea Domnului. Iată cum învăţăm modul cum Domnul Isus Hristos a utilizat două dintre cele mai fragile lucruri ca simbol pentru trupul şi sângele Său, în vederea celebrării morţii Sale. El a spus că pâinea vorbeşte despre trupul Său care urma să fie frânt – nu era vorba despre frângerea oaselor, ci despre o frângere care Îl făcea greu de recunoscut (Psalmul 22:12-17, Isaia 53:4-7). Vinul vorbeşte despre sângele Său, indicând moartea pe care El urma să o experimenteze în curând. El, Fiul perfect al lui Dumnezeu, a împlinit nenumăratele profeţii din Vechiul Testament care anunţau un Răscumpărător (Geneza 3:15, Psalmul 22, Isaia 53 etc.). Atunci când El a spus “să faceţi aceasta în amintirea Mea”, a indicat faptul că era vorba despre o celebrare care trebuie continuată în viitor. De asemenea, El a arătat că Paştele cerea moartea unui miel şi a arătat înainte către Mielul lui Dumnezeu care avea să ia păcatele lumii asupra Lui, lucru care astăzi este deja împlinit. Noul Legământ a împlinit acest lucru când Isus Hristos, Mielul Paştilor (1 Corinteni 5:7) a fost sacrificat (Evrei 8:8-13). Astfel, nu a mai fost nevoie de continuarea sistemului de jertfe din Vechiul Testament (Evrei 9:25-28). Principalul motiv pentru care nu tratăm păcatul cu tărie și fermitate este pentru că îi subestimăm gravitatea – în fața lui Dumnezeu, față de Dumnezeu, față de noi, față de cei cu care avem părtășie, față de biserică, față de necredincioși. Păcatul nostru ne fură bucuria; păcatul nostru ne distruge părtășia cu Dumnezeu; păcatul nostru ne diminuează rodnicia; păcatul nostru ne lipsește de pace; păcatul nostru ne face slujirea nefolositoare; păcatul nostru ne micșorează eficacitatea în evanghelizare; păcatul nostru ne stânjenește rugăciunile; păcatul nostru atrage pedeapsa lui Dumnezeu. Avem nevoie să înțelegem seriozitatea păcatului nostru. El afectează, în primul rând și mai întâi de toate, relația noastră cu Domnul. Iată cuvintele lui Dumnezeu adresate poporului Său care se complăcea în păcat și neascultare: Isaia 1:15 Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; și oricât de mult v-ați ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge! 16 Spălați-vă deci și curățați-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul! 17 Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă! Citind aceste cuvine vedem și înțelegem cât de mult urăște Dumnezeu păcatul și cât de mult afectează păcatul nostru relația cu El. Nu subestima gravitatea păcatului, nu spune: „Nu este chiar așa de grav. E doar o greșeală. Toți creștinii mai și greșesc.” Nu privi păcatul cu superficialitate. Păcatul reprezintă ceva dezgustător pentru Dumnezeu, un act de o aroganță inexprimabilă în cuvinte, prin care omul îndrăznește să-și pună voia sa proprie împotriva voii suverane a lui Dumnezeu. După ce îl vindecă pe bolnavul de la scăldătoarea Betesda, Domnul Isus îi spune: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5:14). Este un avertisment, o amenințare în cuvintele Mântuitorului. Păcatul atrage disciplinarea lui Dumnezeu. Ne plac promisiunile Sale, ne place să vorbim despre dragostea Sa, dar nu și despre disciplinare. Însă Domnul Isus a fost foarte categoric în avertismentul pe care l-a dat acestui om. Lupta împotriva poftei (sau a lăcomiei, a fricii sau a păcatelor limbii) este o luptă a credinței. Altfel, fără credință, bazându-ne pe încrederea în forțele proprii, rezultatul este legalism. Cât de mulți credincioși de astăzi înțeleg că, de fapt, credința nu înseamnă doar a crede că Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre. Credința înseamnă și a fi deplin încredințat că, practic, calea Lui este mai bună decât păcatul. Voia Lui este mai înțeleaptă. Ajutorul Lui este mai sigur. Promisiunile Lui sunt mai prețioase și răsplata Lui mai satisfăcătoare. Credința începe cu o privire înapoi la cruce, dar trăiește cu o privire înainte la promisiuni.” Avraam a fost „întărit prin CREDINŢA lui... deplin încredințat că Dumnezeu ce FĂGĂDUIEȘTE, poate să și împlinească” (Rom. 4:20). „Credința este încrederea neclintită în lucrurile NĂDĂJDUITE” (Evrei 11:1). Atunci când credința deține poziția de control în inima mea, eu sunt împlinit în Hristos și cu promisiunile Lui. Aceasta-i ceea ce Isus a dorit să spună când a afirmat, „Cine CREDE în Mine nu va ÎNSETA NICIODATĂ” (Ioan 6:35). Dacă setea mea după bucurie, semnificație și pasiune este satisfăcută de prezența și de promisiunile lui Hristos, puterea păcatului este distrusă. Lupta credinței este lupta de a rămâne împlinit cu Dumnezeu. „Prin credință Moise... a abandonat plăcerile de o clipă ale păcatului... avea ochii pironiți spre răsplătire” (Evrei 11:24-26). Credința nu este mulțumită cu „plăcerile trecătoare”. Este intens dornică după bucurie. Iar Cuvântul lui Dumnezeu spune, „Înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice la dreapta Ta” (Ps. 16:11). Așadar, credința nu va fi abătută spre păcat. Ea nu va renunța atât de ușor în căutarea ei după bucuria maximă. |
Duminică: ora 16:00 o după-amiază de închinare: Serviciu divin: Laudă și închinare. Rugăciune și Cuvânt. Miercuri: ora 21:30 Rugăciunea de acasă: Fiecare ne oprim din activitatea noastră și ne facem timp să ne rugăm în același gând cu frații și surorile noastre! Joi: Ora 19:00 - Seara de studiu din Scriptură cu ajutorul site-ului meet.google.com ! Sâmbăta: În sezonul cald ne întâlnim la grădină pentru a ne putea bucura și de aerul curat și de spațiul de joacă disponibil. Pentru detalii luați legătura cu pastorul bisericii. Adresa aici Adresa: Poststrasse 3, Leverkusen, 51377 AuthorBiserica Baptistă Golgota din Leverkusen, Îl iubește pe Dumnezeu, Sfanta Treime, din toata inima, I se închină Lui în Duh și Adevar, și dorește să traiască în sfințenie și credință, în prețuire și ascultare de Cuvântul Revelat (mantuitorul Isus Hristos, Logos-ul întrupat, și Biblia - Cuvântul Revelat), prin puterea Duhului Sfant și sub autoritatea lui Dumnezeu Tatăl. Dorește să-i slujească cu dedicare și compasiune pe toți oamenii construind o comunitate a prețuirii, a progresului și a ajutorării, a credinței și a dragostei, vestind Evanghelia Mântuitorului Isus Hristos în toată lumea și așteptând cu bucurie revenirea Lui în glorie. Scopul bisericii noastre este de a ne închina lui Dumnezeu în unitate și de a creşte tot mai mult în asemănarea noastră cu Hristos! Arhive
June 2020
Categorii
All
|