Romani 8:9 "Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. " Domnul Isus a promis ucenicilor că Duhul Sfânt va veni după ce El va pleca. Cu toţii ştim că Duhul Sfânt a venit în ziua de Rusalii. De atunci şi până acum, Duhul Sfânt dovedeşte lumea vinovată şi conduce oameni la Domnul Isus. Tot Duhul Sfânt este Cel ce face posibil ca cei care cred în Domnul Isus să fie plasaţi în trupul Domnului Isus, adică în Biserica Domnului. Pentru aceştia a scris apostolul Pavel versetul de mai sus. Ei sunt aceia care nu mai sunt pământeşti, ci sunt duhovniceşti. Cei ce nu au Duhul Lui Hristos, adică Duhul Sfânt, nu sunt ai Lui Hristos. Pot să facă ce vor, dar dacă nu au Duhul nu sunt ai Domnului. Cei ce sunt ai Lui însă, nu se mai conduc după principiul pământescului, ci după Duhul Lui Hristos! Conducerea vieţii nu mai este pământească, ci spirituală, adică duhovnicească. Viaţa Domnului Isus începe să ia fiinţă în viaţa celui credincios. Dragostea, bunătatea, iertarea Domnului Isus, vor deveni naturale pentru cel care are Duhul Sfânt în viaţa lui. Cu atâta ură şi luptă în această lume, e nevoie ca toţi cei care sunt ai Lui Hristos să trăiască din belşug viaţa Domnului Isus pentru a aduce lumină şi har acestei lumi. Nimeni nu e în stare să descurce iţele atât de încurcate ale lumii în care trăim, numai Domnul Isus poate şi El le va descurca la venirea Lui. Dar până atunci, noi care nu mai suntem pământeşti, trebuie să fim sare şi lumină pentru lumea din jurul nostru! Fie ca toţi care avem Duhul Lui Hristos în noi să trăim viaţa Lui în fiecare zi! (by Benjamin Cocar)
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Duminică: ora 16:00 o după-amiază de închinare: Serviciu divin: Laudă și închinare. Rugăciune și Cuvânt. Miercuri: ora 21:30 Rugăciunea de acasă: Fiecare ne oprim din activitatea noastră și ne facem timp să ne rugăm în același gând cu frații și surorile noastre! Joi: Ora 19:00 - Seara de studiu din Scriptură cu ajutorul site-ului meet.google.com ! Sâmbăta: În sezonul cald ne întâlnim la grădină pentru a ne putea bucura și de aerul curat și de spațiul de joacă disponibil. Pentru detalii luați legătura cu pastorul bisericii. Adresa aici Adresa: Poststrasse 3, Leverkusen, 51377 AuthorBiserica Baptistă Golgota din Leverkusen, Îl iubește pe Dumnezeu, Sfanta Treime, din toata inima, I se închină Lui în Duh și Adevar, și dorește să traiască în sfințenie și credință, în prețuire și ascultare de Cuvântul Revelat (mantuitorul Isus Hristos, Logos-ul întrupat, și Biblia - Cuvântul Revelat), prin puterea Duhului Sfant și sub autoritatea lui Dumnezeu Tatăl. Dorește să-i slujească cu dedicare și compasiune pe toți oamenii construind o comunitate a prețuirii, a progresului și a ajutorării, a credinței și a dragostei, vestind Evanghelia Mântuitorului Isus Hristos în toată lumea și așteptând cu bucurie revenirea Lui în glorie. Scopul bisericii noastre este de a ne închina lui Dumnezeu în unitate și de a creşte tot mai mult în asemănarea noastră cu Hristos! Arhive
June 2020
Categorii
All
|