![]() O, Doamne, în rugăciune mă lansez departe în lumea veşniciei, iar pe acel mare ocean sufletul meu triumfă peste toate relele de pe aceste ţărmuri ale morţii. Timpul, cu toate amuzamentele lui vesele şi dezamăgirile crude, nu apare niciodată mai lipsit de importanţă ca acum. În rugăciune, văd că sunt nimic; descopăr că inima mea Te vrea cu intensitate şi tânjeşte cu o sete aprinsă să trăiască pentru Tine. Binecuvântate să fie vânturile puternice ale Duhului care mă împing cu viteză spre Noul Ierusalim. În rugăciune toate lucrurile de aici de jos dispar, nimic nu mai mi se pare important în afară de sfinţenia inimii şi mântuirea altora. În rugăciune toate grijile mele lumeşti, toate temerile şi neliniştile dispar, sunt la fel de lipsite de semnificaţie ca o suflare de vânt. În rugăciune sufletul meu jubilează înăuntrul meu gândindu-se la ce faci Tu pentru biserica Ta şi tânjeşte ca Numele Tău măreţ să fie lăudat de păcătoşii care se întorc în Sion. În rugăciune sunt ridicat deasupra încruntărilor şi linguşirilor vieţii, gustând din bucuriile cereşti; intrând în lumea veşniciei, mă pot dărui Ţie din toată inima mea, să fiu al Tău pentru veşnicie. În rugăciune îmi pot aşeza toate grijile în mâinile Tale, să fiu în întregime la dispoziţia Ta, neavând o voinţă proprie sau vreun interes al meu. În rugăciune pot mijloci pentru prieteni, pastori, păcătoşi, biserică, ca să vină Împărăţia Ta, cu cea mai mare libertate, nădejde aprinsă, aşa cum un fiu vine înaintea tatălui său, cum vine cineva înaintea iubitului său. Ajută-mă să fiu în întregime o rugăciune şi să nu încetez vreodată să mă rog. Tradus de Florin Vidu, sursa aici
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Duminică: ora 16:00 o după-amiază de închinare: Serviciu divin: Laudă și închinare. Rugăciune și Cuvânt. Miercuri: ora 21:30 Rugăciunea de acasă: Fiecare ne oprim din activitatea noastră și ne facem timp să ne rugăm în același gând cu frații și surorile noastre! Joi: Ora 19:00 - Seara de studiu din Scriptură cu ajutorul site-ului meet.google.com ! Sâmbăta: În sezonul cald ne întâlnim la grădină pentru a ne putea bucura și de aerul curat și de spațiul de joacă disponibil. Pentru detalii luați legătura cu pastorul bisericii. Adresa aici Adresa: Poststrasse 3, Leverkusen, 51377 AuthorBiserica Baptistă Golgota din Leverkusen, Îl iubește pe Dumnezeu, Sfanta Treime, din toata inima, I se închină Lui în Duh și Adevar, și dorește să traiască în sfințenie și credință, în prețuire și ascultare de Cuvântul Revelat (mantuitorul Isus Hristos, Logos-ul întrupat, și Biblia - Cuvântul Revelat), prin puterea Duhului Sfant și sub autoritatea lui Dumnezeu Tatăl. Dorește să-i slujească cu dedicare și compasiune pe toți oamenii construind o comunitate a prețuirii, a progresului și a ajutorării, a credinței și a dragostei, vestind Evanghelia Mântuitorului Isus Hristos în toată lumea și așteptând cu bucurie revenirea Lui în glorie. Scopul bisericii noastre este de a ne închina lui Dumnezeu în unitate și de a creşte tot mai mult în asemănarea noastră cu Hristos! Arhive
June 2020
Categorii
All
|