RUGĂCIUNEA – STAI O CLIPĂ!
S-a spus de multe ori – și pe bună dreptate – că Dumnezeu întotdeauna răspunde la rugăciuni. Uneori El spune “Da”, alteori însă spune “Nu”. Sau alteori spune “Stai o clipă" iar pentru Dumnezeu o zi este ca o mie de ani pentru noi (2 Petru 3:8). Asta înseamnă că ceea ce pentru noi înseamnă 10 ani, pentru Dumnezeu înseamnă 14 minute și 24 de secunde. Așa că nu ezita să Îi ceri lui Dumnezeu, dar așteaptă răspunsul în pace și liniște.
Sondajele de opinie arată că mai mult de 90% dintre creștini se roagă în fiecare zi. Fără nici o îndoială că ei se roagă pentru sănătate, pentru bunăstare, pentru fericire etc. Ei se mai roagă de asemenea când bunica se îmbolnăvește, dar când bunicii îi merge mai rău (sau dacă moare), foarte mulți sfârșesc prin a fi deziluzionați iar unii devin chiar mânioși pe Dumnezeu. Asta se întâmplă pentru că ei nu înțeleg ce spune Biblia despre rugăciune. Biblia spune că păcatul face ca Dumnezeu să nu audă rugăciunea ta (Psalmul 66:18). De asemenea, ea învață, printre altele, că dacă ne rugăm având îndoieli, nu vom căpăta nici un răspuns (Iacov 1:6-7).
Iată ceea ce ar fi trebuit să fi auzit tu cu privire la rugăciune:
1.) Roagă-te cu credință (Evrei 11:6).
2.) Roagă-te având mâinile și inima curate (Psalmul 24:3-4).
3.) Roagă-te rugăciuni autentice, venite din inimă, nu spunând rugăciunea ca pe o poezie (Matei 6:7).
4.) Fii sigur că te rogi Dumnezeului pe care Sfintele Scripturi Îl arată (Exod 20:3-6).
Cum să te "rogi cu credință”? Dacă îți spune cineva: "ești un om cu o credință mare în Dumnezeu”, probabil că acea persoană se gândește că îți face un compliment. Însă nu este așa – complimentul este la adresa lui Dumnezeu. Biblia spune despre Avraam că "el nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit în credință, dând glorie lui Dumnezeu, și fiind pe deplin încredințat că ceea ce El a promis, El poate să și împlinească" (Romani 4:20-21). Avraam a fost un om cu o credință mare în Dumnezeu. Ia aminte, acesta nu este un compliment care i se aduce lui Avraam. Ci mai degrabă el a surprins o frântură din abilitatea incredibilă a lui Dumnezeu de a-Şi împlini promisiunile, din integritatea Sa impecabilă și din credincioșia Sa minunată dovedită prin împlinirea fiecărei promisiuni pe care o face. Credința sa a dat glorie lui Dumnezeu cel credincios.
Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, dacă tu aparții lui Domnului Isus, atunci ești o persoană foarte importantă. Poți veni cu încredere înaintea tronului de har al lui Dumnezeu (Evrei 4:16). Ai acces la Rege, pentru că ești copilul Regelui. Pe vremea când erai copil, ai avut cumva probleme să vii înaintea părinților tăi să le spui ce probleme aveai? Sper că nu.
Așadar, atunci când te rogi, nu spune: "O, Doamne, sper că îmi vei împlini nevoile". Ci mai degrabă spune ceva de genul "Tată, îți mulțumesc că Îți ții fiecare promisiune. Cuvântul Tău spune că vei împlini toate nevoile mele conform cu bogăția gloriei Tale, în Iisus Hristos (Filipeni 4:19). Îți mulțumesc că Tu faci lucrul ăsta pentru familia mea. Îți cer aceasta în Numele minunat al lui Isus. Amin".
Marele misionar Hudson Taylor a spus: "Puterea rugăciunii nu a fost niciodată încercată la capacitatea ei maximă. Dacă vrem să vedem puterea divină pusă în locul slăbiciunii, eșecului și dezamăgirii, haideți să răspundem provocării lui Dumnezeu, care spune “Căutați-Mă și vă voi răspunde, și vă voi arăta lucrurile mărețe și minunate de care nici nu știți'".
Cum să ai mâinile și inima curate? Pur și simplu prin mărturisirea păcatelor tale lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Sângele Lui ne curăță de orice păcat (1 Ioan 1:7-9). Când mărturisești păcatele către Dumnezeu prin Isus, Dumnezeu nu numai că va ierta orice păcat, ci El promite chiar că va uita de faptul că ai păcătuit (Evrei 8:12). El te va îndreptăți pe baza sacrificiului Mântuitorului. Aceasta înseamnă că El te va vedea ca și cum nu ai fi păcătuit niciodată. El te va face pur înaintea Sa – fără păcat. El va curăța chiar conștiința ta, astfel încât să nu mai ai nici sentimentul vinovăției pentru păcat, dacă ți l-ai mărturisit cu sinceritate. Aceasta este ceea ce eu înțeleg să fiu îndreptățit prin credință. De aceea ai nevoie să te cufunzi în textul Sfintei Scripturi – să citești epistolele către biserici și să vezi lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi prin Crucea Calvarului. Dacă nu te interesează să citești, nu vei avea nici cea mai vagă idee despre ceea ce a fost pregătit deja de Dumnezeu pentru tine.
Cum să spui rugăciuni autentice, izvorâte din inimă? Prin simpla păstrare a relației tale de dragoste cu Dumnezeu. Dacă dragostea lui Dumnezeu este în tine, nu te vei ruga niciodată ca un ipocrit sau ca un egoist. În fapt, nu ai spune rugăciuni egoiste dacă ai avea inima plină de dragoste. Când viața ta de rugăciune Îi face plăcere lui Dumnezeu, Biblia spune că El îți va răsplăti pe față (Matei 6:6).
Cum ai putea să știi că spui rugăciuni adresându-te lui Dumnezeu așa cum este descoperit El în Sfintele Scripturi? Studiază Biblia! Pur și simplu nu accepta imaginea lui Dumnezeu pe care ți-o oferă lumea, chiar dacă ar putea să-ți pară acceptabil ce ți se spune. Lumea Îl vede pe Dumnezeu ca iubitor, bun, dar fără a se spune nimic despre de judecată sau adevărul pe care El le va aplica păcătoșilor vinovați. Privește la fulgerele și tunetele de pe Muntele Sinai! Privește îndelung la Domnul Isus pe crucea de pe Golgota – trăind o agonie fără cuvinte datorită judecății unui Dumnezeu Sfânt. Astfel de gânduri izgonesc pe deplin idolatria.
(R.C. & K.C.)
CE ÎNSEMNATATE ARE CINA DOMNULUI PENTRU NOI?
Ce semnifică această părtăşie, pe care Isus a avut-o cu apostolii săi în ultima seară, înainte de a fi prins?
În Evanghelia după Ioan, Isus spune apostolilor Săi că părtăşia cu trupul şi sângele Lui trebuie să o facem spre pomenirea Lui, că aceasta ne aduce viaţă veşnică, vindecare, ne ajută să rămânem în El şi ne dă hrană din belşug. Domnul numeşte azima - pâinea vieţii, pâinea vie care aduce viaţă veşnică, adică trupul Lui, dat pentru viaţa lumii. Vinul este descris de Isus ca find sângele legământului cel nou, vărsat pentru iertarea păcatelor. Isus ne spune că părtăşia aceasta cu trupul şi sângele Lui ne aduce viaţă veşnică, har pentru viaţă, înviere în ziua de apoi. Luând parte la Cină cu El, noi rămânem în Isus şi El rămâne în noi, prin aceasta avem unitate în Hristos, unitate în Trupul Lui. Dacă Isus trăieşte prin Tatăl, care este viu, şi noi fiind părtaşi împreună cu El la această masă, trăim prin El (Ioan 6: 47-59).
Cuvintele Lui Domnului Isus, transcrise în Evanghelia după Matei, ne aduc o completare la cele relatate de Ioan. Domnul Isus completează, spunând că acestă Cină este o taină între El şi cei iubiţi de El.
Apostolul Pavel vorbeşte celor din Corint despre această părtăşie şi le spune că prin aceasta vestim moartea Domnului până va veni El. El adaugă că această părtăşie cu trupul şi sângele Domnului implică responsabilitate, veghere şi cercetare pentru fiecare dintre cei ce iau parte la ea. De aceea, el ne previne să nu luăm parte la ea în chip nevrednic, fiecare să se cerceteze pe sine însuşi şi aşa să mănânce şi să bea (1 Corinteni 11:17-34).
E minunat să avem atâtea binecuvântări prin această taină, părtăşie, Cina pe care Hristos a ales să o avem unii cu alţii şi împreună, toţi cu El.
BĂTĂLIA! – LAUDĂ-L PE DUMNEZEU
ŞI ÎMBRACĂ ARMURA
În momentul când ai devenit creştin, tocmai ai pătruns într-o zonă aflată în mijlocul unui câmp de bătălie de mii de ani. Şi pe deasupra ai trei categorii de duşmani - lumea, firea trupească şi pe cel rău. Înainte să devii creştin, pur şi simplu pluteai la vale alături de alţi peşti morţi. Însă acum, Dumnezeu a pus viaţa Sa în tine, aşa încât acum te afli în situaţia în care trebuie să înoţi împotriva unui curent întreit. Hai să vedem cum sunt fiecare dintre aceşti trei inamici!
Primul, lumea. Când Biblia vorbeşte despre “lume” în acest context, ea se referă la sistemul lumesc plin de păcate şi răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este lumea care iubeşte întunericul şi urăşte lumina (Ioan 3:20), fiind guvernată de "dumnezeul acestei lumi" (2 Corinteni 4:4) sau "prinţul văzduhului" (Efeseni 2:2). Biblia spune că toţi creştinii au scăpat de corupţia care se manifestă în lume prin poftă. "Pofta" reprezintă o dorinţă nepotrivită care se manifestă din plin în lume – indiferent dacă este vorba despre pofta pentru păcate de natură sexuală, setea de putere, de bani, de lucruri materiale. Pofta este un monstru care nu va fi niciodată satisfăcut, aşa că nu o alimenta şi nu o hrăni! Va creşte mai mult şi mai mult, până când va apăsa foarte greu asupra spatelui tău, şi va fi ceea ce îţi va aduce moartea,(vezi Iacov 1:15).
Nu este nimic rău cu puterea, banii sau lucrurile materiale, dar când acestea devin predom-inante în viaţa ta înaintea lui Dumnezeu, Biblia numeşte asta “poftă rea" (Coloseni 3:5). Ni se spune de asemenea: "Nu iubiţi lumea nici lucrurile din lume! Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el" (1 Ioan 2:15). "Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face duşman cu Dumnezeu" (Iacov 4:4).
Cel de-al doilea inamic este cel rău, sau diavolul. După cum am văzut, el mai este denumit şi “dumnezeul acestei lumi". El a fost părintele tău spiritual înainte ca tu să te alături familiei lui Dumnezeu cel adevărat (Ioan 8:44, Efeseni 2:2). Domnul Isus spune despre satan că este un hoţ, care a venit ca să ucidă, să fure şi să distrugă (Ioan 10:10). Modalitatea prin care satan şi demonii săi pot fi învinşi este aceea ca tu să fii sigur că eşti îmbrăcat cu armura spirituală a lui Dumnezeu, aşa cum este prezentată în Efeseni 6:10-20. Să devii familiar cu ea. Să şi dormi în ea. Să nu te dezbraci niciodată de ea. Să îţi legi de mână spada cu două tăişuri astfel încât să o ţii strâns întotdeauna. Iar motivaţia pentru asta ne conduce la cel de-al treilea inamic.
Al treilea inamic este ceea ce Biblia numeste “trup” sau “pofta trupească”. Cu alte cuvinte natu-ra ta păcătoasă. Câmpul bătăliei este mintea ta. Dacă ai o minte, atunci vei fi atras sau atacat să te apropii de lume şi păcatele ei. Mintea este un fel de panou de control pentru prelucrarea datelor pe care le primim prin intermediul ochilor şi urechilor. Este centrul gusturilor tale.
Toate păcatele încep în "inimă" (Proverbe 4:23, Matei 15:19). Noi gândim înainte de a păcătui, iar păcatul apare pentru că nu gândim suficient înainte de a păcătui. Biblia avertizează că pofta aduce cu ea păcatul, iar păcatul odată săvârşit aduce cu el moartea. În fiecare zi pe care o trăim facem o alegere. Să păcătuim sau să nu păcătuim – aceasta este întrebarea. Răspunsul la întreb-area privind păcatul este frica de Dumnezeu. Dacă nu îţi e frică de Dumnezeu, vei păcătui fără regrete.
Ştiai că Dumnezeu omoară oameni? El a ucis un om pentru că nu i-a făcut deloc plăcere ceea ce acel om a făcut păcătuind prin a-şi viola propria soră (Geneza 38:10). El a ucis un soţ şi o soţie doar pentru că au minţit (Faptele Apostolilor 5:1-11). Cunoaşterea atât a bunătăţii lui Dumnezeu cât şi a dreptăţii Sale în administrarea judecăţii împotriva răului ar trebui să pună în noi frica de Dumnezeu, şi astfel să ne ajute să nu fim indulgenţi sau nepăsători în ceea ce priveşte păcatul.
Ştiind că nimic nu scapă privirii lui Dumnezeu şi că orice faptă sau lucrare va fi adusă de El la judecată, atunci vom trăi în consecinţă. Astfel de gânduri pot părea grele, dar ele sunt în realitate extrem de valoroase, pentru că "prin frica de Domnul se abate omul de la rău" (Prov. 16:6). Dom-nul Isus a spus: "Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Dar am să vă arăt de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are autoritatea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi!" (Luca 12:4-5). Adică de Dumnezeu! (R.C.K.C)
“SĂ VĂ ÎNNOIȚI ÎN DUHUL MINȚII”
Efeseni 4:17-24
I.ROLUL MINȚII ÎN MODUL DE VIAȚĂ. Mintea este responsabilă pentru sentimentele, atitudinile și acțiunile noastre. Modul în care acționăm în diferitele domenii ale vieții este legat de modul în care gândim.
Omul este așa cum gândește. În Proverbe 23:7 ci-tim că omul este asa cum gândește! Ce gândești și cum gândești, determină cine ești sau cine vei deveni.
Hristos a subliniat importanța minții în convertire. Când El a spus: “Pocăiți-vă (metanoia) și credeti în Evanghelie!”, El a spus de fapt “Schimbați-vă gândirea (mentalitatea) și credeți în Evanghelie!”
Înainte de convertire: În Efeseni 2:2,3 apostolul Pavel spune că: trăiam după mersul lumii aces-teia faceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre. Iar în Romani 1:28-31, apostolul Pavel spune că: trăiam în conformitate cu propria noastră cunoaștere, mintea noastra era separată de gândirea lui Dumnezeu, aveam o minte coruptă de păcat, straină de viata lui Dumnezeu.
După convertire: În 2Corinteni 4:6 ni se spune că: Dumnezeu ridică vălul de pe ochii spirituali; Lumina lui Dumnezeu penetrează mintea întunecată; Dintr-odata începi să înțelegi lucrurile lui Dumnezeu.
II. PROCESUL ÎNNOIRII MINȚII! Înnoirea minții este un proces care durează toata viața. Obi-ceiurile rele nu se schimbă instantaneu. Când sunt născut din nou, nu primesc o minte cu un coe-ficient de inteligență dublu. În Romani 12:2 descoperim două lucruri importante:
- Prin înnoirea minții suntem scoși de sub influiența modelului de gândire lumesc. Foarte mulți
creștini au adoptat un stil de viata legalist, bazat pe o gândire legalistă. Legalismul se ocupă de înfățișarea exterioară, nu de minte!
Exemplu: Modul în care te îmbraci, până la un anumit punct, reflectă trecutul tău – ce fel de om ești și cum gândești. Când te întorci la Dumnezeu, nu trebuie să te conformezi modului în care se îmbracă creștinii, ci modului de gândire creștin. Schimbarea stilului de îmbrăcăminte trebuie să fie rodul unei minți schimbate. Moda contemporană este impulsionată de sex. Când mintea este înnoită, se schimbă perspectiva asupra sexualității și implicit modul în care se îm-bracă cineva.
- O minte înnoită ne asigură o călăuzire clara. Mulți creștini se chinuiesc și sunt confuzi în domeniul călăuzirii. Deoarece n-au fost preocupați de înnoirea modului de gândire, au ajuns să nu mai discearnă direcția în care îi conduce Dumnezeu ajungând astfel să ia multe decizii greșite.
III. DINAMICA ÎNNOIRII MINȚII! Dumnezeu ne poate elibera de obiceiurile rele într-o clipă; dar pentru a rămâne liberi, avem nevoie de o minte înnoită în mod constant.
Să învățăm să gândim biblic. Asta înseamnă că trebuie să încep să gândesc la fel ca Dum-nezeu, iar această gandire o găsesc în Biblie. Orice fel de eliberare trebuie să fie însoțită de învățătură bună. Altfel ne vom lupta în zadar și foarte repede vom abandona lupta.
2Corinteni 10:3-5 “Măcar că trăim în firea pământească, totuși nu ne luptăm călăuziți de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puter-nice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm argumentele mintii și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”.
Putem aduce gândurile noastre sub controlul lui Hristos astfel:
a. Prin studiu biblic personal, căutând să cunoaștem modul de gândire al lui Dumnezeu;
b. Studiind Biblia împreună cu alții – gândirea biblică nu se dezvoltă izolat de alții.
Să cerem ajutor prin rugăciune înaintea lui Dumnezeu. În cele din urmă avem de a face cu o lupta spirituală, în care Diavolul va cauta să zădărnicească orice plan de înnoire a minții.
În Efeseni 1si 3 avem două rugăciuni care au ca subiect central cunoașterea lui Dumnezeu. Cu ce scop?: Ca să ajungem “plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”.
Să depistăm și să surpăm întăriturile rele ale minții. Vorbind despre lupta noastra cu diavo-lul (2Cor.10:3-5), Pavel foloseste termenul “întăritura” pentru a ne descrie:
- orice gândire care se înalță deasupra cunoștinței lui Dumnezeu;
- orice colecție de gânduri în acord cu voia diavolului;
- orice mentalitate care-i ofera diavolului un loc de influiența, un loc întărit, unde duhurile rele se pot ascunde pentru a apară interesele diavolului în viața unei persoane.
Să semănăm sămânța bună într-un pământ desțelenit. Ieremia 4:3 “căci așa vorbește Dom-nul: Desțeleniți-vă un ogor nou, și nu semănați între spini!”
Întăriturile spirituale din mintea noastră sunt asemenea unui pământ ințelenit – un pământ tare, plin de buruieni, de spini și de pietre. Într-un astfel de pământ, nici o plantă nu se poate dezvolta.
Isaia 5:2 “a săpat pământul, l-a curățat de pietre, și a sădit în el vițele cele mai alese”.
Nu semănați între spini – este muncă în zadar. Spinii sufocă sămânța bună (grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor, poftele).
Eliminați pietrele – aruncați peste bord orice mentalitate care nu-i ancorată în Scriptură.
Săpați adânc pentru a elimina rădăcinile – nu faceți “lucru de suprafață”.
Semănați doar sămânță bună – fară compromisuri.
Dumnezeu să ne ajute să ne lăsăm transformați de El! Amin!
MULŢUMIREA – FĂ CE ESTE BINE !
Pentru creştini, fiecare zi ar trebui să fie ziua recunoştinţei. Noi ar trebui să fim mulţumitori chiar atunci când suntem în mijlocul problemelor. Apostolul Pavel a spus: "Sunt plin de bucurie în toate necazurile noastre" (2 Corinteni 7:4). El a ştiut că Dumnezeu era la cârma tuturor lucrurilor şi că toate erau programate să lucreze spre binele lui, chiar dacă aceasta însemnă să treacă prin încercări (Romani 8:28).
Vei experimenta negreşit şi probleme în viaţa ta de credincios. Însă Dumnezeu le vede dintr-o perspectivă din care în urma problemelor tu vei creşte spiritual. El va permite apariţia unor furtuni, aşa încât rădăcinile tale să se înfigă adânc în terenul Cuvântului Său. Atunci când ne aflăm în mijlocul problemelor, de obicei ne rugăm mai insistent, însă se spune foarte bine că vei vedea mai multe din poziţia în genun-chi decât stând în vârful picioarelor.
Odată un om a văzut un fluture străduindu-se să iasă din gogoaşă/cocon. În efortul de a-l ajuta, omul a luat o lamă de ras şi a tăiat cu atenţie creasta gogoşii. Fluturele a scăpat de problema lui...şi a murit imediat.
Este alegerea lui Dumnezeu dacă vrea să îl lase pe fluture să facă ceva efort pentru a ieşi din cocon. Şi tocmai efortul de a ieşi din cocon face ca inima fluturelui să bată mai tare aşa încât sângele să pătrundă în aripi.
Încercările au scopul lor. Ele pot să ne facă să ne sforţăm – ne aduc înapoi pe genunchi. Ele reprezintă coconul în care ne regăsim câteodată. Acolo, sângele dătător de viaţă al credinţei în Dumnezeu ne ajută să deschidem apoi aripile şi să le mişcăm.
Credinţa şi mulţumirea sunt prietene apropiate. Dacă ai credinţă în Dumnezeu, atunci vei fi mulţumitor pentru că ştii că mâna Lui iubitoare este peste tine, chiar dacă te-ai afla în cuşca cu lei. Şi asta îţi va da un sentiment autentic de bucurie, iar bucuria este barometrul pentru mărimea credinţei tale în Dumnezeu. Uite un exem-plu în acest sens.
Imaginează-ţi că ţi-aş spune că îţi ofer un milion de dolari dacă îmi trimiţi un e-mail. Desigur, nu m-ai crede că aş face acest lucru. Dar imaginează-ţi că aş face asta cu adevărat. Imaginează-ţi că ai şti că peste 1000 de oameni mi-au trimis deja câte un email şi au primit fiecare câte un milion de dolari. M-ai suna probabil ca să te asiguri
că îmi voi ţine cuvântul. Dacă m-ai crede, nu ţi-ar da acest lucru bucurie? Dacă nu m-ai crede, nu ar fi nici o bucurie. Nivelul bucuriei tale a fost un barometru cu privire la cât de mult ai crezut în promisiunea mea.
Iar noi avem atât de multe lucruri pentru care să fim mulţumitori. Dumnezeu ne-a dăruit "promisiuni extraordinare şi preţioase” care valorează “mai mult decât tot aurul". Fă-ţi o favoare extraordinară – crede în promisiunile lui Dumnezeu, mulţumeşte-I continuu pentru ele şi lasă ca bucuria ta să fie deplină.
Un fermier bătrân a fost vizitat la un moment dat de o rudă necredincioasă. După ce fermierul şi-a plecat capul şi i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru mâncarea de pe masă, ruda acestuia a spus "De ce ai mai făcut asta? Nu există Dumnezeu. Trăim în vremuri de emancipare şi creştere a cunoaşterii". Fermierul a zâmbit şi a spus: "Există cineva în fer-ma mea care nu mulţumeşte lui Dumnezeu înainte de a se apuca să mănânce". Ruda a întrebat: "Cine este această persoană cultă, destupată la minte?" Fermierul a replicat scurt: "porcul". (W.D.J.D.)
MIERE DULCE DIN CELE MAI AMARE PLANTE
“Pe de altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”
— RomanI 8:28 —
Ia aminte la faptul că toate suferinţele, necazurile şi încercările tale lucrează spre binele tău. De ce atunci să cârteşti, să murmuri şi să fii iritat când vezi că Dumnezeu îţi vrea binele prin toate lucrurile?
Albina extrage miere dulce chiar şi din cele mai amare plante; tot aşa, Dumnezeu Îşi învaţă copiii prin suferinţe să extragă înţelepciune, ascultare, experienţe şi umilinţă dulce din toate suferinţele şi încercările amare prin care El îi trece.
Acele suferinţe, lovituri şi ciopliri care îi nemulţumesc pe alţii, îi vor face pe creştini să strălucească mai puternic; acea povară care pe alţii îi zdrobeşte, pe creştini îi va face ca şi palmierul, să crească mai înalţi şi mai puternici; şi acel ciocan, care pe alţii îi sfarmă în bucăţi, pe creştini îi va aduce mai aproape de Hristos, Piatra din capul unghiului.
Stelele strălucesc cel mai puternic când noaptea este mai întunecată; torţele luminează cel mai bine când sunt lovite; strugurii dau cel mai mult vin când sunt zdrobiţi cel mai tare; mirodeniile au cele mai plăcute arome când sunt fărâmiţate; aurul arată mai strălu-citor când este încercat în foc; ienupărul miroase cel mai aromat când este pus în foc; muşeţelul, cu cât îl zdrobeşti mai mult cu atât parfumul lui se răspândeşte mai mult; sal-amandra se simte cel mai bine în apele fierbinţi; iar evreii erau cei mai evlavioşi atunci când treceau prin cele mai mari suferinţe.
Suferinţele sunt cei mai mari binefăcători ai sfinţilor. Acolo unde ele apasă cel mai greu, acolo stricăciunea se lipeşte cel mai puţin de ei. Harul care este ascuns în natură, ca şi roua de pe petalele unui trandafir, este astfel cel mai plăcut mirositor când focul suferinţelor îl purifică.
Harul străluceşte mai tare în cuptorul de foc şi este mai glorios când cerul este mai acoperit de nori. (B.T.)
Tu ești acela care a făcut asta!
“Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi” – Psalmul 39:9
În aceste cuvinte, poţi observa 3 lucruri:
1. Persoana care vorbeşte, şi anume David. David – un împărat, David – un sfânt, David - “un om după inima lui Dumnezeu”, David – un creştin. Iar aici noi suntem chemaţi să privim la David, nu ca împărat, ci ca la un creştin, ca la un om a cărui inimă a fost neprihănită înaintea lui Dumnezeu.
2. Acţiunea şi comportamentul lui David sub mâna lui Dumnezeu, exprimată prin aceste cuvinte, “Stau mut, nu deschid gura.”
3. Motivul acestui comportament umil şi înduioşător, exprimat astfel: “căci Tu lucrezi”, sau, altfel spus, “Tu eşti Acela care a făcut asta!”
Sensul este acesta: că marea îndatorire şi preocupare a sufletelor este să stea mute şi tăcute chiar şi atunci când trec prin cele mai mari suferinţe, prin cele mai triste lucrări ale providenţei, şi prin cele mai ascuţite încercări de care au parte în această lume.
Tăcerea lui David este o recunoaştere a faptului că Dumnezeu este autorul tuturor suferinţelor care vin asupra noastră. Nu este boală prea măruntă în care Dumnezeu să nu aibă mâna Sa acolo, chiar dacă am discuta până şi de o durere în cel mai mic deget.
David priveşte dincolo de toate cauzele secundare, îşi aţinteşte privirea la cauza primară, şi rămâne tăcut. El vede mâna lui Dumnezeu în toate, aşa încât el stă acolo mut, tăcut. A vedea pe Dumnezeu într-o suferinţă este un lucru irezistibil de eficient pentru a aduce inima la tăcere şi pentru a stopa vocea omului evlavios.
Oamenii care nu-L văd pe Dumnezeu când trec printr-o suferinţă ajung uşor să fie cuprinşi de nervozitate. Ei sunt rapid în flăcări; şi când pasiunile lor sunt stimulate astfel iar inimile le sunt în flăcări, ei încep să fie lipsiţi de reverenţă şi nu văd nici o problemă în a veni cu această reverenţă şi mânie înaintea Lui.
Aceia care nu recunosc pe Dumnezeu ca fiind Autorul tuturor suferinţelor lor, vor fi gata să cadă în aceeaşi eroare ca şi cea a Manicheilor8, care susţineau că diavolul este autorul tuturor dezastrelor; ca şi cum Domnul n-ar avea absolut nimic de-a face cu nici un lucru rău sau vreo suferinţă din jurul nostru (Amos 3:6).
Dacă nu recunoaştem mâna lui Dumnezeu în suferinţe, inima nu va face nimic altceva decât să se frământe şi să se răzvrătească în astfel de situaţii. Aceia care pot vedea mâna suverană a lui Dumnezeu în toate suferinţele de care au parte, îşi vor pune mâna la gură ca şi David, când nuiaua lui Dumnezeu le va lovi spatele!
Ei văd că Tatăl a fost Acela care a pus acele pahare amare în mâinile lor şi iubesc ca să le fi fost puse cruci grele pe umeri, după cum iubesc harul care a pus aceste poveri pe grumazurile lor; toate acestea au adus însă la tăcere şi calm duhurile lor.
Când poporul lui Dumnezeu se află sub nuiaua Lui, El face, prin Duhul şi Cuvântul Lui, ca în sufletele lor să se nască o muzică atât de suavă, încât ea calmează tot zbuciumul, toate pornirile şi toate agitaţiile sufletului.
“Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi” (Ps. 39:9). (T.B.)
COMUNIUNEA – ZBOR DE FLUTURE!
Roagă-te cu privire la locul unde ar trebui să te implici în comuniune sau părtăşie. Fii sigur că în locul în care mergi şi pe care îl numeşti “biserica ta” defineşte păcatul aşa cum este el - păcat. Cred oamenii de acolo în mod autentic în promisiunile lui Dumnezeu? Arată ei o dragoste autentică? Sunt ei oameni ai Cuvântului, dedicați Bibliei? Au ei o inimă umilă şi un duh smerit?
Ascultă cu atenție ceea ce se învață sau se predică! Ar trebui ca predica sau mesajul să Îl glorifice pe Dumnezeu, să Îl preamărească pe Domnul Isus şi să îl zidească spiritual pe credincioşi.
O dovadă a faptului că ai fost mântuit cu adevărat este aceea că mântuirea a semănat în inima ta o dragoste naturală pentru alți creştini (1 Ioan 3:14). Vei fi atras, vei dori să ai părtaşie cu ei. Zicala atât de cunoscută “cei care se aseamănă se adună” se aplică foarte bine în cazul creştinilor. Creştinii se adună împreună pentru frângerea pâinii (Cina sau Masa Domnului), pentru a învăța din Cuvântul Domnului – Biblia şi pentru a avea părtaşie sau comuniune. Creştinii împărtăşesc aceleaşi înclinații, aspirații, motivații dar se confruntă şi cu aceleaşi ispite şi aceleaşi probleme. Creştinii lucrează împreună pentru acelaşi scop – înaintarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Acesta este scopul pentru care mergi la biserică – nu pentru că trebuie să faci asta, ci pentru că vrei să faci asta.
Aşa că nu deveni un “fluture spiritual”. Trimite-ți rădăcinile adânc. Dacă te muți de la o biserică la alta, cum ar putea şti pastorul tău ce fel de hrană spirituală ai nevoie pentru a creşte în credință? Biblia spune că pastorul tău va trebui să dea socoteală lui Dumnezeu pentru acele persoane pe care El i le-a încredințat (Evrei 13:17), aşa că e nevoie ca pastorul tău să te cunoască. Roagă-te pentru el în mod constant! Roagă-te de asemenea pentru familia lui şi pentru conducerea bisericii (bătrânii, episcopii sau membrii comitetului)! A fi pastor nu este deloc o slujbă de invidiat. Mulți oameni nici nu îşi închipuie câte ore îi ia unui pastor să pregătească predica din fiecare săptămână. Oamenii foarte rar apreciază timpul petrecut de pastor în rugăciune şi
studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă pastorul spune o întâmplare hazlie de două ori sau spune ceva ce a mai spus nu demult, aminteşte-ți că toți suntem oameni. Oferă-i o porție dublă de har şi o porție dublă de respect! Nu murmura niciodată despre el! Dacă nu îți place ceva din ceea ce a spus el, roagă-te în legătură cu acest subiect, apoi lasă problema în mâna lui Dumnezeu spre rezolvare. Dacă nu eşti mulțumit cu ceea ce se întâmplă în biserica unde mergi, încearcă umil să înțelegi cauzele şi, în funcție de ceea ce vei înțelege, alege ce vei avea de făcut. Dar în loc să divizezi biserica murmurând şi plângându-te de ce se întâmplă în ea, mai bine părăseşte-o şi găseşte-ți alta.
A fost odată o femeie care a răspândit bârfe destul de grave în privința unui pastor local. Ceea ce se presupunea că ar fi făcut el, era deja cunoscut în tot oraşul. Apoi femeia a aflat că ceea ce auzise ea inițial nu era deloc adevărat. A mers la pastor şi şi-a cerut iertare. Pastorul a iertat-o, dar mai apoi i-a spus să ia o pernă plină de fulgi mărunți, să meargă la un colț de stradă şi când bate vântul cel mai tare să o desfacă şi să o scuture. Apoi i-a spus că după aceea va trebui să adune înapoi fiecare fulg luat de vânt. În acest fel, pastorul i-a explicat femeii cât de mari erau distrugerile pe care ea deja i le provocase. Îi distrusese practic reputația, iar încercarea ei de a repara ceea ce distrusese semăna foarte mult cu o încercare de a prinde fulgii în timpul furtunii.
Biblia spune că în limba noastră stau atât moartea cât şi viața. Sfânta Scriptură arată că Dumnezeu îi urăşte pe cei care generează divizări între frați (Proverbe 6:16). Roagă-te precum psalmistul ca Dumnezeu să îți păzească gura (“Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele”), şi aminteşte-ți vechiul proverb care spune că “cel care bârfeşte cu tine, va bârfi despre tine". (W.D.)
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU NU OFERĂ SCURTĂTURI
Am întâlnit atât de multe persoane care caută o “viață spirituală mai profundă,” pe când ei de fapt au nevoie atât de disperată să descopere calea crucii lui Hristos într-o zdrobire autentică a inimii din cauza păcatelor lor. Ei caută să ocolească lucrarea de convingere de păcat făcută de Duhul Sfânt; de aceea, ei ratează ținta cu totul! Dă-mi voie să îți spun din adâncul inimii, cu toată compasiunea de care pot da dovadă: nu există scurtături pentru a găsi viața veşnică! Atunci când eşti confruntat cu păcatele tale, trebuie să te pocăieşti. Duhul trebuie să îți deschidă inima în aşa fel încât, prin Cuvântul lui Dumnezeu, să ajungi să îți conştientizezi situația ta pierdută, ruinată şi păcătoasă. Ştiu că nu îți place să auzi asta, pentru că iubeşti păcatul. Mândria ta nu îți va permite să recunoşti că eşti un ipocrit păcătos, un păcătos care merită iadul, şi chiar să te consideri cel mai mare dintre păcătoşi! Dar aminteşte-ţi că nu ai altă cale de scăpare, altfel vei pieri!
Încearcă orice altă cale vrei, curăță-ți partea exterioară, lustruieşte la ea cât vrei, du-te la biserică, roagă-te, predică, mărturiseşte, încearcă să ai sentimente şi experiențe religioase cât mai grozave. Dar toate acestea nu te vor ajuta la nimic, dacă fundamentul vieții tale pretins creştină nu este pus pe pocăința
față de Dumnezeu şi credința în Domnul Isus Hristos. Să ne întoarcem la cuvintele Domnului nostru din Luca 13:5: “Dacă nu vă pocăiţi, toți veți pieri la fel.” Nu există o cale care să ocolească pocăința! Va trebui să vezi acest adevăr: dacă nu te pocăieşti, nu există mântuire pentru tine în Hristos. Trebuie să experimentezi acea schimbare radicală a minții şi inimii, care să conducă apoi la o schimbare completă a vieții tale! Aceste cuvinte din Luca 13 nu sunt cuvintele mele, ci sunt cuvintele Aceluia care vorbeşte din ceruri. Trebuie să Îl auzi, altfel vei muri în păcatele tale (Evrei 12:25).
Te mai întreb odată: ai stat tu vreodată înaintea lui Dumnezeu ca şi David, implorând mila Lui şi mărturisindu-ți păcatele? Dacă eşti străin de această experiență a sufletului, oricare ar fi pretenția ta de credincios sau performanțele pe care le clamezi, indiferent cât de deosebită este părerea ta sau ce ar putea crede alții despre tine, Dumnezeu spune că eşti încă mort în păcatele tale!
Dar dacă, prin harul lui Dumnezeu, Cuvântul Lui a poposit în inima ta şi a ridicat vălul ignoranței tale astfel ca să te vezi cum Dumnezeu te-a văzut dintotdeauna, atunci ştiu că Îl vei implora să aibă milă de tine. Vei striga după Hristos cel de pe Calvar să vină şi să te mântuiască, să te curețe de păcat prin sângele Lui prețios şi răscumpărător. Vei striga după El ca să te îmbrace în roba neprihănirii Sale perfecte, astfel ca să fii capabil să stai nevătămat înaintea lui Dumnezeu cel sfânt. Apoi vei prețui pe Hristos cel crucificat. Apoi vei abandona toate păcatele şi vei fi găsit în El, îmbrăcat numai în neprihănirea Lui.
Aceasta este calea prin care Dumnezeu cheamă păcătoşii la mântuirea în Hristos. Prin Duhul şi Cuvântul Său, El lucrează în inimile lor pocăința față de Dumnezeu şi credința față de Domnul Isus Hristos. Te întreb iarăşi: a lucrat Dumnezeu vreodată astfel în inima ta? Sau eşti cumva străin de convingerea de păcat pe care o aduce Duhul Sfânt şi de pocăința şi credința date de Dumnezeu? (L.R.S.)
Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii - Proverbe 4:23
Inima unui om este cea mai stricată parte a trupului lui înainte de a fi regenerată, dar cea mai bună, după aceea. Ea este fundamentul principiilor vieţii şi izvorul faptelor omului. Privirea lui Dumnezeu este fixată în principal pe inimă. La fel şi privi-rea creştinului ar trebui să fie fixată în principal pe inimă.
Cea mai mare dificultate în convertirea unui om este aceea de a întoarce inima către Dumnezeu. Iar după convertire, cea mai mare dificultate este în a păstra inima orientată către Dumnezeu. În aceasta stă însăşi importanţa evlaviei; aceasta face să fie îngustă calea vieţii şi strâmtă poarta raiului. "Păzeşte-ţi inima”, stă scris, “mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Prov.4:23).
Prin inimă se înţelege că este vorba despre suflet în general sau, după cum spunea un apostol, "omul dinlăuntru"; iar prin păzirea inimii se înţelege vegherea constantă asupra gândurilor noastre, a scopurilor şi înclinaţiilor noastre, cu scopul de a ne păs-tra departe de păcat şi de a menţine o comuniune liberă şi duioasă cu Dumnezeu.
Modalitatea în care trebuie să facem aceasta este "mai mult decât orice", “cu toată sârguinţa”. Expresia este foarte categorică, anume "Păzeşte cu toată sârguinţa", iar vehemenţa exprimării implică foarte clar cât de dificil este să ne păzim inimile şi cât de periculos este să le lăsăm nesupravegheate.
Motivul este acesta, anume că "din ea ies izvoarele vieţii". După cum resortul dintr-un ceas pune în mişcare toate rotiţele, tot aşa inima este izvorul şi originea atât a binelui cât şi a răului. "Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui" (Matei 12:35). Îţi atrag atenţia asupra acestui adevăr important:
Păzirea şi controlul corect al inimii, în orice situaţie, este marea îndatorire din viaţa creştinului.
A păzi inima presupune în mod obligatoriu o lucrare preparatorie de sfinţire, care aşează inima corect prin a-i da o înclinaţie şi o aplecare nouă către lucrurile spirituale. Omul a fost creat la început cu o înţelepciune prin care să cunoască pe Dumnezeu, cu o inimă ca să Îl iubească şi cu o voinţă ca să asculte de El. Prin căderea lui în păcat, omul a devenit cea mai răzvrătită şi mai revoltătoare creatură, împotrivindu-se Creatorului său în calitate de sursă primară a tuturor lucrurilor, prin a se bizui pe sine; ca fiind Binele su-prem, prin faptul că se iubeşte pe sine; ca fiind Domnul cel preaînalt, prin a se dirija după voia proprie; şi ca fiind sfârşitul tuturor lucrurilor, prin a-şi căuta fericirea în sine. Astfel, omul a devenit opusul a ceea ce a fost creat, iar această tristă schimbare se manifestă în toate aspectele. Mintea sa, cândva iluminată, este acum întunecată de ignoranţă; voinţa lui, cândva supusă, a devenit plină de încâpăţânare; şi toate abilităţile lui, odată supuse, au aruncat la gunoi abilitatea de a stăpâni peste abilităţile sale superioare. Dar prin regenerare, acest suflet dezordonat este repus în ordine. Sfinţirea constă în înnoirea sufletului după chipul lui Dumnezeu; astfel, bizuirea pe sine este îndepărtată prin credinţă; iubirea de sine este înlocuită cu dragostea de Dumnezeu; orientarea către voia proprie este înlocuită cu supunerea faţă de voia lui Dumnezeu şi umblarea după lucrurile eului este înlocuită prin lepădarea de sine. Mintea întunecată este din nou iluminată, voinţa refractară va fi supusă în mod suav, dorinţele răzvrătite sunt cucerite gradual; şi astfel sufletul, pe care păcatul l-a depravat în toate aspectele, este restaurat şi îndreptat. De aceea, grija constantă a omului regenerat ar trebui să fie orientată către păzirea sufletului său în cadrul sfânt în care a fost făcut nou prin har. Aceasta este o muncă asiduă, căci deşi harul a restaurat sufletul într-o mare măsură şi i-a conferit o dispoziţie cerească şi continuă, totuşi păcatul are tendinţa de a distruge aceasta din nou; astfel că până şi o inimă înnoită, ca şi un instrument muzical, chiar dacă este acordat adesea, în scurt timp tinde să se dezacordeze din nou; inima creştinului, dacă este vie într-o îndatorire, adesea este încăpăţânată şi neascultătoare în alta. Aşadar, a păzi inima presupune a o păstra cu grijă ferită de la păcatul care o murdăreşte, şi a o menţine în cadrul spiritual şi plin de har care ne face potriviţi pentru o viaţă de comuniune cu Dumnezeu. Şi aceasta include următoarele îndatoriri:
1. Include observarea frecventă a pornirilor inimii. Este un lucru greu să faci un om atent şi dedicat acestui important lucru. Sunt unii care au trăit 40 sau 50 ani şi care rar au găsit o oră pentru a-şi cerceta inimile; dar sfinţii ştiu că cercetarea inimii proprii este de mare folos şi aduce mari avantaje; sufletul este înţelepţit prin a sta liniştit şi a cerceta inima în tăcere; astfel el observă dacă el progresează sau nu în viaţa de sfinţire.
2. Include smerirea adâncă la descoperirea răutăţilor şi a răzvrătirilor inimii şi rugăci-unea fierbinte pentru a primi harul sfinţirii. "Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic" (Ps.51:10). Sfinţii aduc multe astfel de rugăciuni la tronul de har; ei îşi umplu gurile cu aceste rugăciuni, plângând înaintea tronului milei: "O, vreau o inimă mai bună, o inimă care să iubească mai mult pe Dumnezeu, care să urască mai mult păcatul, care să se apropie mai mult de Dumnezeu! Doamne, refuză-mi orice altceva, dar nu refuza să îmi dai o astfel de inimă!". Bradford, martirul, a observat că atunci când îşi mărturisea orice păcat, n-ar fi trebuit să îşi înceapă mărturisirea până când nu a simţit deja câtuşi de puţină zdrobire a inimii pentru acel păcat; şi când se ruga pentru a primi orice fel de îndurare spirituală, nu şi-ar fi încetat
cererea până când nu avea să simtă câtuşi de puţină dorinţă fermă de a primi acea îndurare.
3. Include o gelozie sfântă şi constantă pentru inimile noastre. Gelozia bine in-tenţionată pentru sine reprezintă un medicament bun care te păstrează separat de păcat. Acela care îşi păzeşte inima, trebuie să aibă ochii sufletului său treji şi atenţi la toate pornirile tumultoase şi dezordonate ale ei; dacă pornirile scapă de sub control şi poftele inimii sunt stimulate, sufletul trebuie să dea pe faţă şi să ia prin surprindere aceste porniri înainte ca ele să fie puse în practică. "O, sufletul meu, poţi sta liniştit în acest context? Gândurilor şi poftelor tumultoase, de unde vă trageţi scopul?" Fericit este omul care se teme întotdeauna. Prin această frică de Domnul omul se depărtează de rău, se leapădă de falsa siguranţă şi se păzeşte de stricăciune. Acela care îşi păzeşte inima, trebuie să acţioneze cu teamă, să vorbească cu teamă, să se bucure cu teamă şi să petreacă tot timpul din călătoria lui pământească cu teamă; şi aceasta va fi aproape îndeajuns ca să îşi păzească inima de păcat.
4. Include conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu cu noi, şi a pune pe Domnul întotdeauna înaintea noastră. Poporul lui Dumnezeu a văzut că acest lucru a fost de-osebit de folositor în a-şi ţine inimile îndreptate spre El şi în a le feri de păcat. Când ochiul credinţei noastre este fixat asupra ochiului omniscienţei lui Dumnezeu, nu îndrăznim să lăsăm gândurile şi înclinaţiile noastre pradă deşertăciunilor. Iov nu supor-ta să îşi lase inima îndreptată asupra vreunui gând necurat sau deşert. "N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi-a numărat El toţi paşii mei?" (Iov 31:4).
Ţine mine, creştine, această lucrare asupra inimii este cea mai dificilă lucrare pe care o ai de făcut. A şovăi şi a te încurca în îndatoririle religioase cu un duh uşuratic nu te va costa mult; dar când ştii că stai înaintea Domnului şi când îţi limitezi gândurile deşarte şi rătăcitoare printr-o constantă şi serioasă şedere înaintea Lui, vei avea un preţ de plătit. A obţine o fluenţă a limbii în rugăciune este uşor; dar a ajunge la frân-gerea inimii pentru păcat în timp ce îl mărturiseşti şi la înmuierea inimii cu harul fără plată în timp ce Îl adori pe Dumnezeu pentru aceasta, a fi cu adevărat ruşinat şi umilit sub influenţa conştientizării sfinţeniei infinite a lui Dumnezeu, şi a-ţi păstra inima în această stare nu doar în timpul rugăciunii şi închinării ci şi după aceea, cu siguranţă că îţi va aduce multe dureri. A reprima manifestarea exterioară a păcatului şi a conforma comportamentul exterior al vieţii tale de o manieră adecvată nu este un lucru foarte dificil. Până şi puterea bunului simţ poate produce aceasta. Dar a ucide rădăcina corupţiei inimii şi a o ţine sub o stăpânire sfântă, a o menţine în această stare, nu este o treabă uşoară.
Ţine minte, este o lucrare constantă. Păzirea inimii este o lucrare care nu se va ter-mina decât odată cu viaţa ta; viaţa şi această lucrare trebuie să se încheie împreună. Nu există moment sau situaţie în viaţa creştinului care să permită întreruperea acestei lucrări. După cum mâinile lui Moise erau păstrate ridicate în timp ce Israel şi Amalec se luptau, tot aşa şi noi trebuie să ne păstrăm veghetori asupra inimilor noastre. Întreruperea vegherii asupra inimilor lor pentru câteva minute i-au costat pe David şi Petru multe ore de tristeţe. (J.F.)
S-a spus de multe ori – și pe bună dreptate – că Dumnezeu întotdeauna răspunde la rugăciuni. Uneori El spune “Da”, alteori însă spune “Nu”. Sau alteori spune “Stai o clipă" iar pentru Dumnezeu o zi este ca o mie de ani pentru noi (2 Petru 3:8). Asta înseamnă că ceea ce pentru noi înseamnă 10 ani, pentru Dumnezeu înseamnă 14 minute și 24 de secunde. Așa că nu ezita să Îi ceri lui Dumnezeu, dar așteaptă răspunsul în pace și liniște.
Sondajele de opinie arată că mai mult de 90% dintre creștini se roagă în fiecare zi. Fără nici o îndoială că ei se roagă pentru sănătate, pentru bunăstare, pentru fericire etc. Ei se mai roagă de asemenea când bunica se îmbolnăvește, dar când bunicii îi merge mai rău (sau dacă moare), foarte mulți sfârșesc prin a fi deziluzionați iar unii devin chiar mânioși pe Dumnezeu. Asta se întâmplă pentru că ei nu înțeleg ce spune Biblia despre rugăciune. Biblia spune că păcatul face ca Dumnezeu să nu audă rugăciunea ta (Psalmul 66:18). De asemenea, ea învață, printre altele, că dacă ne rugăm având îndoieli, nu vom căpăta nici un răspuns (Iacov 1:6-7).
Iată ceea ce ar fi trebuit să fi auzit tu cu privire la rugăciune:
1.) Roagă-te cu credință (Evrei 11:6).
2.) Roagă-te având mâinile și inima curate (Psalmul 24:3-4).
3.) Roagă-te rugăciuni autentice, venite din inimă, nu spunând rugăciunea ca pe o poezie (Matei 6:7).
4.) Fii sigur că te rogi Dumnezeului pe care Sfintele Scripturi Îl arată (Exod 20:3-6).
Cum să te "rogi cu credință”? Dacă îți spune cineva: "ești un om cu o credință mare în Dumnezeu”, probabil că acea persoană se gândește că îți face un compliment. Însă nu este așa – complimentul este la adresa lui Dumnezeu. Biblia spune despre Avraam că "el nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit în credință, dând glorie lui Dumnezeu, și fiind pe deplin încredințat că ceea ce El a promis, El poate să și împlinească" (Romani 4:20-21). Avraam a fost un om cu o credință mare în Dumnezeu. Ia aminte, acesta nu este un compliment care i se aduce lui Avraam. Ci mai degrabă el a surprins o frântură din abilitatea incredibilă a lui Dumnezeu de a-Şi împlini promisiunile, din integritatea Sa impecabilă și din credincioșia Sa minunată dovedită prin împlinirea fiecărei promisiuni pe care o face. Credința sa a dat glorie lui Dumnezeu cel credincios.
Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, dacă tu aparții lui Domnului Isus, atunci ești o persoană foarte importantă. Poți veni cu încredere înaintea tronului de har al lui Dumnezeu (Evrei 4:16). Ai acces la Rege, pentru că ești copilul Regelui. Pe vremea când erai copil, ai avut cumva probleme să vii înaintea părinților tăi să le spui ce probleme aveai? Sper că nu.
Așadar, atunci când te rogi, nu spune: "O, Doamne, sper că îmi vei împlini nevoile". Ci mai degrabă spune ceva de genul "Tată, îți mulțumesc că Îți ții fiecare promisiune. Cuvântul Tău spune că vei împlini toate nevoile mele conform cu bogăția gloriei Tale, în Iisus Hristos (Filipeni 4:19). Îți mulțumesc că Tu faci lucrul ăsta pentru familia mea. Îți cer aceasta în Numele minunat al lui Isus. Amin".
Marele misionar Hudson Taylor a spus: "Puterea rugăciunii nu a fost niciodată încercată la capacitatea ei maximă. Dacă vrem să vedem puterea divină pusă în locul slăbiciunii, eșecului și dezamăgirii, haideți să răspundem provocării lui Dumnezeu, care spune “Căutați-Mă și vă voi răspunde, și vă voi arăta lucrurile mărețe și minunate de care nici nu știți'".
Cum să ai mâinile și inima curate? Pur și simplu prin mărturisirea păcatelor tale lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Sângele Lui ne curăță de orice păcat (1 Ioan 1:7-9). Când mărturisești păcatele către Dumnezeu prin Isus, Dumnezeu nu numai că va ierta orice păcat, ci El promite chiar că va uita de faptul că ai păcătuit (Evrei 8:12). El te va îndreptăți pe baza sacrificiului Mântuitorului. Aceasta înseamnă că El te va vedea ca și cum nu ai fi păcătuit niciodată. El te va face pur înaintea Sa – fără păcat. El va curăța chiar conștiința ta, astfel încât să nu mai ai nici sentimentul vinovăției pentru păcat, dacă ți l-ai mărturisit cu sinceritate. Aceasta este ceea ce eu înțeleg să fiu îndreptățit prin credință. De aceea ai nevoie să te cufunzi în textul Sfintei Scripturi – să citești epistolele către biserici și să vezi lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi prin Crucea Calvarului. Dacă nu te interesează să citești, nu vei avea nici cea mai vagă idee despre ceea ce a fost pregătit deja de Dumnezeu pentru tine.
Cum să spui rugăciuni autentice, izvorâte din inimă? Prin simpla păstrare a relației tale de dragoste cu Dumnezeu. Dacă dragostea lui Dumnezeu este în tine, nu te vei ruga niciodată ca un ipocrit sau ca un egoist. În fapt, nu ai spune rugăciuni egoiste dacă ai avea inima plină de dragoste. Când viața ta de rugăciune Îi face plăcere lui Dumnezeu, Biblia spune că El îți va răsplăti pe față (Matei 6:6).
Cum ai putea să știi că spui rugăciuni adresându-te lui Dumnezeu așa cum este descoperit El în Sfintele Scripturi? Studiază Biblia! Pur și simplu nu accepta imaginea lui Dumnezeu pe care ți-o oferă lumea, chiar dacă ar putea să-ți pară acceptabil ce ți se spune. Lumea Îl vede pe Dumnezeu ca iubitor, bun, dar fără a se spune nimic despre de judecată sau adevărul pe care El le va aplica păcătoșilor vinovați. Privește la fulgerele și tunetele de pe Muntele Sinai! Privește îndelung la Domnul Isus pe crucea de pe Golgota – trăind o agonie fără cuvinte datorită judecății unui Dumnezeu Sfânt. Astfel de gânduri izgonesc pe deplin idolatria.
(R.C. & K.C.)
CE ÎNSEMNATATE ARE CINA DOMNULUI PENTRU NOI?
Ce semnifică această părtăşie, pe care Isus a avut-o cu apostolii săi în ultima seară, înainte de a fi prins?
În Evanghelia după Ioan, Isus spune apostolilor Săi că părtăşia cu trupul şi sângele Lui trebuie să o facem spre pomenirea Lui, că aceasta ne aduce viaţă veşnică, vindecare, ne ajută să rămânem în El şi ne dă hrană din belşug. Domnul numeşte azima - pâinea vieţii, pâinea vie care aduce viaţă veşnică, adică trupul Lui, dat pentru viaţa lumii. Vinul este descris de Isus ca find sângele legământului cel nou, vărsat pentru iertarea păcatelor. Isus ne spune că părtăşia aceasta cu trupul şi sângele Lui ne aduce viaţă veşnică, har pentru viaţă, înviere în ziua de apoi. Luând parte la Cină cu El, noi rămânem în Isus şi El rămâne în noi, prin aceasta avem unitate în Hristos, unitate în Trupul Lui. Dacă Isus trăieşte prin Tatăl, care este viu, şi noi fiind părtaşi împreună cu El la această masă, trăim prin El (Ioan 6: 47-59).
Cuvintele Lui Domnului Isus, transcrise în Evanghelia după Matei, ne aduc o completare la cele relatate de Ioan. Domnul Isus completează, spunând că acestă Cină este o taină între El şi cei iubiţi de El.
Apostolul Pavel vorbeşte celor din Corint despre această părtăşie şi le spune că prin aceasta vestim moartea Domnului până va veni El. El adaugă că această părtăşie cu trupul şi sângele Domnului implică responsabilitate, veghere şi cercetare pentru fiecare dintre cei ce iau parte la ea. De aceea, el ne previne să nu luăm parte la ea în chip nevrednic, fiecare să se cerceteze pe sine însuşi şi aşa să mănânce şi să bea (1 Corinteni 11:17-34).
E minunat să avem atâtea binecuvântări prin această taină, părtăşie, Cina pe care Hristos a ales să o avem unii cu alţii şi împreună, toţi cu El.
BĂTĂLIA! – LAUDĂ-L PE DUMNEZEU
ŞI ÎMBRACĂ ARMURA
În momentul când ai devenit creştin, tocmai ai pătruns într-o zonă aflată în mijlocul unui câmp de bătălie de mii de ani. Şi pe deasupra ai trei categorii de duşmani - lumea, firea trupească şi pe cel rău. Înainte să devii creştin, pur şi simplu pluteai la vale alături de alţi peşti morţi. Însă acum, Dumnezeu a pus viaţa Sa în tine, aşa încât acum te afli în situaţia în care trebuie să înoţi împotriva unui curent întreit. Hai să vedem cum sunt fiecare dintre aceşti trei inamici!
Primul, lumea. Când Biblia vorbeşte despre “lume” în acest context, ea se referă la sistemul lumesc plin de păcate şi răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este lumea care iubeşte întunericul şi urăşte lumina (Ioan 3:20), fiind guvernată de "dumnezeul acestei lumi" (2 Corinteni 4:4) sau "prinţul văzduhului" (Efeseni 2:2). Biblia spune că toţi creştinii au scăpat de corupţia care se manifestă în lume prin poftă. "Pofta" reprezintă o dorinţă nepotrivită care se manifestă din plin în lume – indiferent dacă este vorba despre pofta pentru păcate de natură sexuală, setea de putere, de bani, de lucruri materiale. Pofta este un monstru care nu va fi niciodată satisfăcut, aşa că nu o alimenta şi nu o hrăni! Va creşte mai mult şi mai mult, până când va apăsa foarte greu asupra spatelui tău, şi va fi ceea ce îţi va aduce moartea,(vezi Iacov 1:15).
Nu este nimic rău cu puterea, banii sau lucrurile materiale, dar când acestea devin predom-inante în viaţa ta înaintea lui Dumnezeu, Biblia numeşte asta “poftă rea" (Coloseni 3:5). Ni se spune de asemenea: "Nu iubiţi lumea nici lucrurile din lume! Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el" (1 Ioan 2:15). "Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face duşman cu Dumnezeu" (Iacov 4:4).
Cel de-al doilea inamic este cel rău, sau diavolul. După cum am văzut, el mai este denumit şi “dumnezeul acestei lumi". El a fost părintele tău spiritual înainte ca tu să te alături familiei lui Dumnezeu cel adevărat (Ioan 8:44, Efeseni 2:2). Domnul Isus spune despre satan că este un hoţ, care a venit ca să ucidă, să fure şi să distrugă (Ioan 10:10). Modalitatea prin care satan şi demonii săi pot fi învinşi este aceea ca tu să fii sigur că eşti îmbrăcat cu armura spirituală a lui Dumnezeu, aşa cum este prezentată în Efeseni 6:10-20. Să devii familiar cu ea. Să şi dormi în ea. Să nu te dezbraci niciodată de ea. Să îţi legi de mână spada cu două tăişuri astfel încât să o ţii strâns întotdeauna. Iar motivaţia pentru asta ne conduce la cel de-al treilea inamic.
Al treilea inamic este ceea ce Biblia numeste “trup” sau “pofta trupească”. Cu alte cuvinte natu-ra ta păcătoasă. Câmpul bătăliei este mintea ta. Dacă ai o minte, atunci vei fi atras sau atacat să te apropii de lume şi păcatele ei. Mintea este un fel de panou de control pentru prelucrarea datelor pe care le primim prin intermediul ochilor şi urechilor. Este centrul gusturilor tale.
Toate păcatele încep în "inimă" (Proverbe 4:23, Matei 15:19). Noi gândim înainte de a păcătui, iar păcatul apare pentru că nu gândim suficient înainte de a păcătui. Biblia avertizează că pofta aduce cu ea păcatul, iar păcatul odată săvârşit aduce cu el moartea. În fiecare zi pe care o trăim facem o alegere. Să păcătuim sau să nu păcătuim – aceasta este întrebarea. Răspunsul la întreb-area privind păcatul este frica de Dumnezeu. Dacă nu îţi e frică de Dumnezeu, vei păcătui fără regrete.
Ştiai că Dumnezeu omoară oameni? El a ucis un om pentru că nu i-a făcut deloc plăcere ceea ce acel om a făcut păcătuind prin a-şi viola propria soră (Geneza 38:10). El a ucis un soţ şi o soţie doar pentru că au minţit (Faptele Apostolilor 5:1-11). Cunoaşterea atât a bunătăţii lui Dumnezeu cât şi a dreptăţii Sale în administrarea judecăţii împotriva răului ar trebui să pună în noi frica de Dumnezeu, şi astfel să ne ajute să nu fim indulgenţi sau nepăsători în ceea ce priveşte păcatul.
Ştiind că nimic nu scapă privirii lui Dumnezeu şi că orice faptă sau lucrare va fi adusă de El la judecată, atunci vom trăi în consecinţă. Astfel de gânduri pot părea grele, dar ele sunt în realitate extrem de valoroase, pentru că "prin frica de Domnul se abate omul de la rău" (Prov. 16:6). Dom-nul Isus a spus: "Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Dar am să vă arăt de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are autoritatea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi!" (Luca 12:4-5). Adică de Dumnezeu! (R.C.K.C)
“SĂ VĂ ÎNNOIȚI ÎN DUHUL MINȚII”
Efeseni 4:17-24
I.ROLUL MINȚII ÎN MODUL DE VIAȚĂ. Mintea este responsabilă pentru sentimentele, atitudinile și acțiunile noastre. Modul în care acționăm în diferitele domenii ale vieții este legat de modul în care gândim.
Omul este așa cum gândește. În Proverbe 23:7 ci-tim că omul este asa cum gândește! Ce gândești și cum gândești, determină cine ești sau cine vei deveni.
Hristos a subliniat importanța minții în convertire. Când El a spus: “Pocăiți-vă (metanoia) și credeti în Evanghelie!”, El a spus de fapt “Schimbați-vă gândirea (mentalitatea) și credeți în Evanghelie!”
Înainte de convertire: În Efeseni 2:2,3 apostolul Pavel spune că: trăiam după mersul lumii aces-teia faceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre. Iar în Romani 1:28-31, apostolul Pavel spune că: trăiam în conformitate cu propria noastră cunoaștere, mintea noastra era separată de gândirea lui Dumnezeu, aveam o minte coruptă de păcat, straină de viata lui Dumnezeu.
După convertire: În 2Corinteni 4:6 ni se spune că: Dumnezeu ridică vălul de pe ochii spirituali; Lumina lui Dumnezeu penetrează mintea întunecată; Dintr-odata începi să înțelegi lucrurile lui Dumnezeu.
II. PROCESUL ÎNNOIRII MINȚII! Înnoirea minții este un proces care durează toata viața. Obi-ceiurile rele nu se schimbă instantaneu. Când sunt născut din nou, nu primesc o minte cu un coe-ficient de inteligență dublu. În Romani 12:2 descoperim două lucruri importante:
- Prin înnoirea minții suntem scoși de sub influiența modelului de gândire lumesc. Foarte mulți
creștini au adoptat un stil de viata legalist, bazat pe o gândire legalistă. Legalismul se ocupă de înfățișarea exterioară, nu de minte!
Exemplu: Modul în care te îmbraci, până la un anumit punct, reflectă trecutul tău – ce fel de om ești și cum gândești. Când te întorci la Dumnezeu, nu trebuie să te conformezi modului în care se îmbracă creștinii, ci modului de gândire creștin. Schimbarea stilului de îmbrăcăminte trebuie să fie rodul unei minți schimbate. Moda contemporană este impulsionată de sex. Când mintea este înnoită, se schimbă perspectiva asupra sexualității și implicit modul în care se îm-bracă cineva.
- O minte înnoită ne asigură o călăuzire clara. Mulți creștini se chinuiesc și sunt confuzi în domeniul călăuzirii. Deoarece n-au fost preocupați de înnoirea modului de gândire, au ajuns să nu mai discearnă direcția în care îi conduce Dumnezeu ajungând astfel să ia multe decizii greșite.
III. DINAMICA ÎNNOIRII MINȚII! Dumnezeu ne poate elibera de obiceiurile rele într-o clipă; dar pentru a rămâne liberi, avem nevoie de o minte înnoită în mod constant.
Să învățăm să gândim biblic. Asta înseamnă că trebuie să încep să gândesc la fel ca Dum-nezeu, iar această gandire o găsesc în Biblie. Orice fel de eliberare trebuie să fie însoțită de învățătură bună. Altfel ne vom lupta în zadar și foarte repede vom abandona lupta.
2Corinteni 10:3-5 “Măcar că trăim în firea pământească, totuși nu ne luptăm călăuziți de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puter-nice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm argumentele mintii și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”.
Putem aduce gândurile noastre sub controlul lui Hristos astfel:
a. Prin studiu biblic personal, căutând să cunoaștem modul de gândire al lui Dumnezeu;
b. Studiind Biblia împreună cu alții – gândirea biblică nu se dezvoltă izolat de alții.
Să cerem ajutor prin rugăciune înaintea lui Dumnezeu. În cele din urmă avem de a face cu o lupta spirituală, în care Diavolul va cauta să zădărnicească orice plan de înnoire a minții.
În Efeseni 1si 3 avem două rugăciuni care au ca subiect central cunoașterea lui Dumnezeu. Cu ce scop?: Ca să ajungem “plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”.
Să depistăm și să surpăm întăriturile rele ale minții. Vorbind despre lupta noastra cu diavo-lul (2Cor.10:3-5), Pavel foloseste termenul “întăritura” pentru a ne descrie:
- orice gândire care se înalță deasupra cunoștinței lui Dumnezeu;
- orice colecție de gânduri în acord cu voia diavolului;
- orice mentalitate care-i ofera diavolului un loc de influiența, un loc întărit, unde duhurile rele se pot ascunde pentru a apară interesele diavolului în viața unei persoane.
Să semănăm sămânța bună într-un pământ desțelenit. Ieremia 4:3 “căci așa vorbește Dom-nul: Desțeleniți-vă un ogor nou, și nu semănați între spini!”
Întăriturile spirituale din mintea noastră sunt asemenea unui pământ ințelenit – un pământ tare, plin de buruieni, de spini și de pietre. Într-un astfel de pământ, nici o plantă nu se poate dezvolta.
Isaia 5:2 “a săpat pământul, l-a curățat de pietre, și a sădit în el vițele cele mai alese”.
Nu semănați între spini – este muncă în zadar. Spinii sufocă sămânța bună (grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor, poftele).
Eliminați pietrele – aruncați peste bord orice mentalitate care nu-i ancorată în Scriptură.
Săpați adânc pentru a elimina rădăcinile – nu faceți “lucru de suprafață”.
Semănați doar sămânță bună – fară compromisuri.
Dumnezeu să ne ajute să ne lăsăm transformați de El! Amin!
MULŢUMIREA – FĂ CE ESTE BINE !
Pentru creştini, fiecare zi ar trebui să fie ziua recunoştinţei. Noi ar trebui să fim mulţumitori chiar atunci când suntem în mijlocul problemelor. Apostolul Pavel a spus: "Sunt plin de bucurie în toate necazurile noastre" (2 Corinteni 7:4). El a ştiut că Dumnezeu era la cârma tuturor lucrurilor şi că toate erau programate să lucreze spre binele lui, chiar dacă aceasta însemnă să treacă prin încercări (Romani 8:28).
Vei experimenta negreşit şi probleme în viaţa ta de credincios. Însă Dumnezeu le vede dintr-o perspectivă din care în urma problemelor tu vei creşte spiritual. El va permite apariţia unor furtuni, aşa încât rădăcinile tale să se înfigă adânc în terenul Cuvântului Său. Atunci când ne aflăm în mijlocul problemelor, de obicei ne rugăm mai insistent, însă se spune foarte bine că vei vedea mai multe din poziţia în genun-chi decât stând în vârful picioarelor.
Odată un om a văzut un fluture străduindu-se să iasă din gogoaşă/cocon. În efortul de a-l ajuta, omul a luat o lamă de ras şi a tăiat cu atenţie creasta gogoşii. Fluturele a scăpat de problema lui...şi a murit imediat.
Este alegerea lui Dumnezeu dacă vrea să îl lase pe fluture să facă ceva efort pentru a ieşi din cocon. Şi tocmai efortul de a ieşi din cocon face ca inima fluturelui să bată mai tare aşa încât sângele să pătrundă în aripi.
Încercările au scopul lor. Ele pot să ne facă să ne sforţăm – ne aduc înapoi pe genunchi. Ele reprezintă coconul în care ne regăsim câteodată. Acolo, sângele dătător de viaţă al credinţei în Dumnezeu ne ajută să deschidem apoi aripile şi să le mişcăm.
Credinţa şi mulţumirea sunt prietene apropiate. Dacă ai credinţă în Dumnezeu, atunci vei fi mulţumitor pentru că ştii că mâna Lui iubitoare este peste tine, chiar dacă te-ai afla în cuşca cu lei. Şi asta îţi va da un sentiment autentic de bucurie, iar bucuria este barometrul pentru mărimea credinţei tale în Dumnezeu. Uite un exem-plu în acest sens.
Imaginează-ţi că ţi-aş spune că îţi ofer un milion de dolari dacă îmi trimiţi un e-mail. Desigur, nu m-ai crede că aş face acest lucru. Dar imaginează-ţi că aş face asta cu adevărat. Imaginează-ţi că ai şti că peste 1000 de oameni mi-au trimis deja câte un email şi au primit fiecare câte un milion de dolari. M-ai suna probabil ca să te asiguri
că îmi voi ţine cuvântul. Dacă m-ai crede, nu ţi-ar da acest lucru bucurie? Dacă nu m-ai crede, nu ar fi nici o bucurie. Nivelul bucuriei tale a fost un barometru cu privire la cât de mult ai crezut în promisiunea mea.
Iar noi avem atât de multe lucruri pentru care să fim mulţumitori. Dumnezeu ne-a dăruit "promisiuni extraordinare şi preţioase” care valorează “mai mult decât tot aurul". Fă-ţi o favoare extraordinară – crede în promisiunile lui Dumnezeu, mulţumeşte-I continuu pentru ele şi lasă ca bucuria ta să fie deplină.
Un fermier bătrân a fost vizitat la un moment dat de o rudă necredincioasă. După ce fermierul şi-a plecat capul şi i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru mâncarea de pe masă, ruda acestuia a spus "De ce ai mai făcut asta? Nu există Dumnezeu. Trăim în vremuri de emancipare şi creştere a cunoaşterii". Fermierul a zâmbit şi a spus: "Există cineva în fer-ma mea care nu mulţumeşte lui Dumnezeu înainte de a se apuca să mănânce". Ruda a întrebat: "Cine este această persoană cultă, destupată la minte?" Fermierul a replicat scurt: "porcul". (W.D.J.D.)
MIERE DULCE DIN CELE MAI AMARE PLANTE
“Pe de altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”
— RomanI 8:28 —
Ia aminte la faptul că toate suferinţele, necazurile şi încercările tale lucrează spre binele tău. De ce atunci să cârteşti, să murmuri şi să fii iritat când vezi că Dumnezeu îţi vrea binele prin toate lucrurile?
Albina extrage miere dulce chiar şi din cele mai amare plante; tot aşa, Dumnezeu Îşi învaţă copiii prin suferinţe să extragă înţelepciune, ascultare, experienţe şi umilinţă dulce din toate suferinţele şi încercările amare prin care El îi trece.
Acele suferinţe, lovituri şi ciopliri care îi nemulţumesc pe alţii, îi vor face pe creştini să strălucească mai puternic; acea povară care pe alţii îi zdrobeşte, pe creştini îi va face ca şi palmierul, să crească mai înalţi şi mai puternici; şi acel ciocan, care pe alţii îi sfarmă în bucăţi, pe creştini îi va aduce mai aproape de Hristos, Piatra din capul unghiului.
Stelele strălucesc cel mai puternic când noaptea este mai întunecată; torţele luminează cel mai bine când sunt lovite; strugurii dau cel mai mult vin când sunt zdrobiţi cel mai tare; mirodeniile au cele mai plăcute arome când sunt fărâmiţate; aurul arată mai strălu-citor când este încercat în foc; ienupărul miroase cel mai aromat când este pus în foc; muşeţelul, cu cât îl zdrobeşti mai mult cu atât parfumul lui se răspândeşte mai mult; sal-amandra se simte cel mai bine în apele fierbinţi; iar evreii erau cei mai evlavioşi atunci când treceau prin cele mai mari suferinţe.
Suferinţele sunt cei mai mari binefăcători ai sfinţilor. Acolo unde ele apasă cel mai greu, acolo stricăciunea se lipeşte cel mai puţin de ei. Harul care este ascuns în natură, ca şi roua de pe petalele unui trandafir, este astfel cel mai plăcut mirositor când focul suferinţelor îl purifică.
Harul străluceşte mai tare în cuptorul de foc şi este mai glorios când cerul este mai acoperit de nori. (B.T.)
Tu ești acela care a făcut asta!
“Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi” – Psalmul 39:9
În aceste cuvinte, poţi observa 3 lucruri:
1. Persoana care vorbeşte, şi anume David. David – un împărat, David – un sfânt, David - “un om după inima lui Dumnezeu”, David – un creştin. Iar aici noi suntem chemaţi să privim la David, nu ca împărat, ci ca la un creştin, ca la un om a cărui inimă a fost neprihănită înaintea lui Dumnezeu.
2. Acţiunea şi comportamentul lui David sub mâna lui Dumnezeu, exprimată prin aceste cuvinte, “Stau mut, nu deschid gura.”
3. Motivul acestui comportament umil şi înduioşător, exprimat astfel: “căci Tu lucrezi”, sau, altfel spus, “Tu eşti Acela care a făcut asta!”
Sensul este acesta: că marea îndatorire şi preocupare a sufletelor este să stea mute şi tăcute chiar şi atunci când trec prin cele mai mari suferinţe, prin cele mai triste lucrări ale providenţei, şi prin cele mai ascuţite încercări de care au parte în această lume.
Tăcerea lui David este o recunoaştere a faptului că Dumnezeu este autorul tuturor suferinţelor care vin asupra noastră. Nu este boală prea măruntă în care Dumnezeu să nu aibă mâna Sa acolo, chiar dacă am discuta până şi de o durere în cel mai mic deget.
David priveşte dincolo de toate cauzele secundare, îşi aţinteşte privirea la cauza primară, şi rămâne tăcut. El vede mâna lui Dumnezeu în toate, aşa încât el stă acolo mut, tăcut. A vedea pe Dumnezeu într-o suferinţă este un lucru irezistibil de eficient pentru a aduce inima la tăcere şi pentru a stopa vocea omului evlavios.
Oamenii care nu-L văd pe Dumnezeu când trec printr-o suferinţă ajung uşor să fie cuprinşi de nervozitate. Ei sunt rapid în flăcări; şi când pasiunile lor sunt stimulate astfel iar inimile le sunt în flăcări, ei încep să fie lipsiţi de reverenţă şi nu văd nici o problemă în a veni cu această reverenţă şi mânie înaintea Lui.
Aceia care nu recunosc pe Dumnezeu ca fiind Autorul tuturor suferinţelor lor, vor fi gata să cadă în aceeaşi eroare ca şi cea a Manicheilor8, care susţineau că diavolul este autorul tuturor dezastrelor; ca şi cum Domnul n-ar avea absolut nimic de-a face cu nici un lucru rău sau vreo suferinţă din jurul nostru (Amos 3:6).
Dacă nu recunoaştem mâna lui Dumnezeu în suferinţe, inima nu va face nimic altceva decât să se frământe şi să se răzvrătească în astfel de situaţii. Aceia care pot vedea mâna suverană a lui Dumnezeu în toate suferinţele de care au parte, îşi vor pune mâna la gură ca şi David, când nuiaua lui Dumnezeu le va lovi spatele!
Ei văd că Tatăl a fost Acela care a pus acele pahare amare în mâinile lor şi iubesc ca să le fi fost puse cruci grele pe umeri, după cum iubesc harul care a pus aceste poveri pe grumazurile lor; toate acestea au adus însă la tăcere şi calm duhurile lor.
Când poporul lui Dumnezeu se află sub nuiaua Lui, El face, prin Duhul şi Cuvântul Lui, ca în sufletele lor să se nască o muzică atât de suavă, încât ea calmează tot zbuciumul, toate pornirile şi toate agitaţiile sufletului.
“Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi” (Ps. 39:9). (T.B.)
COMUNIUNEA – ZBOR DE FLUTURE!
Roagă-te cu privire la locul unde ar trebui să te implici în comuniune sau părtăşie. Fii sigur că în locul în care mergi şi pe care îl numeşti “biserica ta” defineşte păcatul aşa cum este el - păcat. Cred oamenii de acolo în mod autentic în promisiunile lui Dumnezeu? Arată ei o dragoste autentică? Sunt ei oameni ai Cuvântului, dedicați Bibliei? Au ei o inimă umilă şi un duh smerit?
Ascultă cu atenție ceea ce se învață sau se predică! Ar trebui ca predica sau mesajul să Îl glorifice pe Dumnezeu, să Îl preamărească pe Domnul Isus şi să îl zidească spiritual pe credincioşi.
O dovadă a faptului că ai fost mântuit cu adevărat este aceea că mântuirea a semănat în inima ta o dragoste naturală pentru alți creştini (1 Ioan 3:14). Vei fi atras, vei dori să ai părtaşie cu ei. Zicala atât de cunoscută “cei care se aseamănă se adună” se aplică foarte bine în cazul creştinilor. Creştinii se adună împreună pentru frângerea pâinii (Cina sau Masa Domnului), pentru a învăța din Cuvântul Domnului – Biblia şi pentru a avea părtaşie sau comuniune. Creştinii împărtăşesc aceleaşi înclinații, aspirații, motivații dar se confruntă şi cu aceleaşi ispite şi aceleaşi probleme. Creştinii lucrează împreună pentru acelaşi scop – înaintarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Acesta este scopul pentru care mergi la biserică – nu pentru că trebuie să faci asta, ci pentru că vrei să faci asta.
Aşa că nu deveni un “fluture spiritual”. Trimite-ți rădăcinile adânc. Dacă te muți de la o biserică la alta, cum ar putea şti pastorul tău ce fel de hrană spirituală ai nevoie pentru a creşte în credință? Biblia spune că pastorul tău va trebui să dea socoteală lui Dumnezeu pentru acele persoane pe care El i le-a încredințat (Evrei 13:17), aşa că e nevoie ca pastorul tău să te cunoască. Roagă-te pentru el în mod constant! Roagă-te de asemenea pentru familia lui şi pentru conducerea bisericii (bătrânii, episcopii sau membrii comitetului)! A fi pastor nu este deloc o slujbă de invidiat. Mulți oameni nici nu îşi închipuie câte ore îi ia unui pastor să pregătească predica din fiecare săptămână. Oamenii foarte rar apreciază timpul petrecut de pastor în rugăciune şi
studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă pastorul spune o întâmplare hazlie de două ori sau spune ceva ce a mai spus nu demult, aminteşte-ți că toți suntem oameni. Oferă-i o porție dublă de har şi o porție dublă de respect! Nu murmura niciodată despre el! Dacă nu îți place ceva din ceea ce a spus el, roagă-te în legătură cu acest subiect, apoi lasă problema în mâna lui Dumnezeu spre rezolvare. Dacă nu eşti mulțumit cu ceea ce se întâmplă în biserica unde mergi, încearcă umil să înțelegi cauzele şi, în funcție de ceea ce vei înțelege, alege ce vei avea de făcut. Dar în loc să divizezi biserica murmurând şi plângându-te de ce se întâmplă în ea, mai bine părăseşte-o şi găseşte-ți alta.
A fost odată o femeie care a răspândit bârfe destul de grave în privința unui pastor local. Ceea ce se presupunea că ar fi făcut el, era deja cunoscut în tot oraşul. Apoi femeia a aflat că ceea ce auzise ea inițial nu era deloc adevărat. A mers la pastor şi şi-a cerut iertare. Pastorul a iertat-o, dar mai apoi i-a spus să ia o pernă plină de fulgi mărunți, să meargă la un colț de stradă şi când bate vântul cel mai tare să o desfacă şi să o scuture. Apoi i-a spus că după aceea va trebui să adune înapoi fiecare fulg luat de vânt. În acest fel, pastorul i-a explicat femeii cât de mari erau distrugerile pe care ea deja i le provocase. Îi distrusese practic reputația, iar încercarea ei de a repara ceea ce distrusese semăna foarte mult cu o încercare de a prinde fulgii în timpul furtunii.
Biblia spune că în limba noastră stau atât moartea cât şi viața. Sfânta Scriptură arată că Dumnezeu îi urăşte pe cei care generează divizări între frați (Proverbe 6:16). Roagă-te precum psalmistul ca Dumnezeu să îți păzească gura (“Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele”), şi aminteşte-ți vechiul proverb care spune că “cel care bârfeşte cu tine, va bârfi despre tine". (W.D.)
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU NU OFERĂ SCURTĂTURI
Am întâlnit atât de multe persoane care caută o “viață spirituală mai profundă,” pe când ei de fapt au nevoie atât de disperată să descopere calea crucii lui Hristos într-o zdrobire autentică a inimii din cauza păcatelor lor. Ei caută să ocolească lucrarea de convingere de păcat făcută de Duhul Sfânt; de aceea, ei ratează ținta cu totul! Dă-mi voie să îți spun din adâncul inimii, cu toată compasiunea de care pot da dovadă: nu există scurtături pentru a găsi viața veşnică! Atunci când eşti confruntat cu păcatele tale, trebuie să te pocăieşti. Duhul trebuie să îți deschidă inima în aşa fel încât, prin Cuvântul lui Dumnezeu, să ajungi să îți conştientizezi situația ta pierdută, ruinată şi păcătoasă. Ştiu că nu îți place să auzi asta, pentru că iubeşti păcatul. Mândria ta nu îți va permite să recunoşti că eşti un ipocrit păcătos, un păcătos care merită iadul, şi chiar să te consideri cel mai mare dintre păcătoşi! Dar aminteşte-ţi că nu ai altă cale de scăpare, altfel vei pieri!
Încearcă orice altă cale vrei, curăță-ți partea exterioară, lustruieşte la ea cât vrei, du-te la biserică, roagă-te, predică, mărturiseşte, încearcă să ai sentimente şi experiențe religioase cât mai grozave. Dar toate acestea nu te vor ajuta la nimic, dacă fundamentul vieții tale pretins creştină nu este pus pe pocăința
față de Dumnezeu şi credința în Domnul Isus Hristos. Să ne întoarcem la cuvintele Domnului nostru din Luca 13:5: “Dacă nu vă pocăiţi, toți veți pieri la fel.” Nu există o cale care să ocolească pocăința! Va trebui să vezi acest adevăr: dacă nu te pocăieşti, nu există mântuire pentru tine în Hristos. Trebuie să experimentezi acea schimbare radicală a minții şi inimii, care să conducă apoi la o schimbare completă a vieții tale! Aceste cuvinte din Luca 13 nu sunt cuvintele mele, ci sunt cuvintele Aceluia care vorbeşte din ceruri. Trebuie să Îl auzi, altfel vei muri în păcatele tale (Evrei 12:25).
Te mai întreb odată: ai stat tu vreodată înaintea lui Dumnezeu ca şi David, implorând mila Lui şi mărturisindu-ți păcatele? Dacă eşti străin de această experiență a sufletului, oricare ar fi pretenția ta de credincios sau performanțele pe care le clamezi, indiferent cât de deosebită este părerea ta sau ce ar putea crede alții despre tine, Dumnezeu spune că eşti încă mort în păcatele tale!
Dar dacă, prin harul lui Dumnezeu, Cuvântul Lui a poposit în inima ta şi a ridicat vălul ignoranței tale astfel ca să te vezi cum Dumnezeu te-a văzut dintotdeauna, atunci ştiu că Îl vei implora să aibă milă de tine. Vei striga după Hristos cel de pe Calvar să vină şi să te mântuiască, să te curețe de păcat prin sângele Lui prețios şi răscumpărător. Vei striga după El ca să te îmbrace în roba neprihănirii Sale perfecte, astfel ca să fii capabil să stai nevătămat înaintea lui Dumnezeu cel sfânt. Apoi vei prețui pe Hristos cel crucificat. Apoi vei abandona toate păcatele şi vei fi găsit în El, îmbrăcat numai în neprihănirea Lui.
Aceasta este calea prin care Dumnezeu cheamă păcătoşii la mântuirea în Hristos. Prin Duhul şi Cuvântul Său, El lucrează în inimile lor pocăința față de Dumnezeu şi credința față de Domnul Isus Hristos. Te întreb iarăşi: a lucrat Dumnezeu vreodată astfel în inima ta? Sau eşti cumva străin de convingerea de păcat pe care o aduce Duhul Sfânt şi de pocăința şi credința date de Dumnezeu? (L.R.S.)
Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii - Proverbe 4:23
Inima unui om este cea mai stricată parte a trupului lui înainte de a fi regenerată, dar cea mai bună, după aceea. Ea este fundamentul principiilor vieţii şi izvorul faptelor omului. Privirea lui Dumnezeu este fixată în principal pe inimă. La fel şi privi-rea creştinului ar trebui să fie fixată în principal pe inimă.
Cea mai mare dificultate în convertirea unui om este aceea de a întoarce inima către Dumnezeu. Iar după convertire, cea mai mare dificultate este în a păstra inima orientată către Dumnezeu. În aceasta stă însăşi importanţa evlaviei; aceasta face să fie îngustă calea vieţii şi strâmtă poarta raiului. "Păzeşte-ţi inima”, stă scris, “mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Prov.4:23).
Prin inimă se înţelege că este vorba despre suflet în general sau, după cum spunea un apostol, "omul dinlăuntru"; iar prin păzirea inimii se înţelege vegherea constantă asupra gândurilor noastre, a scopurilor şi înclinaţiilor noastre, cu scopul de a ne păs-tra departe de păcat şi de a menţine o comuniune liberă şi duioasă cu Dumnezeu.
Modalitatea în care trebuie să facem aceasta este "mai mult decât orice", “cu toată sârguinţa”. Expresia este foarte categorică, anume "Păzeşte cu toată sârguinţa", iar vehemenţa exprimării implică foarte clar cât de dificil este să ne păzim inimile şi cât de periculos este să le lăsăm nesupravegheate.
Motivul este acesta, anume că "din ea ies izvoarele vieţii". După cum resortul dintr-un ceas pune în mişcare toate rotiţele, tot aşa inima este izvorul şi originea atât a binelui cât şi a răului. "Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui" (Matei 12:35). Îţi atrag atenţia asupra acestui adevăr important:
Păzirea şi controlul corect al inimii, în orice situaţie, este marea îndatorire din viaţa creştinului.
A păzi inima presupune în mod obligatoriu o lucrare preparatorie de sfinţire, care aşează inima corect prin a-i da o înclinaţie şi o aplecare nouă către lucrurile spirituale. Omul a fost creat la început cu o înţelepciune prin care să cunoască pe Dumnezeu, cu o inimă ca să Îl iubească şi cu o voinţă ca să asculte de El. Prin căderea lui în păcat, omul a devenit cea mai răzvrătită şi mai revoltătoare creatură, împotrivindu-se Creatorului său în calitate de sursă primară a tuturor lucrurilor, prin a se bizui pe sine; ca fiind Binele su-prem, prin faptul că se iubeşte pe sine; ca fiind Domnul cel preaînalt, prin a se dirija după voia proprie; şi ca fiind sfârşitul tuturor lucrurilor, prin a-şi căuta fericirea în sine. Astfel, omul a devenit opusul a ceea ce a fost creat, iar această tristă schimbare se manifestă în toate aspectele. Mintea sa, cândva iluminată, este acum întunecată de ignoranţă; voinţa lui, cândva supusă, a devenit plină de încâpăţânare; şi toate abilităţile lui, odată supuse, au aruncat la gunoi abilitatea de a stăpâni peste abilităţile sale superioare. Dar prin regenerare, acest suflet dezordonat este repus în ordine. Sfinţirea constă în înnoirea sufletului după chipul lui Dumnezeu; astfel, bizuirea pe sine este îndepărtată prin credinţă; iubirea de sine este înlocuită cu dragostea de Dumnezeu; orientarea către voia proprie este înlocuită cu supunerea faţă de voia lui Dumnezeu şi umblarea după lucrurile eului este înlocuită prin lepădarea de sine. Mintea întunecată este din nou iluminată, voinţa refractară va fi supusă în mod suav, dorinţele răzvrătite sunt cucerite gradual; şi astfel sufletul, pe care păcatul l-a depravat în toate aspectele, este restaurat şi îndreptat. De aceea, grija constantă a omului regenerat ar trebui să fie orientată către păzirea sufletului său în cadrul sfânt în care a fost făcut nou prin har. Aceasta este o muncă asiduă, căci deşi harul a restaurat sufletul într-o mare măsură şi i-a conferit o dispoziţie cerească şi continuă, totuşi păcatul are tendinţa de a distruge aceasta din nou; astfel că până şi o inimă înnoită, ca şi un instrument muzical, chiar dacă este acordat adesea, în scurt timp tinde să se dezacordeze din nou; inima creştinului, dacă este vie într-o îndatorire, adesea este încăpăţânată şi neascultătoare în alta. Aşadar, a păzi inima presupune a o păstra cu grijă ferită de la păcatul care o murdăreşte, şi a o menţine în cadrul spiritual şi plin de har care ne face potriviţi pentru o viaţă de comuniune cu Dumnezeu. Şi aceasta include următoarele îndatoriri:
1. Include observarea frecventă a pornirilor inimii. Este un lucru greu să faci un om atent şi dedicat acestui important lucru. Sunt unii care au trăit 40 sau 50 ani şi care rar au găsit o oră pentru a-şi cerceta inimile; dar sfinţii ştiu că cercetarea inimii proprii este de mare folos şi aduce mari avantaje; sufletul este înţelepţit prin a sta liniştit şi a cerceta inima în tăcere; astfel el observă dacă el progresează sau nu în viaţa de sfinţire.
2. Include smerirea adâncă la descoperirea răutăţilor şi a răzvrătirilor inimii şi rugăci-unea fierbinte pentru a primi harul sfinţirii. "Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic" (Ps.51:10). Sfinţii aduc multe astfel de rugăciuni la tronul de har; ei îşi umplu gurile cu aceste rugăciuni, plângând înaintea tronului milei: "O, vreau o inimă mai bună, o inimă care să iubească mai mult pe Dumnezeu, care să urască mai mult păcatul, care să se apropie mai mult de Dumnezeu! Doamne, refuză-mi orice altceva, dar nu refuza să îmi dai o astfel de inimă!". Bradford, martirul, a observat că atunci când îşi mărturisea orice păcat, n-ar fi trebuit să îşi înceapă mărturisirea până când nu a simţit deja câtuşi de puţină zdrobire a inimii pentru acel păcat; şi când se ruga pentru a primi orice fel de îndurare spirituală, nu şi-ar fi încetat
cererea până când nu avea să simtă câtuşi de puţină dorinţă fermă de a primi acea îndurare.
3. Include o gelozie sfântă şi constantă pentru inimile noastre. Gelozia bine in-tenţionată pentru sine reprezintă un medicament bun care te păstrează separat de păcat. Acela care îşi păzeşte inima, trebuie să aibă ochii sufletului său treji şi atenţi la toate pornirile tumultoase şi dezordonate ale ei; dacă pornirile scapă de sub control şi poftele inimii sunt stimulate, sufletul trebuie să dea pe faţă şi să ia prin surprindere aceste porniri înainte ca ele să fie puse în practică. "O, sufletul meu, poţi sta liniştit în acest context? Gândurilor şi poftelor tumultoase, de unde vă trageţi scopul?" Fericit este omul care se teme întotdeauna. Prin această frică de Domnul omul se depărtează de rău, se leapădă de falsa siguranţă şi se păzeşte de stricăciune. Acela care îşi păzeşte inima, trebuie să acţioneze cu teamă, să vorbească cu teamă, să se bucure cu teamă şi să petreacă tot timpul din călătoria lui pământească cu teamă; şi aceasta va fi aproape îndeajuns ca să îşi păzească inima de păcat.
4. Include conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu cu noi, şi a pune pe Domnul întotdeauna înaintea noastră. Poporul lui Dumnezeu a văzut că acest lucru a fost de-osebit de folositor în a-şi ţine inimile îndreptate spre El şi în a le feri de păcat. Când ochiul credinţei noastre este fixat asupra ochiului omniscienţei lui Dumnezeu, nu îndrăznim să lăsăm gândurile şi înclinaţiile noastre pradă deşertăciunilor. Iov nu supor-ta să îşi lase inima îndreptată asupra vreunui gând necurat sau deşert. "N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi-a numărat El toţi paşii mei?" (Iov 31:4).
Ţine mine, creştine, această lucrare asupra inimii este cea mai dificilă lucrare pe care o ai de făcut. A şovăi şi a te încurca în îndatoririle religioase cu un duh uşuratic nu te va costa mult; dar când ştii că stai înaintea Domnului şi când îţi limitezi gândurile deşarte şi rătăcitoare printr-o constantă şi serioasă şedere înaintea Lui, vei avea un preţ de plătit. A obţine o fluenţă a limbii în rugăciune este uşor; dar a ajunge la frân-gerea inimii pentru păcat în timp ce îl mărturiseşti şi la înmuierea inimii cu harul fără plată în timp ce Îl adori pe Dumnezeu pentru aceasta, a fi cu adevărat ruşinat şi umilit sub influenţa conştientizării sfinţeniei infinite a lui Dumnezeu, şi a-ţi păstra inima în această stare nu doar în timpul rugăciunii şi închinării ci şi după aceea, cu siguranţă că îţi va aduce multe dureri. A reprima manifestarea exterioară a păcatului şi a conforma comportamentul exterior al vieţii tale de o manieră adecvată nu este un lucru foarte dificil. Până şi puterea bunului simţ poate produce aceasta. Dar a ucide rădăcina corupţiei inimii şi a o ţine sub o stăpânire sfântă, a o menţine în această stare, nu este o treabă uşoară.
Ţine minte, este o lucrare constantă. Păzirea inimii este o lucrare care nu se va ter-mina decât odată cu viaţa ta; viaţa şi această lucrare trebuie să se încheie împreună. Nu există moment sau situaţie în viaţa creştinului care să permită întreruperea acestei lucrări. După cum mâinile lui Moise erau păstrate ridicate în timp ce Israel şi Amalec se luptau, tot aşa şi noi trebuie să ne păstrăm veghetori asupra inimilor noastre. Întreruperea vegherii asupra inimilor lor pentru câteva minute i-au costat pe David şi Petru multe ore de tristeţe. (J.F.)