,,În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, și a umplut toată casa unde ședeau ei.” Faptele Apostolilor 2:1-2 Toți ucenicii au fost în același loc. Nu știm exact locul și care era această cameră de sus, dar știm că toți care au crezut în Domnul Isus și în programul Lui, au fost împreună în același loc. După învierea Domnului Isus, ucenicii au avut zile mai grele de adaptare la noua realitate. Acum însă toți erau la un loc și așteptau făgăduința, adică venirea Duhului Sfânt. Domnul Isus nu le-a spus că Duhul va veni după zece zile de la înălțarea Lui, ci doar că vor fi botezați cu Duhul Sfânt și cu foc nu după multe zile. Acele zile au trecut, și Duhul Sfânt a venit din cer. De acolo s-a auzit sunetul, care se asemăna cu vâjâitul unui vânt puternic. Duhul nu a venit din alt loc, decât din cer de la Dumnezeu. Sunetul a umplut casa? Duhul a umplut casa? Când Duhul este prezent El umple toată casa! Au trecut două mii de ani de atunci, iar Duhul Sfânt încă este cu noi. Generație după generație de creștini au umblat și au trăit prin Duhul Sfânt. Ucenicii au auzit acest vâjâit dar nu s-au speriat, ci au fost plini de putere pentru a merge să vestească mulțimii adunate la sărbătoare, că Isus a înviat și mântuirea câștigată de El este pentru oricine care crede în El. Să mulțumim Domnului că a trimis pe Duhul Sfânt să fie cu noi în veac! Să trăim cu El și prin El în fiecare zi!
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Duminică: ora 16:00 o după-amiază de închinare: Serviciu divin: Laudă și închinare. Rugăciune și Cuvânt. Miercuri: ora 21:30 Rugăciunea de acasă: Fiecare ne oprim din activitatea noastră și ne facem timp să ne rugăm în același gând cu frații și surorile noastre! Joi: Ora 19:00 - Seara de studiu din Scriptură cu ajutorul site-ului meet.google.com ! Sâmbăta: În sezonul cald ne întâlnim la grădină pentru a ne putea bucura și de aerul curat și de spațiul de joacă disponibil. Pentru detalii luați legătura cu pastorul bisericii. Adresa aici Adresa: Poststrasse 3, Leverkusen, 51377 AuthorBiserica Baptistă Golgota din Leverkusen, Îl iubește pe Dumnezeu, Sfanta Treime, din toata inima, I se închină Lui în Duh și Adevar, și dorește să traiască în sfințenie și credință, în prețuire și ascultare de Cuvântul Revelat (mantuitorul Isus Hristos, Logos-ul întrupat, și Biblia - Cuvântul Revelat), prin puterea Duhului Sfant și sub autoritatea lui Dumnezeu Tatăl. Dorește să-i slujească cu dedicare și compasiune pe toți oamenii construind o comunitate a prețuirii, a progresului și a ajutorării, a credinței și a dragostei, vestind Evanghelia Mântuitorului Isus Hristos în toată lumea și așteptând cu bucurie revenirea Lui în glorie. Scopul bisericii noastre este de a ne închina lui Dumnezeu în unitate și de a creşte tot mai mult în asemănarea noastră cu Hristos! Arhive
June 2020
Categorii
All
|