"Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale, de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. " Psalmii 45:2 Psalmul acesta este un psalm mesianic, și cuvintele ce descriu pe regele lui Israel, sunt de fapt cuvinte ce descriu pe Domnul Isus! El singur este cel mai frumos dintre oameni, iar frumusețea Lui nu este doar fizică, ci El este cel mai frumos în toate privințele! Chiar și atunci când era în chinuri groaznice pe cruce, frumusețea Lui a rămas la fel sau chiar s-a intensificat. El a fost și rămâne frumos! Pe buzele Lui este turnat harul, de fapt El este cel ce dăruiește harul! Când s-au dus cei din garda templului să-L aresteze au plecat fără El, deoarece au spus ei “niciodată n-a vorbit cineva ca omul acesta!” Oricât ar vrea oamenii să caute pe cineva să fie la fel de frumos ca El, la fel de bun ca El și la fel de sfânt ca El, nu vor găsi pe nimeni. Așa a fost când a fost pe pământ, și așa s-a dus în cer. Nu este nimeni ca El! El este Cel mai glorios și Cel mai frumos din tot cerul. În Ghețimani, și apoi la cruce, El a câștigat victoria finală asupra celui rău, și acum are Numele care este mai presus de orice nume din cer sau de pe pământ. Cel mai glorios este El și generație după generație a luat acest psalm și a cântat Domnului Isus! Un poet a pus în versuri acest psalm și cred că așa sunt cuvintele cântecului său: “Cel mai frumos ești dintre oameni Pe-a Tale buze curge harul Ești minunat, ești minunat, Isus, Isus, ești Cel mai minunat!” Să-I cântăm și noi Mântuitorului nostru că este Cel mai minunat și Cel mai frumos, aducându-I slavă și laudă în fiecare zi pentru că ne-a făcut copiii Lui. (Posted by Dr. Benjamin Cocar)
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Duminică: ora 16:00 o după-amiază de închinare: Serviciu divin: Laudă și închinare. Rugăciune și Cuvânt. Miercuri: ora 21:30 Rugăciunea de acasă: Fiecare ne oprim din activitatea noastră și ne facem timp să ne rugăm în același gând cu frații și surorile noastre! Joi: Ora 19:00 - Seara de studiu din Scriptură cu ajutorul site-ului meet.google.com ! Sâmbăta: În sezonul cald ne întâlnim la grădină pentru a ne putea bucura și de aerul curat și de spațiul de joacă disponibil. Pentru detalii luați legătura cu pastorul bisericii. Adresa aici Adresa: Poststrasse 3, Leverkusen, 51377 AuthorBiserica Baptistă Golgota din Leverkusen, Îl iubește pe Dumnezeu, Sfanta Treime, din toata inima, I se închină Lui în Duh și Adevar, și dorește să traiască în sfințenie și credință, în prețuire și ascultare de Cuvântul Revelat (mantuitorul Isus Hristos, Logos-ul întrupat, și Biblia - Cuvântul Revelat), prin puterea Duhului Sfant și sub autoritatea lui Dumnezeu Tatăl. Dorește să-i slujească cu dedicare și compasiune pe toți oamenii construind o comunitate a prețuirii, a progresului și a ajutorării, a credinței și a dragostei, vestind Evanghelia Mântuitorului Isus Hristos în toată lumea și așteptând cu bucurie revenirea Lui în glorie. Scopul bisericii noastre este de a ne închina lui Dumnezeu în unitate și de a creşte tot mai mult în asemănarea noastră cu Hristos! Arhive
June 2020
Categorii
All
|