![]() Psalmii 119:130 "Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate." Revelaţia cuvintelor Lui Dumnezeu dă lumină. Celor care cunosc Cuvântul Lui Dumnezeu, şi-l iubesc, aceste cuvinte le aduc confirmarea a ceea ce ei deja cunosc. Câtă întunecime este fără lumina Cuvântului Lui Dumnezeu! Fără revelaţia divină nu ar fi cunoaşterea binelui şi a răului, a minciunii şi a adevărului; nu s-ar cunoaşte respectul de părinţi sau grija de copii. Cuvântul Lui Dumnezeu luminează cărarea vieţii celor care-l ascultă. Cuvântul Lui Dumnezeu dă pricepere celor fără răutate şi acelora care nu se duc la rău, ci urmează calea Domnului. Cei răi refuză iluminarea Cuvântului Lui Dumnezeu. Dacă ar accepta-o ar trebui să se schimbe, să renunţe la răutatea lor şi să vină la Dumnezeu. Dumnezeu în marea-I milă iartă, schimbă, înnoieşte pe cei ce se pocăiesc. Ce trist este că mulţi creştini nu ascultă de descoperirea cuvintelor Lui Dumnezeu. Dacă toţi cei care au Biblia ar citi-o cu atenţie şi ar lua descoperirea care Cuvântul le-o face, atunci lumina Lui Dumnezeu i-ar conduce în fiecare zi. Mulţi însă preferă întunericul acestei lumi. Umblarea în lumină este posibilă doar prin Cuvântul Lui Dumnezeu care aduce lumina în viaţa celor ce-l citesc. Psalmistul cugeta zi şi noapte la Cuvântul Domnului, de aceea avea lumina şi priceperea Lui Dumnezeu. Rugăciunea mea este ca toţi cititorii acestor rânduri să deveniţi (dacă nu sunteţi) iubitori de Cuvântul Lui Dumnezeu. Iubind Cuvântul vom urî răul şi păcatul. Biblia ne va ţine departe de înfluenţa nefastă a întunericului care bântuie în lume. Dar dacă nu iubim Cuvântul, lumea ne va ţine departe de el, şi în loc de lumină şi pricepere vom avea întuneric şi nechibzuinţă. Domnul să ne ajute să iubim, să ascultăm şi să împlinim Cuvântul Domnului! (by Benjamin Cocar)
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Duminică: ora 16:00 o după-amiază de închinare: Serviciu divin: Laudă și închinare. Rugăciune și Cuvânt. Miercuri: ora 21:30 Rugăciunea de acasă: Fiecare ne oprim din activitatea noastră și ne facem timp să ne rugăm în același gând cu frații și surorile noastre! Joi: Ora 19:00 - Seara de studiu din Scriptură cu ajutorul site-ului meet.google.com ! Sâmbăta: În sezonul cald ne întâlnim la grădină pentru a ne putea bucura și de aerul curat și de spațiul de joacă disponibil. Pentru detalii luați legătura cu pastorul bisericii. Adresa aici Adresa: Poststrasse 3, Leverkusen, 51377 AuthorBiserica Baptistă Golgota din Leverkusen, Îl iubește pe Dumnezeu, Sfanta Treime, din toata inima, I se închină Lui în Duh și Adevar, și dorește să traiască în sfințenie și credință, în prețuire și ascultare de Cuvântul Revelat (mantuitorul Isus Hristos, Logos-ul întrupat, și Biblia - Cuvântul Revelat), prin puterea Duhului Sfant și sub autoritatea lui Dumnezeu Tatăl. Dorește să-i slujească cu dedicare și compasiune pe toți oamenii construind o comunitate a prețuirii, a progresului și a ajutorării, a credinței și a dragostei, vestind Evanghelia Mântuitorului Isus Hristos în toată lumea și așteptând cu bucurie revenirea Lui în glorie. Scopul bisericii noastre este de a ne închina lui Dumnezeu în unitate și de a creşte tot mai mult în asemănarea noastră cu Hristos! Arhive
June 2020
Categorii
All
|