Ce însemnatate are Cina Domnului pentru noi? Ce semnifică această părtășie, pe care Domnul Isus a avut-o cu apostolii săi în ultima seară, înainte de a fi prins? Citind cuvântul Domnului și relatările fiecărui apostol despre acest eveniment, am descoperit lucruri care trebuie să aibă o mare însemnătate penru fiecare creștin, fiecare dintre noi, care am ales să Îl urmăm pe Hristos.
În Evanghelia după Ioan, Domnul Isus spune apostolilor Săi că părtășia cu trupul și sângele Lui trebuie să o facem spre pomenirea Lui, că aceasta ne aduce viață veșnică, vindecare, ne ajută să rămânem în El și ne dă hrană din belșug. Domnul numește azima - pâinea vieții, pâinea vie care aduce viață veșnică, adică trupul Lui, dat pentru viața lumii. Vinul este descris de Domnul Isus ca find sângele legământului cel nou, vărsat pentru iertarea păcatelor. Domnul Isus ne spune că părtășia aceasta cu trupul și sângele Lui ne aduce viață veșnică, har pentru viață, înviere în ziua de apoi. Luând parte la Cină cu El, noi rămânem în Isus și El rămâne în noi, prin aceasta avem unitate în Hristos, unitate în Trupul Lui. Dacă Domnul Isus trăiește prin Tatăl, care este viu, și noi fiind părtași împreună cu El la această masă, trăim prin El (Ioan 6: 47-59). Evanghelistul Matei relatează și el acest eveniment. Cuvintele Domnului Isus, transcrise de Matei, ne aduc o completare la cele relatate de Ioan. Domnul Isus completează, spunând că acestă Cină este o taină între El și cei iubiți de El. Apostolul Pavel vorbește celor din Corint despre această părtășie și le spune că prin aceasta vestim moartea Domnului până va veni El. El adaugă că această părtășie cu trupul și sângele Domnului implică responsabilitate, veghere și cercetare pentru fiecare dintre cei ce iau parte la ea. De aceea, el ne previne să nu luăm parte la ea în chip nevrednic, fiecare să se cerceteze pe sine însuși și așa să mănânce și să bea (1 Corinteni 11:17-34). E minunat să avem atâtea binecuvântări prin această taină, părtășie, Cina pe care Hristos a ales să o avem unii cu alții și împreună, toți cu El.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Duminică: ora 16:00 o după-amiază de închinare: Serviciu divin: Laudă și închinare. Rugăciune și Cuvânt. Miercuri: ora 21:30 Rugăciunea de acasă: Fiecare ne oprim din activitatea noastră și ne facem timp să ne rugăm în același gând cu frații și surorile noastre! Joi: Ora 19:00 - Seara de studiu din Scriptură cu ajutorul site-ului meet.google.com ! Sâmbăta: În sezonul cald ne întâlnim la grădină pentru a ne putea bucura și de aerul curat și de spațiul de joacă disponibil. Pentru detalii luați legătura cu pastorul bisericii. Adresa aici Adresa: Poststrasse 3, Leverkusen, 51377 AuthorBiserica Baptistă Golgota din Leverkusen, Îl iubește pe Dumnezeu, Sfanta Treime, din toata inima, I se închină Lui în Duh și Adevar, și dorește să traiască în sfințenie și credință, în prețuire și ascultare de Cuvântul Revelat (mantuitorul Isus Hristos, Logos-ul întrupat, și Biblia - Cuvântul Revelat), prin puterea Duhului Sfant și sub autoritatea lui Dumnezeu Tatăl. Dorește să-i slujească cu dedicare și compasiune pe toți oamenii construind o comunitate a prețuirii, a progresului și a ajutorării, a credinței și a dragostei, vestind Evanghelia Mântuitorului Isus Hristos în toată lumea și așteptând cu bucurie revenirea Lui în glorie. Scopul bisericii noastre este de a ne închina lui Dumnezeu în unitate și de a creşte tot mai mult în asemănarea noastră cu Hristos! Arhive
June 2020
Categorii
All
|