Botezul în apă este un pas foarte important în viaţa celui mântuit. Deşi botezul în sine nu produce o schimbare celui ce se botează, el are o profundă semnificaţie duhovnicească; nu este o formalitate sau un ritual fără însemnătate, ci o experienţă a vieţii celui mântuit. Botezul este o acţiune unică şi a cărei decizie e personală, făcându-se o dată la începutul drumului de credinţă. Practicarea botezului în apă are autoritate divină pentru că a fost poruncit de Însuşi Domnul Isus (este o poruncă - Matei 28:16-20, Marcu 16:16). Porunca aceasta a fost dată tuturor urmaşilor Lui. El a fost botezat (Matei 3:13-16) ca să ne ofere un exemplu. Domnul Isus împreună cu ucenicii a botezat (Ioan 4:1-2), apoi biserica primară a acordat botezului un loc important, neconcepând ca un credincios să fie fără botez (Fapte 2:38; 41,8:12; 13;36; 38, 9:18, 10:47; 48, 16:15, 18:8,19:5). Botezul pe care noi îl practicăm azi este o dovadă de ascultare, făcut de o persoană matură, responsabilă de faptele şi deciziile sale. Este expresia respectului nostru faţă de autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu . Dar care este semnificația botezului în apă? Botezul se practica şi de iudei în perioada Vechiului Testament şi avea un rol aparte, cât şi de păgâni în scop purificator. În creştinismul biblic, botezul în apă are însemnătate simbolică reprezentând în acelaşi timp trei momente: moartea, îngroparea şi învierea Domnului Isus. Experienţa aceasta este simbolică şi totuşi spirituală: prin aceasta, credinciosul se identifică cu Hristos în cele trei momente: viaţa veche, păcătoasă, moarte, trecutul este îngropat, apoi credinciosul învie la o viaţă nouă, urmând dedicarea de al urma toată viaţa pe Hristos, devenind ucenicul Lui (Rom. 6:2-14, Col. 2:12, 3:1, Gal. 3:27). Botezul pare a fi şi un simbol al spălării de păcat („apa botezului” un simbol al curăţirii pe care o produce sângele lui Isus Hristos în viaţa unui păcătos care se pocăieşte - Fapte 22:14). Botezul în apă este „mărturia unui cuget curat”, dovadă a credinţei vii în Domnul Isus şi care locuieşte în acel moment în credincios (1 Petru 3:21). Această mărturie este publică. Cine crede din toată inima că Domnul Isus este Mântuitorul său personal, trebuie să fie botezat (trebuie să se boteze). Credinţa autentică a botezatului validează botezul acestuia. Dumnezeu se uită la credinţa care motivează fapta. Domnul Isus a încredinţat acest mandate Bisericii Sale de ai boteza pe toţi credincioşii, mărturisindu-şi public credinţa în El. Botezul în apă este semnul fizic al relaţiei, al Legământului dintre noi şi Dumnezeu. La botez ne pecetluim decizia de al urma pe Dumnezeu toată viaţa. Lucrarea de botezare se va face în numele Sfintei Treimi, formulă biblică pentru botezare. Privind la cei ce se botează, trăim cu toţii sentimente de bucurie, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu creşte şi aceasta se va întâmpla până va veni Domnul!
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Duminică: ora 16:00 o după-amiază de închinare: Serviciu divin: Laudă și închinare. Rugăciune și Cuvânt. Miercuri: ora 21:30 Rugăciunea de acasă: Fiecare ne oprim din activitatea noastră și ne facem timp să ne rugăm în același gând cu frații și surorile noastre! Joi: Ora 19:00 - Seara de studiu din Scriptură cu ajutorul site-ului meet.google.com ! Sâmbăta: În sezonul cald ne întâlnim la grădină pentru a ne putea bucura și de aerul curat și de spațiul de joacă disponibil. Pentru detalii luați legătura cu pastorul bisericii. Adresa aici Adresa: Poststrasse 3, Leverkusen, 51377 AuthorBiserica Baptistă Golgota din Leverkusen, Îl iubește pe Dumnezeu, Sfanta Treime, din toata inima, I se închină Lui în Duh și Adevar, și dorește să traiască în sfințenie și credință, în prețuire și ascultare de Cuvântul Revelat (mantuitorul Isus Hristos, Logos-ul întrupat, și Biblia - Cuvântul Revelat), prin puterea Duhului Sfant și sub autoritatea lui Dumnezeu Tatăl. Dorește să-i slujească cu dedicare și compasiune pe toți oamenii construind o comunitate a prețuirii, a progresului și a ajutorării, a credinței și a dragostei, vestind Evanghelia Mântuitorului Isus Hristos în toată lumea și așteptând cu bucurie revenirea Lui în glorie. Scopul bisericii noastre este de a ne închina lui Dumnezeu în unitate și de a creşte tot mai mult în asemănarea noastră cu Hristos! Arhive
June 2020
Categorii
All
|