Pocăinţa conduce la o dorinţă de a trăi în
neprihănire şi sfinţenie
Roadele pocăinţei adevărate, biblice, se vor vedea şi într-o dorinţă de a pune în practică cerinţele
Scripturii, care ne învaţă să umblăm în neprihănire şi sfinţenie adevărată (Efes. 4:24), şi în a fi preocupat
să facă fapte bune (Tit 3:8). Pentru mine, acest lucru reprezintă unul din semnele cele mai clare ale
pocăinţei adevărate, biblice: dorinţa de a trăi o viaţă diferită de cea trăită anterior. În Evrei 12:14,
“Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul”. Aşa că, prin harul lui
Dumnezeu noi dorim să umblăm după această pace şi sfinţire pentru că Dumnezeu ne-a dat o nouă
inimă. În Matei 1:21, citim faptul că Hristos a venit să mântuiască pe poporul Său din păcatele lor, nu în
păcatele lor. Aşa că inima pocăitului adevărat strigă zilnic la Dumnezeu ca să fie eliberat de păcat şi de
eul său. În Efeseni 1:4 citim, “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi
fără prihană înaintea Lui.” Astfel, prin harul lui Dumnezeu, noi dorim să fim sfinţi, eliberaţi din păcatele
noastre şi din egoismul inimii noastre. Iar în 1Tesaloniceni 4:7 citim, “Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la
necurăţie, ci la sfinţire”. Aşadar, prin harul lui Dumnezeu, noi dorim să umblăm vrednici de chemarea la
sfinţenie pe care am primit-o.
Apoi în 1Tesaloniceni 4:3 citim că voia lui Dumnezeu pentru vieţile noaste este ca noi să fim sfinţiţi – să
fim puşi deoparte pentru a fi folosiţi pentru scopurile sfinte ale lui Dumnezeu. De aceea, prin harul lui
Dumnezeu, noi dorim să fim separaţi de păcat pentru a sluji lui Hristos. Noi producem roadele pocăinţei
biblice în vieţile noastre atunci când dorim să fim neprihăniţi, când umblăm în sfinţenie adevărată şi
când suntem preocupaţi să facem fapte bune. Astfel citim noi în Tit 2:11-12:
“Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o
rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi
evlavie.”
Iată care este dorinţa inimilor noastre! Rugăciunea noastră este, “O, Doamne, ajută-mă să înţeleg
Cuvântul Tău şi, prin harul Tău, ajută-mă să umblu pe calea care este plăcută Ţie.” Sau, ca şi psalmistul,
ne rugăm astfel: “Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul
Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!” (Ps. 25:4-5).
Şi iarăşi, “Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în
Tine” (Ps. 73:25), deci învaţă-mă căile Tale, condu-mă în păşunile clare ca să Te urmez în toate zilele
vieţii mele.
Iată aşadar care sunt roadele pocăinţei adevărate, biblice:
• o dorinţă profundă de a termina cu păcatul, pentru că păcatul este plaga şi motivul de întristare a
inimilor noastre;
• o dorinţă adâncă să ne abţinem de la poftele lumeşti, care se războiesc împotriva sufletului;
• o dorinţă de a duce lupta cea bună a credinţei;
• o dorinţă profundă de a nu ne întoarce niciodată pe calea independenţei de Dumnezeu şi a plăcerilor
egoiste, ci de a aduce laude Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;
• o dorinţă adâncă de a urma pe Domnul pe calea sfinţeniei în toate zilele vieţii;
• o dorinţă profundă de a fi plăcuţi Lui în toate căile noastre;
• o dorinţă profundă de a ne cerceta zilnic înaintea Lui şi de a trăi la picioarele Lui cu inimi zdrobite şi
duhuri mâhnite.
neprihănire şi sfinţenie
Roadele pocăinţei adevărate, biblice, se vor vedea şi într-o dorinţă de a pune în practică cerinţele
Scripturii, care ne învaţă să umblăm în neprihănire şi sfinţenie adevărată (Efes. 4:24), şi în a fi preocupat
să facă fapte bune (Tit 3:8). Pentru mine, acest lucru reprezintă unul din semnele cele mai clare ale
pocăinţei adevărate, biblice: dorinţa de a trăi o viaţă diferită de cea trăită anterior. În Evrei 12:14,
“Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul”. Aşa că, prin harul lui
Dumnezeu noi dorim să umblăm după această pace şi sfinţire pentru că Dumnezeu ne-a dat o nouă
inimă. În Matei 1:21, citim faptul că Hristos a venit să mântuiască pe poporul Său din păcatele lor, nu în
păcatele lor. Aşa că inima pocăitului adevărat strigă zilnic la Dumnezeu ca să fie eliberat de păcat şi de
eul său. În Efeseni 1:4 citim, “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi
fără prihană înaintea Lui.” Astfel, prin harul lui Dumnezeu, noi dorim să fim sfinţi, eliberaţi din păcatele
noastre şi din egoismul inimii noastre. Iar în 1Tesaloniceni 4:7 citim, “Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la
necurăţie, ci la sfinţire”. Aşadar, prin harul lui Dumnezeu, noi dorim să umblăm vrednici de chemarea la
sfinţenie pe care am primit-o.
Apoi în 1Tesaloniceni 4:3 citim că voia lui Dumnezeu pentru vieţile noaste este ca noi să fim sfinţiţi – să
fim puşi deoparte pentru a fi folosiţi pentru scopurile sfinte ale lui Dumnezeu. De aceea, prin harul lui
Dumnezeu, noi dorim să fim separaţi de păcat pentru a sluji lui Hristos. Noi producem roadele pocăinţei
biblice în vieţile noastre atunci când dorim să fim neprihăniţi, când umblăm în sfinţenie adevărată şi
când suntem preocupaţi să facem fapte bune. Astfel citim noi în Tit 2:11-12:
“Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o
rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi
evlavie.”
Iată care este dorinţa inimilor noastre! Rugăciunea noastră este, “O, Doamne, ajută-mă să înţeleg
Cuvântul Tău şi, prin harul Tău, ajută-mă să umblu pe calea care este plăcută Ţie.” Sau, ca şi psalmistul,
ne rugăm astfel: “Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul
Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!” (Ps. 25:4-5).
Şi iarăşi, “Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în
Tine” (Ps. 73:25), deci învaţă-mă căile Tale, condu-mă în păşunile clare ca să Te urmez în toate zilele
vieţii mele.
Iată aşadar care sunt roadele pocăinţei adevărate, biblice:
• o dorinţă profundă de a termina cu păcatul, pentru că păcatul este plaga şi motivul de întristare a
inimilor noastre;
• o dorinţă adâncă să ne abţinem de la poftele lumeşti, care se războiesc împotriva sufletului;
• o dorinţă de a duce lupta cea bună a credinţei;
• o dorinţă profundă de a nu ne întoarce niciodată pe calea independenţei de Dumnezeu şi a plăcerilor
egoiste, ci de a aduce laude Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;
• o dorinţă adâncă de a urma pe Domnul pe calea sfinţeniei în toate zilele vieţii;
• o dorinţă profundă de a fi plăcuţi Lui în toate căile noastre;
• o dorinţă profundă de a ne cerceta zilnic înaintea Lui şi de a trăi la picioarele Lui cu inimi zdrobite şi
duhuri mâhnite.